Jurnal de bord 2024 – Săptămâna 16 – Mici victorii

106/2024 – 15 aprilie, luni

Momentele simpatice cu care aș vrea să rămân din ziua de astăzi, ar fi:

– Glumele de la birou, și bucuria de a fi înconjurată de oameni pozitivi.

– Soțul meu râzând des, un spectacol de care aș vrea să mă bucur în mod repetat.

– Sesiunea de styling de seara,  când Olivia mi-a ales și combinat haine între ele, și m-a pus să testez diverse ținute, o activitate veselă și fără conflicte.

– Poveștile citite seara, lui Vlăduț, și lanțul lui interminabil de „de ce”-uri, frazele tot mai ample, concluziile tot mai amuzante pe care le trage, dragalasenia lui.

107/2024 – 16 aprilie, marți

„Cand dispare inocența?”

Mi-am adus aminte, astăzi, de această întrebare retorică adresată mie de către medicul de familie, într-una dintre vizitele pentru vaccin, când era Vlad mai mic.

Și îi înțeleg întrebarea. Copiii mici sunt atât de inocenți și adorabili în tot ceea ce fac, încât parcă nici nu ajungi să-ți dai seama când se preschimba, când se transformă inocența în altceva. Într-un pic de manipulare, de experiență de viață, de urmărire a scopului, cum vrem să îi spunem, dar nu ma e inocența aceea nativă, nealterata, de nerecuperat.

Adorabil Vlad, cam aici voiam să ajung. 😀 Azi mai adorabil decât în alte zile, și nici n-as putea spune de ce. Pur și simplu prin expresii și întrebări.

Cred că inocența dispare totuși odată cu întrarea în comunitate, cu începerea grădiniței, cu momentul în care copilul rămâne pe cont propriu și trebuie să se descurce în jungla numită „colectiv”. Mai am câteva luni de grație până acolo.

108/2024 – 17 aprilie, miercuri

O zi la al cărei final simt că am atâtea momente sau gânduri de notat, încât nu știu de unde să încep. Poate cronologic?

Trișez un pic și mă întorc în timp, aseară, când am ascultat și eu cel mai recent episod din MindArchitect, despre care am citit numai impresii de genul „am ascultat plângând”, „am plâns și a doua zi”, etc. Și pentru că mă simțeam neplansa, mi-am zis că nu pot rata oportunitatea. Ghinion, deși am înțeles ce anume era emoționant în episod, lacrimi ioc. Nu mi-a venit să plâng și pace. Nici măcar nu m-am apropiat de tristețea inspirată săptămâna trecută de campionatul de ping pong. M-a îngrijorat lipsa de sensibilitate, atât pot zice, căci era o vreme în care plângeam atât de ușor și din orice.

Ciudat, nu? sa mă plâng că nu m-a întristat ceva trist.

Dimineață mi-am băut cafeaua la birou cu 2 prieteni și am vorbit despre toate cele de mai sus, și a fost simpatic, am început ziua cu un boost de energie.

Apoi am câștigat meciul de ping pong al zilei, în mod complet nesperat. A fost frumos și plăcut să am suporteri ❤️. Cei care nu ma cunosc prea bine și citesc asta vor crede probabil că sunt vreo mare jucătoare de ping pong. Nu, meritul meu de azi e că am reușit să nu îmi incurc atât de mult partenerul pe cât s-au încurcat cei din echipa adversă. Drept rezultat, săptămâna viitoare ne așteaptă un meci de semifinală.

Seara am făcut probleme la matematică cu Olivia și m-a entuziasmat o problemă frumoasă. Pe ea nu 😀.

Little big things.

Apropo, am terminat și cartea asta, nici despre ea n-am scris, merge minunat planul de a-mi nota lecturile și impresiile. Sper că se simte sarcasmul. M-am apucat de o carte nouă, MindSight, nu mai citisem de multicel ceva non-beletristic și în engleză. Simt că e util să las asta aici, parcă termenul de „well being” e o etichetă potrivită pentru ziua de azi.

109/2024 – 18 aprilie, joi

Ziua de azi a fost deosebită prin partea petrecută la birou, datorită colegilor care au capacitatea de a vedea mai mult partea plină decât pe cea goală a paharului. Am râs mult, deși problemele n-au fost mai puține, dar atitudinea potrivită e mereu cheia.

110/2024 – 19 aprilie, vineri

Finalul de săptămână ne-a prins pe afară, în curtea blocului. În ciuda vântului ușor deranjant, și a temperaturii din cauza căreia eu una am înghețat, am numărat 15 copii ieșiți din casă. Cincisprezece. Fără părinți (eu eram singura, cu V), și mai mari și mai mici. Era o harmalaie maxima pe lângă bloc, se tipa, se alerga, se bătea mingea, se testa rampa, cu biciclete sau cu trotinete. Mi-a dat așa un sentiment plăcut și mi-a amintit de copilărie, când asta era normalitatea, și când vecinii de la parter erau mereu supărați de zgomotul de sub geam.

O altă bucurie a zilei a fost faptul că Oli s-a întors cu niște note la Comper mai mari decât cele din prima etapă, ceea ce mi-a dat speranță că se poate, și că investiția de timp a contat. Deși n-a fost perfect, a fost mai bine, iar eu m-am simțit mândră de ea.

111/2024 – 20 aprilie, sâmbătă

Cel mai deosebit moment al zilei de azi a fost fără doar și poate concertul de la Ateneu.

Am ajuns acolo puțin mai devreme decât ora de începere, așa că ne-am așezat la o masă din zonă, pentru ceva dulce. În premieră absolută, am comandat un pahar de vin, ceea ce n-am făcut decât rareori seara, și clar niciodată ziua. Că era 3 jumătate, cred că a fost un gest care m-a apropiat mai mult de francezi 😀. Scopul era în realitate altul, acela de a-mi crea o stare care să absoarbă mai ușor muzica clasică pe care urma să o ascult 😀

Nu pot spune dacă a ajutat sau nu, totuși mi-a plăcut concertul. M-a și plictisit pe alocuri, dar foarte puțin și complet suportabil.

Cred că e nevoie de expunere pentru a ajunge să apreciezi cu adevărat o orchestră în concert, și mă bucur că am avut ocazia să adaug o nouă experiență de acest gen în cufărul amintirilor.

112/2024 – 21 aprilie, duminică

M-am trezit cu ideea de a merge cu copiii la Antipa. Și cum cei 2 din dotare mi s-au părut insuficienți, am apelat la prieteni și am mai făcut rost de încă 2, astfel încât să mă prezint la muzeu cu un onorabil număr de 4 copii.

N-am fost curajoasă, am fost chiar inspirată. Se pare că secretul pentru a-ți fi mai ușor cu copiii e să ai cât mai mulți. Când ai unul singur, tu ca adult devii centrul universului lui, și ținta tuturor așteptărilor. Când ai doi, așteptările încep să se mai distribuie. Cum am avut eu azi patru… mai că n-am avut grija lor :))

Pentru V muzeul a fost un succes mult mai mare decât speram, a fost fascinat de tot și a ținut-o numai în „Wow”. Aș fi tentata să spun că trebuie să studiez, să văd unde as putea să îl mai duc, dar nu. N-o să fac asta. Când o fi la îndemână, mergem la un zoo, în rest nu mai repet greșeala de la primul copil de a mă da peste cap pentru a-i crea cât mai multe experiente și ocazii de distracție, pentru că acum știu că nu e ceva sustenabil și că tot împotriva mea se vor întoarce.  Pe el chiar vreau să îl las să experimenteze plictiseala și să își devină suficient.

După masă am mai ieșit un pic pe afară și tot de mulți copii am dat, așa că i-am lăsat pe ei să sape în pământ și să se joace cu corcodușe, timp în care eu am ascultat niște episoade din Podcasturile favorite.

Primul a mers la fix pe acest fundal ludic – „Cele 4 nevoi fundamentale ale copiilor” de la MindArchitect, pentru că a a adus în prim plan un lucru la care nu m-am gândit niciodată, și anume nevoia copiilor de odihnă completă. În cuvinte puține, e vorba despre faptul că un copil are nevoie de timp în care să nu facă… nimic util sau cu scop, poate ceva ce părinții ar numi leneveala,  sau a tăia frunza la câini, și mai ales are nevoie ca părintele să nu îl acuze că își permite o activitate fără nicio miza sau fără nicio învățătură. E ceva la care trebuie să reflectez,  căci e contraituiv.

Al doilea episod început face parte din noul sezon al Wiser than Me, urmează să-l finalizez în câteva minute. Nu o cunosc pe invitată, dar la cei 76 de ani ai ei, e extrem de plăcută în conversație și vorbește despre bătrânețe ca despre o perioadă extrem de frumoasă, ceea ce e încurajator.

În starea asta de relaxare și înclinație spre reflecție se încheie o nouă săptămâna, pe care am simțit-o a fi una încărcată de energii pozitive și de mici viitorii.