Cercuri.

Cred ca putine lucruri sunt mai apasatoare decat sentimentul de a te simti insignifiant.
Mi s-a intamplat de cateva ori de-a lungul timpului sa ma gasesc scufundata intr-o astfel de stare si … nu e deloc placut sau pozitiv sau motivant. Avantajul trecerii timpului e ca m-am obisnuit, am invatat ca starile vin si trec, si ca ceea ce imi pare dramatic acum se estompeaza pana spre minim dupa o perioada de timp.

Sentimentul asta cum ca nu contezi deloc si ca nu ai niciun aport apare ori in contextul familiei, cand pari a fi o prezenta invizibila sau insuficienta, fie la munca, atunci cand lucrezi la ceva inutil sau la ceva ce nu se termina niciodata. Noroc cu copilul, care – cel putin la o varsta frageda – nu inceteaza niciodata sa aiba nevoie de tine. Cred ca de-asta se zice ca oamenii cu copiii sunt mai fericiti sau au un scop in viata – pentru ca scopul pe care toti il cautam dar rareori il intelegem este acela de a ne simti utili, doriti, necesari.

Azi m-as ascunde undeva si-as plange, dintr-un motiv pe care nici macar nu il pot arata cu degetul. E pur si simplu sentimentul asta ucigator cum ca 8 ore din zi viata mea este insignifianta si desi stiu ca as putea iesi usor din cercul asta vicios, comoditatea are castig de cauza. E intodeauna mai simplu sa zic „nu e momentul sa schimb ceva acum, poate mai tarziu”.

Am mai trecut prin starea asta candva, in pragul varstei de 30 de ani. O fi fost si celebra criza a schimbarii de prefix, nu zic nu. Cert e ca ma simteam pe ici pe colo invizibila. Am avut nevoie de un soc, de un dus rece, care atunci s-a intamplat sa fie vizitarea unui lagar de concetrare. Drmatic, stiu 🙂 In parenteza fie spus, sunt bune si starile astea proaste la ceva, pentru ca te fac mai sensibil sau mai deschis in fata unor experiente. Eh, m-au dat peste cap lagarul de concentrare si povestile lui, si mi-au inoculat cumva ideea ca viata-i prea scurta pentru a ne plange de mila si ca noi, ca oameni, avem prea multe greseli de indreptat pentru a ne irosi timpul cu lucruri care nu conteaza. Asa ca atunci m-am bagat intr-un proiect de voluntariat, m-am apucat de donat lucruri, am inceput sa ma interesez si sa vibrez la schimbarile din viata politica si am simtit din nou ca persoana mea poate avea un impact, oricat ar fi el de mic.

Dar deh, omul cand se obisnuieste cu binele uita care e raul de care avru sa fuga, asa ca din lipsa de timp am renuntat treptat la fiecare dintre aceste activitati. Si-am ramas cu timpul, cu gandurile si… inapoi de unde-am plecat. Am mai zis ca viata mi se pare uneori un cerc? Pentru ca ma simt ca un hamster care se invarte pe aceeasi roata. Macar de-as reusi cumva sa o transform intr-o elipsa, sa lungesc ciclurile astea de existenta cu sens, in defavoarea celor de existenta cu mai putin sens.

Atat. Ganduri aiurea. Fara vreo finalitate, dar cu o speranta de utilitate: lucrurile par intodeauna mai clare atunci cand incetezi sa le tii doar pentru tine si incerci sa le explici altuia.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: