Anti-alb

Pentru mine, cuvintele trebuie să aibă

Sens,

Logică

Și ritm.

Cuvintele înlănțuite doar de dragul de a șoca,

Textele profunde care te fac să te întrebi

„ce-a vrut

să zică

Autorul?”,

Versul ăsta apăsător de

Alb –

Le apreciez valoarea literară, dar

Mă obosesc.

Problema e la mine, știu. Unii ar spune că sunt prea conservatoare.

Totuși, ma-ntreb:

De ce textele line și poeziile cu rimă s-au demodat atât de

Mult?

Ne simțim mai deștepți scriind cuvinte

(pe) care

nu le poate desluși oricine?

E artă,

Aroganță,

Talent neînțeles,

Sau doar poftă de joacă?

Pentru mine, scrisul trebuie să fie o sămânță.

Idei clare,

Înșiruite logic,

Care sa încolțească pe teren fertil și să se împrăștie.

Un hair-stylist mi-a zis cândva că o tunsoare

Asimetrică

Poate să facă

Oricine.

Simetria e mai dificilă. Rima, cea clasică, la fel.

Poezia(?) asta,

Genială desigur în incoerența ei,

E un exemplu

– Clar –

De „așa nu”.