Good enough

Pff, să tot fie câteva luni de zile de când n-am mai reușit sa pun cap la cap câteva cuvinte, aici pe blog. Mai intru uneori în panoul de board, mă uit la statistici, și mă minunez singură că încă mai am trafic. Evident, pe aceleași articole-vedetă legate de scaunele sau urina copiilor 😀, că se pare că astea m-au consacrat în blogosferă, dar vorba aia, mai bine să te știe lumea pentru niște prostii decât să nu te știe deloc.

Deci n-am mai scris nu pentru că n-aș fi avut ce, că îmi roiesc ideile în cap seara exact ca albinele în jurul restaurantelor din Grecia, dar n-am mai avut timp pentru a scrie, reciti și corecta. Pentru că sufăr de un nenorocit de perfecționism care nu mă lasă să public împăcată un text, fără să îl bibilesc cel puțin o oră, încercând să îl aduc la forma optimă. Și nu mai am timp de așa ceva.

Azi am avut de ținut o prezentare la birou și, din exces de zel, am zis să pregătesc niște slide-uri, deși nu aveam timp de ele. Am jucat pe roșu că îmi aloc doar 30 de minute pentru ele și că o să prezint fix ce reușesc să fac în acest interval time-boxed, și m-am ținut de promisiune. M-am uitat pe ce am reușit să creez în 30 de minute, am concluzionat că sunt niște slide-uri mediocre, apoi mi-am văzut de altele. Și câteva ore mai târziu, slide-urile mele s-au dovedit a fi un succes. Sau hai, poate nu succes, dar „good enough”.

Și zău că în 99% din cazuri, good enough este arhisuficient. Și totuși petrec (și poate nu doar eu) atât de mult timp pe acele mici detalii care m-ar putea duce de la good enough la „perfect”, și oricum nu-mi iese, și chiar și dacă îmi iese nu se observa, încât mi-am propus să las deoparte obsesia asta a perfecțiunii și sa ma mulțumesc cu a fi suficient de bună, sau suficient de prezenta, sau să fiu și atât.

Decizia asta are diverse consecințe în viața de zi cu zi. În ceea ce privește acest blog încă drag mie, consecința e că m-am hotărât sa reiau scrisul, cât de des posibil, seara la culcare. Pentru 10-20 de minute, cât s-o putea acolo, fără să recitesc, fără să corectez. Pentru că e o activitate terapeutică, prin care mă și relaxez și îmi fac și ordine în gânduri.

Bun, pentru azi mi-a expirat timpul, și faptul că am scris despre această fabuloasă revenire este su-fi-cient. Las subiectele serioase pentru următoarele seri: jurnalul de bebelus de 9 luni, viața de mamă întoarsă la birou la 5 luni jumate după nastere, niște gânduri filozofice despre respect și dezamagiri… și alte nebunii de astea.

Până data viitoare, să ne fim cu toții suficienți, nouă înșine și unii altora.