3 ianuarie
Astăzi a fost prima zi de lucru pe anul acesta și pot declara cu mâna pe inimă ca m-am dus la birou cu bucurie. Ba mai mult, pentru că a fost vineri și urmează din nou două zile libere, mi-am luat laptopul acasă și am continuat să lucrez. Și după ce m-am luptat câteva ore cu ceva ce nu-mi ieșea de nicio culoare, mi-a ieșit. Și mă simt (un pic ciudată dar totuși) ca și cum aș fi terminat un puzzle uriaș. Adică bucuroasă 🙂
De ce fac asta? Pentru că îmi place. Și zău că-s tare norocoasă că am nimerit o mesrie care mă face să mă simt în fiecare zi ori ca un detectiv, ori ca un rezolvitor de cazuri complicate.
Când a venit momentul alegerilor, cu mulți ani în urmă, am fost foarte confuză și nehotărâtă. Am vrut să dau la liceu de bilingv-franceză. Am vrut să mă duc la Media Pro, la jurnalism. Mi-am dorit, pentru o vreme, să devin translator. Dar am avut noroc de oameni din jurul meu care m-au citit mai bine decât mă citeam eu la vremea aceea și care m-au îndrumat spre matematică și informatică.
Am avut o profesoară de mate care mi-a spus ceva ce m-a intrigat mult timp: că informatica e totuși prea unidirecțională pentru mine și că sigur voi simți nevoia să fac și altceva. Se pare că a nimerit-o. Sunt însă norocoasă că am ales programarea drept ocupație principală și am lăsat restul pasiunilor… la nivel de hobby.
Azi sunt recunoscătoare pentru că am un job care îmi place și la care mă duc cu drag în fiecare zi. Și pentru că am întâlnit oamenii potriviți la momentul potrivit, oameni care m-au îndrumat pe un drum pe care încă merg cu plăcere în fiecare zi.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns