„Agonie si Extaz„, de Irving Stone, este prima carte pe care am ales să o citesc anul acesta, deoarece își aștepta de mult rândul și părea promițătoare. Am terminat-o prin ianuarie, ce-i drept, dar am fost cam delăsătoare la capitolul recenziilor.
Romanul povestește viata lui Michellangelo, într-o varianta ușor romanțată desigur, urmărind celebrul artist de la copilăria timpurie până la bătrânețe. O viață despre care nu stiam absolut nimic, la fel cum nu stiam mare lucru nici despre opera lui. Nu mi-e rușine să recunosc că n-am înțeles niciodată arta. Dacă în pictură mai reușesc să întrevăd esteticul și să îmi imaginez ce-a vrut să transmită autorul, cu sculptura n-am absolut nicio tangență. A vizita muzee de arta nu se numără printre activitățile mele preferate și punct.
Eh, și totuși cartea asta mi-a deschis puțin ochii. A descris cu atâta pasiune tot procesul de gândire ce stă la baza unei opere de arta, precum și munca titanica de care e nevoie pentru a desăvârși o idee, încât mi-a insuflat un mare respect pentru toți cei care au lăsat în urmă picturi și sculpturi deosebite.
Am devorat în timp record primul volum din Agonie și Extaz , volum care, în viziunea mea, reprezintă Extazul. E acea parte din viața lui Michelangelo în care, tânăr fiind, e avid să sculpteze, e pasionat, curajos, spiritual, viu. Volumul al doilea, în schimb, reprezintă Agonia. O atmosferă depresiva se instalează încet încet, artistul e muncit la maxim fără a primi în schimb vreo mare apreciere, anii se scurg prea repede, reușește să facă prea puține din câte si-ar dori.
Desi mi-a plăcut mult partea I, nu am avut răbdare să termin partea a II-a și am renunțat cu vreo 100 de pagini înainte de final. Nespecific mie, dar simțeam că e prea mult și prea nedrept. Mi-e greu să explic. Ca și cum ai vedea un cerșetor pe stradă și ai închide brusc ochii, pentru a nu-i mai percepe suferința.
Totuși recomand cartea. E scrisă frumos, povestea e interesantă și reală, iar eu una chiar am simțit nevoia să caut și să analizez poze ale sculpturilor descrise intre paginile cărții, lucru pe care îl consider un mare câștig. Ritmul scriiturii e ceva mai lent față de cărțile moderne, ca deh -cartea datează din 1961, dar nu într-un mod deranjant.
Irving Stone atinge foarte multe aspecte inedite, care-ti îmbogățesc cultura generala – numai pentru acest lucru și tot merită citită cartea. De exemplu, aflăm despre disectiile ilegale pe care Michelangelo le-a experimentat în tinerețe și care au facut ca sculpturile și picturile lui să fie atât de corecte din punct de vedere anatomic, dar și atât de criptice. Există mulți critici de artă care încă încearcă să descifreze elementele ascunse din opera sa (vezi teoriile legate de ‘creierul’ peste care se suprapune Dumnezeu, în Crearea lui Adam, redata mai sus)
Alte detalii interesante menționate in roman sunt competiția dintre Michelangelo și Leonardo da Vinci, precum și modul în care arta era subordonată Vaticanului în acele vremuri. Nu spun mai multe, îi las pe cei curioși să afle toate aceste povești chiar din paginile cărții. Sau de pe Wikipedia 🙂
Rating GoodReads: 4,09 (in 2017)
Lecturi inspirate!
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns