Rapid Fire Book Tag – Cu şi despre cărţi

Ideea articolului vine de la Ioana. Nu mă înham de obicei în provocări de tip leapşa-pe-internet, dar de data asta este despre cărţi, ceea ce n-a putut să mă lase indiferentă. Cu atât mai mult cu cât zilele astea se desfăşoară Bookfest, iar eu mă tot perpelesc căutând o soluţie optimă de a ajunge şi acolo şi la birou în aceleaşi 8 ore dacă s-ar putea 🙂

Aşadar, mulţumesc încă o dată Ioana pentru provocarea dată mai departe şi…să începem!

#1 – Carte tipărită sau în format electronic?

Carte tipărită, întotdeauna. Am avut o perioadă de rătăcire în care am folosit un Kindle, am citit vreo două cărţi pe el şi de atunci stă aruncat pe undeva printr-un dulap. De ce? Pentru că o carte nu e doar text şi idee – e un pachet complet. Coperta, grafica, fontul, grosimea paginilor, mirosul – toate spun ceva despre carte. Aşa că aleg clasicul, mult mai complet, în defavoarea modernului pe care încă îl simt superficial.

#2 – Preferi să comanzi cărţile online sau să le cumperi din librării?

În 95% din cazuri, cumpăr cărţi online. Pentru că asta îmi dă timpul şi infrastructura de a face puţină cercetare înainte de a cumpăra o carte, citind recenzii în diagonală sau trăgând cu ochiul la numărul steluţelor de pe GoodReads. Şi, de ce să nu recunosc, aleg online-ul şi pentru că aici cărţile sunt mai ieftine. Cumpăr cărţi în română cel mai des de pe Elefant sau Libris, şi cărţi în engleză de pe BooksDepository. Totuşi nu refuz niciodată o plimbare într-o librărie. Preferata mea e Antic Exlibris, care e un fel de peştera lui Ali Baba, plină de comori rare.

#3 – Ce carte ai vrea să fie citită de toţi?

E o întrebare grea. Dar pentru a fi consistentă cu declaraţiile de admiraţie pe care i le-am tot făcut lui John Steinbeck prin paginile acestui blog, aş vrea ca toţi să citească La Răsărit de Eden. Din tot ceea ce am citit eu, mi se pare cartea care are în paginile ei un răspuns pentru absolut orice întrebare importantă a vieţii.

#4 – Ce carte subapreciată online ai recomanda?

Mi-e foarte uşor să zic ce carte foarte apreciată online NU aş recomanda (Fluturi, Irina Binder, if anyone cares), dar la polul opus…. hmm, grea decizie. Aş recomanda Alice Munro – Dragă viaţă, pentru că m-am îndrăgostit de ea în ciuda faptului că citisem anterior multe recenzii care nu o puneau deloc într-o lumină bună. Problema e că nu toate cărţile pot fi citite oricând. E important ca fiecare carte să-şi găsească momentul optim de apariţie în viaţa ta, altfel întâlnirea voastră poate fi un eşec. Pentru mine, Alice Munro a apărut într-o perioadă în care eram măcinată de întrebări şi evitam să iau decizii. Şi, în felul ei, m-a ajutat.

#5 – Ultima carte pe care ai terminat-o

Aici o să trişez un pic şi o să spun Adolf H – Eric Emmanuel Schmitt, pentru că deşi mai am vreo 10 pagini din ea aş fi vrut să o recomand tuturor încă de când am ajuns la jumătate. E una din cărţile pe care le-am cumpărat orbeşte, fără să mi-o fi recomandat nimeni, doar pentru că m-a intrigat coperta. Adolf H se referă chiar la el, celebrul Hitler, dar Schmitt a găsit o idee genială – aceea de a scrie două romane împletite, unul inspirat din biografia reală a lui Hitler, celălalt clădit pe imaginaţia a ceea ce ar fi putut deveni acelaşi om, dacă unele evenimente s-ar fi petrecut altfel. O recomand, o deosebită.

#6 – Ultima carte pe care ai cumpărat-o

Ultimele cărţi cumpărate sunt cu siguranţă unele pentru copii. Din cele pentru mine – aş spune că ultima e Femei, de Charles Bukovski, şi ştiu că e o carte controversată. Dar mai am cel puţin alte 10 cărţi în aşteptare până să ajung la ea.

#7 – Cărţi împrumutate sau cumpărate?

Şi şi, ce contează? Cumpăr cărţi aşa cum alte persoane cumpără pantofi sau cosmetice – pur şi simplu de drag. Am permis la bibliotecă, la Metropolitană, şi iau şi de acolo cărţi, pentru că îmi place să descopăr. Împrumut cărţi de la prieteni dacă mi le recomandă. Orice variantă e bună, cât timp scopul final de a citi e atins.

books

#8 – Prima carte citită

Greu de zis. Primele cărţi au fost tot de la biblioteca, cea a copiilor pe atunci. Ştiu să citesc din grădiniţă, le citeam colegilor poveşti în grupa mare. Nu mai ştiu care a fost prima carte, dar îmi amintesc una cu obiceiuri sănătoase, de tip spală-te pe faţă, una cu nişte iepuraşi care construiau o moară de apă şi… Căluţul Cocoşat, un fel de Luceafăr al cărţilor pentru copii.

#9 – O carte pe care n-ai mai citi-o niciodată

Îmi vin în minte două cărţi. Întâi, Moby Dick. Am încercat să o termin de mai multe ori în copilărie. Ajungeam pe undeva pe la jumate, pe la fazele în care balena începea să facă victime şi renunţam. Recunosc că i-am citit finalul, dar mai bine n-aş fi făcut-o. Cred că e cea mai creepy lectură aşa zis de copii care există pe lumea asta.

A doua e Goodbye Janette, de Harold Robbins. O alegere ciudată. M-am oprit la ea pentru că am văzut-o în weekend la ţară, în casa bunicilor. Făcea parte dintr-un pachet cu cărţi pe care ni le adusese un vecin parcă, când eram mică, nu mai ştiu din ce motive. Eu citeam tot ce-mi pica în mână şi în special tot ce mi se spunea să nu citesc. Mătuşă-mea a făcut greşeala să îmi spună că nu-i carte de copii, aşa că am citit-o pe bucăţi, când nu mă vedea nimeni. Nu ştiu cât aveam, sigur până în 14 ani. Îmi amintesc vag scene de sex care implicau violenţă, bărbaţi animalici şi femei maltratate. Da, clar n-aş mai citi aşa ceva vreodată.

#10 – Cel mai ciudat obiect pe care l-ai folosit ca semn de carte

O să recunosc: nu prea folosesc semne de carte. Sunt genul care îndoaie colţurile. Dar cel mai ciudat obiect pe care l-am folosit, temporar, cred că a fost un mouse. De-ăla cu fir 🙂

#11 – Judeci o carte după copertă?

Da. Nu o judec în sensul că dacă nu-mi place coperta nu o cumpăr, ci invers – dacă îmi spune ceva coperta, simt o nevoie inexplicabilă să o cumpăr. Cel mai recent exemplu, după cum spuneam, e Adolf H. Îmi mai amintesc şi de Fata cu Cercel de Perlă că m-a fascinat prin copertă la vremea aceea, deşi acum nu mai trăiesc aceeaşi senzaţie.

#12 – Cărţi care te fac să plângi sau cărţi care te fac să râzi?

Dacă ar fi să aleg, le-aş alege pe cele care mă fac să plâng. Aşa e psihologia omului – râsetele vin şi trec, lacrimile lasă urme şi amintiri adânci. La fel, şi cărţile triste. Ultima carte la care am plâns – dar am plâns, nu glumă! – a fost My Sister’s Keeper, o carte despre o fată care se luptă pentru emancipare medicală, în contextul în care, deşi sănătoasă, a fost planificată genetic astfel încât să fie un donator perfect pentru sora ei bolnavă de leuceie, aşa că îşi petrece mai toată viaţa în spital, donând. Azi sânge, mâine măduvă, poimâine, poate, un rinichi. Mda, deci cum ziceam, aleg cărţile care mă fac să plâng sau care cel puţin mă fac să îmi pun întrebări.

#13 – Lumea noastră sau ficţiune?

Prefer poveştile reale, dar recunosc că şi ficţiunea are farmecul ei. Totuşi n-am citit nicio carte cu vampiri până acum, recunosc 🙂 Am citit în schimb primul volum din Game of Thrones, cam asta e maximul personal în materie de ficţiune. A, şi ar mai fi Dune, care nu e ficţiune ci SF, o diferenţă fină, dar care mi-a plăcut la nebunie deşi nu e din lumea noastră.


#14 (Bonus) – Când ai timp să citeşti?

În general citesc în metrou, în drum spre şi dinspre birou şi puţin seara la culcare. Asta înseamnă cam 40 minute pe zi. Dacă o carte mă captivează, citesc şi-n mers, după ce ies de la metrou (în definitiv, 50% din oamenii de pe stradă merg cu nasul în telefon, în carte de ce nu?) , citesc cât aştept să îmi fac cafeaua de dimineaţă, în pauza de prânz pe deasupra farfuriei sau seara, printre picături.


Gata! Am bifat cele 13 întrebări lansate de Ioana, ba chiar am adăugat-o şi pe a 14a pentru continuitatea provocării.

Acum e rândul meu să-mi încerc norocul. Mi-aş dori tare mult ca următorul interviu literar să se îndrepte spre AveHistoria, spre Porţia de Citit si spre O carte nescrisa (culmea ironiei!), prevăd nişte răspunsuri interesante. Dar,provocarea supremă se indreaptă spre Gigel, pe care îl somez să răspundă tuturor întrebărilor de mai sus în stilul său absolut unic, integrându-le într-una din poveştile sale.

Iar dacă ai ajuns până aici cu lectura, aş fi curioasă să-mi laşi şi răspunsul tău, la oricare dintre întrebările de mai sus, într-un comentariu. Ca să ne cunoaştem mai bine 😀

 

15 gânduri despre „Rapid Fire Book Tag – Cu şi despre cărţi

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ce fain, mi-am mai notat câteva cărți pe listă cu ocazia articolului tău! Mă bucur mult că ”My sister’s keeper” a ajuns la tine așa puternic, chiar dacă te-a făcut să plângi tare, că înțeleg că-i de bine 🙂 Am auzit și eu de cartea lui Schmitt, chiar mă gândeam să văd ce recenzii are, ca să mi-o pun pe listuță.

    Am să-mi permit, totuși, o precizare legată de punctul 13, sper să nu deranjeze: întrebarea în sine mi se pare un pic nepotrivit formulată, pentru că un text ficțional este născocit de imaginație, în sensul în care personajele și acțiunea nu există efectiv în realitate, în ”lumea noastră”, dar ar putea la fel de bine exista, ba chiar pot fi inspirate din realitate. De asta science fiction-ul din engleză se traduce la noi prin științifico-fantastic, fiindcă e o diferență mare între ficțiune și SF 🙂 S-ar supăra romancierii pe noi dacă am spune că n-au scris ficțiune 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nico suparare, ai perfecta dreptate! Formularea intrebarii e putin confuza, eu am preluat-o ca atare si am interpretat acel „fictiune” mai mult in directia „fantasy”. Pentru ca, intr-adevar, fictiunea si lumea noastra nu se exclud una pe alta 🙂
      Da, a fost de bine cu My sister’s keeper, mi-a placut mult. Multumesc inca o data, caci de la tine am preluat recomandarea :*

      Apreciat de 1 persoană

    1. Daaa, chiar cred că ar fi o lectură interesantă pentru tine, ținând cont că istoria îți e atât de familiară. Chiar aș fi curioasă cum ți se pare, din perspectiva evenimentelor istorice prezente în carte. Mă bucur că ti-am dat o idee. 🙂

      Apreciază

  2. Apropo de raspunsul la intrebarea #12, nu esti singura care gandeste asa. Ba chiar am aprofundat putin subiectul si, uite chiar pe altcineva oferind o explicatie care mie mi s-a parut logica si pe care am retinut-o:

    “We suffer for the simple reason that suffering is biologically useful. It is nature’s preferred agent for inspiring change. We have evolved to always live with a certain degree of dissatisfaction and insecurity, because it’s the mildly dissatisfied and insecure creature that’s going to do the most work to innovate and survive. We are wired to become dissatisfied with whatever we have and satisfied by only what we do not have. This constant dissatisfaction has kept our species fighting and striving, building and conquering. So no—our own pain and misery aren’t a bug of human evolution; they’re a feature.”, The subtle art of not giving a f*ck, Mark Manson.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Citatul ăsta îi aparține cuiva din IT? 😀 lăsând gluma la o parte, da, e adevărat ce spune. E în natura omului să caute, intr-un fel sau altul, un pic de suferință sau insatisfacție în orice ar face, oricât de pozitiv ar fi ca persoana.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: