Jurnal de 2024 – Săptămâna  20 – Aglomerație

141/2024 – 20 mai, luni

Mai e puțin și se termină școala, și simt că se aglomerează multe activități legate de Olivia.

Am trecut de examenele Cambridge, cu bine sper, săptămâna aceasta sunt evaluările naționale de la clasa a 4a, pentru care nu m-am stresat deloc căci în afară de experiență nici nu mi se pare că ar conta la ceva, dar sunt și înscrierile pentru admiterea în clasele cu predare intensivă a unei limbi străine. La care am stabilit cu Olivia că participă, deși nu din motivul cel mai normal, acela de a face mai multă engleză, ci din speranța de a continua clasa a 5a cu cât mai multe dintre prietenele ei. Pot înțelege însă și acest motiv.

Bun, și pentru că până acum n-am făcut ceva foarte special în pregătirea acestui examen, neconvinsi fiind niciunul dintre noi, și nici chiar Olivia, că la clasa de engleză va fi ceva mai cu moț decât la celelalte, ei bine acum în apropierea evenimentului trebuie aplicată totuși strategia de îngrășare a porcului în ajun.

Am calculat eu că mai avem 17 zile până la examen, si-am făcut program pe zile pentru exersarea tipului de subiecte. Că doar la liste și planificări sunt as. O sa fie distractiv.

142/2024 – 21 mai, marți

Azi am simțit că am, cum ar spune englezul, prea multe pe farfuria mea, atunci când vine vorba de muncă. Prea multe direcții, prea mulți oameni, prea multe probleme, prea mult pur și simplu.

Dacă nu mi-ar păsa, sau dacă aș fi ok cu a face lucrurile pe jumătate, ar fi mai simplu. Dar nu pot, îmi pasă, vreau sa iasă lucrurile bine, încerc să deleg ce se poate și tot rămân negestionabil de multe probleme.  Sistemele mele de notificări, liste, remindere sunt depășite. Și se vede. Am început să uit sa fac lucruri, să nu apuc, sau să le fac prea în fugă, deci prost. Stau cu ochii pe ceas când vorbesc cu oamenii, deși știu că nu e normal.

Of.

143/2024 – 22 mai, miercuri

Zi stresantă la birou, speram cumva la liniștea de acasă. N-a fost să fie chiar așa, m-a enervat să aflu că O nu intrase la ora ei de engleză, din motive tehnice, dar nici nu își terminase temele. Nu că ar fi fost o dramă, dar e obositor să trag de ea și să-i fiu reminder permanent, mi-ar plăcea să stau deoparte și să observ cum vine totul de la sine. Dar cică n-ar fi viață reală, dacă așa ar decurge lucrurile, nu?

144/2024 – 23 mai, joi

Ne dau târcoale niște semne de răceală, în special Oliviei, așa că azi am renunțat la sesiunea de dansuri. Are mâine o întâlnire importantă 😀 și am zis să-i minimizam șansele de îmbolnăvire.

Am înlocuit însă o distracție cu alta, căci am „profitat” din plin de timpul liber pentru a râcăi niște oja bobo de pe gresia albă, de pe peretele alb, de pe ușa albă, și de pe dulapul alb. Nu știu cine a fost mai neinspirat, cea care a vărsat oja, sau cea care a ales culoarea dominantă din baie.

145/2024 – 24 mai, vineri

N-am avut o zi prea liberă, așa cum mi-aș fi dorit, căci m-am întins cu ședințele până spre ora 6.  Nu se face așa ceva, zău, dar n-am avut de ales. Mai ciudă mi-a fost însă pe colegii care își afișează cu aroganță și fără nicio jenă atitudinea de tipul „eu vinerea mai lejer”.

In rest, nu ne-a învins răceala,  așa că O s-a dus la o petrecere în pijamale cu colegele. Iar eu, în ciuda planurilor mărețe de a spăla perdele și de a muta munții din loc, m-am mulțumit cu a-mi termina cartea, să scap de o grijă.

Profit de ocazie să scriu aici, că nu mă văd sacrificand o postare distinctă pentru așa ceva, că „Lasă lumea în urmă” primește din partea mea titlul de cea mai proastă carte citită nu doar anul acesta, dar probabil în ultimii ani. Cu atâta grija a părut că-și conturează autorul personajele în introducere, ca să…. nimic, absolut nimic. Ceea ce mă intriga și mă îngrijorează în egala măsură e că această carte e numită „best seller”, că s-a făcut și un film după ea și că a avut încasări mari din ambele direcții. Asta e absolut incredibil.

146/2024 – 25 mai, sâmbătă

Sâmbăta e mereu ziua de relaxare în aer liber, așa că nici asta nu a făcut excepție.

Am recuperat-o pe Olivia de dimineață și am plecat la curte, dar înainte de a ne bucura de natură am despicat puțin firul în patru pe marginea unor drame pre-adolescentine. Evenimentul mult așteptat s-a încheiat cu lacrimi de dezamăgire pentru comportamentul unor prietene. Mi-a părut rău. Dar nu am cum să schimb felul de a fi al altora, iar sfaturile de tipul „stai deoparte” nu par a fi ceea ce trebuie.

Dincolo de asta, mi-a făcut placere să culeg citeșe.  Muuulte cireșe. Când am văzut copacul atât de încărcat, m-am întrebat cum de pot avea fructele astea un preț așa de mare în piață. După ce am cules o găleată și mai bine, am convenit că prețul poate fi just 😀

147/2024 – 26 mai, duminică

Nu știu cum se face că, atunci când îmi vine mie o idee de petrecere a timpului liber în familie, de cele mai multe ori se dovedește a fi neinspirată 😀

Așa și astăzi,  după ce am plecat Zen de la curte și am ajuns din nou la bloc, am mobilizat pe toată lumea, în frunte cu V – beneficiarul numărul 1 al ideii – să mergem în Herăstrău și să ne plimbăm cu vaporașul. Întâi și-ntai,  am mers pe partea greșită a lacului, la debarcaderul care nu mai era în uz. Greșeala asta nu mi-a aparținut, a fost o încercare la noroc,  știam cu toții că șansele sunt mici. Să zicem că era în drum. Am ocolit apoi parcul cât să parcam pe partea corectă (o aventură și asta), apoi am țintit LOCUL, am luat bilete și ne-am așezat la coadă. N-o să lungesc mult povestea, cert e că și peste o oră eram tot la coadă. Căci n-am încăput nici pe primul vaporaș de 80 de locuri, nici pe al doilea – la al 2lea ni s-a pus lanțul de „până aici!” fix in față,  ci de abia pe al treilea. Concluziile sau reflecțiile acestei ore bine investite ar fi următoarele:

– Există conceptul de coadă, si cel de „coadă românească”. Trebuie să le testezi pe ambele, pe pielea ta, ca să simți diferența.

– Oameni veniți acolo pentru o plimbare relaxantă au ajuns să se certe ca la ușa cortului.

– Există ceva mai rău decât fumătorii care fumează la o masă unde sunt și nefumători: fumătorii care fumează într-o coadă plină de copii, fără să aibă vreo urmă de conștientizare că le flutură țigara fix în nas.

– N-am renunțat doar pentru că îi promisesem lui Vlad că mergem cu vaporul. Iar el, mititelul, a fost în stare să aștepte o oră, la nici 3 ani, fără să comenteze sau să facă scandal când n-am urcat nici în primul, nici în al doilea vapor.

– Dacă ai de învățat sau de repetat o poezie, să prinzi o coadă ca lumea e chiar o oportunitate.

– Am reușit să ne întoarcem acasă fără sa fim negri de supărare, chiar cu sentimentul unei duminici reușite. Sunt tare mândră de noi.