Despre-o petrecere cu pijamale, pizza și discuții de IT-iști

Luni, 05:27 AM.

Nu e nimic mai „plăcut” pe lumea asta decât să fii trezit din somn înainte ca primul cocoș să fi deschis ochii.

– Maaaaaami, e sâmbătă?

– Zzz….

– Maaaami, e sâmbătă?

Se vede treaba că n-am șanse să scap decât dacă răspund. Totuși, nu cred că e imperios necesar să deschid și ochii.

– Nu e, Olivia, e luni, du-te și dormi.

– Dar mă trezești când e sâmbătă, da?

– Îhmm…

Miercuri, 06:10 AM

Visez ceva c-un cal, o combinație între Black Beauty și filmul ăla văzut aseară, am uitat cum îi spune. Nu există mașini, am de ajuns undeva urgent și nu găsesc șaua calului pe nicăieri. Poate oi fi …

– Maaaami, e sâmbătă? aud o voce cristalină și foarte familiară și mă ridic brusc în capul oaselor.

– Ce, cum, șaua mea?

– Ce șa visezi mami? Eu întreb ce zi e azi! E sâmbătă?

– E miercuri, Olivia, mai e până la ziua ta. Iar m-ai trezit cu noaptea-n cap, degeaba.

– Păi dacă tot te-ai trezit, putem să ne uităm pe webcam să vedem dacă au deschis bucătăria?

– Huh? Cine?

– Nenii ăia de la Dodo pizza. Ai zis că ne putem uita la ei cum fac pizza oricând vrem.

– Oricând, dar cu condiția să fie soarele pe cer. Noaptea nu face nimeni pizza, nici măcar pasărea aia a lor din logo nu-i trează.

La naiba, atunci când le arăți prea multe copiilor, toate se întorc împotriva ta mai devreme sau mai târziu. Îmi pun plapuma în cap și mă întorc pe partea cealaltă, strângând din pleoape și încercând să-mi amintesc unde lăsasem șaua. Numai că discuția despre pizza a avut darul de a-mi trezi stomacul. Parcă ar merge ceva de mâncare.

Sâmbătă, 07:00 AM

Mi-am pus ceasul să sune de ieri. Știam că dacă n-o fac eu, o să fiu trezită oricum de Olivia, la fel ca-n ultimele 5 zile. De când i-am spus că-i facem ziua de naștere acasă și că-i invităm prietenele la o petrecere cu pizza și cu pijamale, nu mai am nici liniște nici somn. Nu cred că există ființe mai nerăbdătoare decât copiii.

Și totuși, în casă e liniște. Te pomenești că taman azi Olivia doarme buștean?

Mă îndrept tiptil spre camera ei și deschid ușa cu – recunosc – o ușoară teamă.

Fatalitate. E deja trează, îmbrăcată și cu șorțul pus. Meșterește ceva la bucătăria ei de jucărie, iar patul e plin de farfurioare și ceșcuțe.

– Ce faci acolo, Olivia? Te-ai trezit?

– Normal, azi e ziua mea, m-am uitat în calendarul de pe ușă. M-am apucat să fac ceva de mâncare, în caz că uiți tu să te trezești. Dar dacă te-ai trezit, nu mai sta, poți comanda pizza!

Înghit în sec și rămân fără cuvinte. Mai bine mă retrag. Nu înainte de a-i ura:

– La mulți ani, bubușor! Sper să ai o petrecere frumoasă azi!

Sâmbătă, 9:40 AM

Am invitat de week-end-ul trecut niște prieteni de-ai Oliviei pe la noi, să-i sărbătorim aniversarea de 6 ani. Nu mulți, să fim siguri că nu se dărâmă apartamentul, dar cu 5 copii și părinții aferenți cred că putem supraviețui. I-am făcut de aseară un tort cu fructe, dar pentru masă o să merg la sigur. Dacă e un fel de mâncare cu care nu poți da greș când vine vorba de copii, acela este pizza.

Așa că le întreb repede pe mămici cine ce vrea să comande și fac o listuță pentru mai târziu.

Sâmbătă, 5:45 PM

Situația este sub control. Olivia s-a schimbat deja în pijamalele cu piscuțe, a pregătit coifurile festive și acum confecționează niște bilețele, să fie clar cine unde stă la masă. Tati a umflat baloanele și e bucuros că cică și-a mai desumflat cu ocazia asta și abdomenul. (Deși cântarul arată fix aceeași valoare alarmantă, dar hai fie, nu-i mai zic adevărul, că e zi festivă).

E momentul perfect pentrru a comanda pizza, mereu vine în maxim 45 de minute deci o să ajungă fix după ce sosesc și copiii. Așa că lansez semnalul bine-cunoscut:

– Oooliiiviiia, taaatiii, haideți aici că dau comandă!

Bilețelele sunt aruncate în sus, cântarul zdrăngăne zgomotos, și cât ai clipi două perechi de ochi curioși îmi apar una în stânga alta în dreapta. Aleg sortimentele pe care le-a vrut fiecare și plasez comanda. Apoi începe live streaming-ul din bucătărie. Momentul mult-așteptat de toată lumea. Ne uităm toți 3 fascinați cum bucătarul se mișcă de colo colo prin cameră, cum întinde blatul, cum îl bagă la cuptor… și zău că simțim că omul ăla de la distanță gătește special pentru ziua Oliviei! O-nțeleg, săraca, de ce aștepta momentul acesta de o săptămână, mai mult decât aștepta întâlnirea cu prietenii ei 🙂

Sâmbătă, 6:25 PM

De fiecare dată când comand de la ei, sincer-sincer sper să întârzie. Să ajungă măcăr cu 1 minut peste timpul estimat. Nu că aș vrea să prelungesc așteptarea, dar mi-aș dori o pizza gratis – că doar e promisiunea lor: dacă întârzie, fac cinste cu o pizza. Fair enough. Numai că nici azi n-am avut noroc. Pizza e aici și Olivia e toată numai un rânjet.

Bine că am avut timp să primim copiii și să desfacem cadourile. Sărbătorita a mai primit încă 3 păpuși, un număr ce poate părea insignifiant pe lângă celelalte 174 pe care le mai avem, dar totuși a declarat sus și tare că fix acestea îi lipseau din colecție! Cei mici s-au schimbat apoi în pijamale și s-au pus pe joacă, în dormitor.

Dar a fost suficient să strig PIZZA! și toate pernele care zburau prin cameră au aterizat pe locurile lor, răsuflând ușurate. Chiar și fulgii rătăciți prin aer au inspirat adânc și au căutat să se ascundă care după perdea, care prin covor, doar-doar or scăpa de micile pericole publice deghizate în pijamale care mișună peste tot.

Sâmbătă, 6.35 PM

Acum e liniște. Copiii s-au așezat la masa lor, special amenajată, iar noi, părinții, savurăm liniștea și-un pahar de vin, la bucătărie. Merge bine cu pizza. Pentru că sunt înconjurată în mare parte de IT-iști (ori direct, ori prin alianță), decid să mă lansez într-un subiect care m-a fascinat încă de când l-am aflat.

Voi știați cum a apărut Dodo Pizza? întreb eu, cu un aer enigmatic.

Nu, cum? Să nu-mi zici că e deschisă de vreunu’ dintre ăia care au participat la MasterChef, zice Mimi.

Mimi e la curent cu tot ce mișcă la televizor, numai că eu sunt cu un pas înainte, sunt la curent cu tot ce mișcă în cloud 🙂

Nu, nici pe departe. Să vă zic o chestie tare. Dodo nu e o pizzerie ca toate celelalte. Face și pizza, dar face și software. Omul care a venit cu ideea, un rus pe nume Ovchinnikov…

– Ovci-cum?

– Ovchinnikov 🙂 Dar n-are mare importanță. Important e că omul a avut o super viziune. A vrut să facă ceva mai mare decât o simplă pizzerie. A vrut să dezvolte un sistem informatic de tip SaaS, „software as a service”, care să funcționeze ca un framework de francizare pentru pizzerii. Împreună cu o echipă de programatori deștepți, a dezvoltat toată infrastructura IT pentru a prelua comenzi, a face management de ingrediente, a calcula timpii de livrare pizza sau timpii petrecuți de o pizza pe raft, și tot așa.

-Păi și ce-i așa deosebit? O grămada de pizzerii au aplicații web în zilele noastre.

– Au, dar cei de la Dodo au mai mult decât atât. Au un produs super scalabil care le permite nu numai să își servească clienții actuali, dar și să deschidă noi francize într-un timp foarte scurt. Cică să deschizi o nouă pizzerie Dodo, din punct de vedere al părții informatice, e la fel de simplu ca și cum ți-ai face un cont de Facebook.

Zona de IT-iști de la masă pare intrigată de subiect, dar în stânga îl văd pe Ștef, soțul Soniei, cu o privire un pic cam pierdută și cu sprâncenele arcuite în unghi maxim, așa că decid că totuși nu-i momentul potrivit să continuăm discuția.

– Hai mai bine să terminăm cu pizza și să ne pregătim de tort, vă povestesc altă dată despre Dodo IS.

Sâmbătă, 7:30 PM

Muulți ani trăiaaască, muuulți aaani trăiaaască, laaaa muuuulți aaaani!

Se simte în aer (și-n urechi) că niciunul dintre noi n-a cântat vreodată în cor, dar nimeni nu îndrăznește să curme suferința comună, toți zâmbesc politicos și cântă mai departe cu patos.

Oliviaaaa să trăiască, Olivia să trăiască, laaaa muuulți aaaani!

Olivia e bucuroasă maxim. Suflă în lumânări, le stinge din prima, și sare-n sus de bucurie:

– Super, o să mi se îndeplinească dorința! zice ea.

– Ce dorință ți-ai pus, se poate ști?

– Mami, dorințele sunt secrete, ce, nu știi? Dar hai că îți spun doar ție la ureche.

Mă aplec, curioasă, și-mi plasez strategic urechea lângă buzele micuțe și iubite. Numai că buzele micuțe par că au butonul de volum un pic defect, căci mă trezesc cu un țipăt fix în timpan:

– Dorința a fost să comandăm pizza și mâine. Ne jucăm de-a ziua lui tati!


🌟Articol înscris în competiția Spring SuperBlog 2019

🌟Surse foto: dodopizza și arhiva personală

2 gânduri despre „Despre-o petrecere cu pijamale, pizza și discuții de IT-iști

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: