E 9 ianuarie azi, când am început să scriu aceste rânduri. Au trecut, iată, doar câteva zile de când s-a resetat anul și, din cauza faptului că am lucrat doar 3 dintre ele, am sentimentul că am făcut foarte multe lucruri, și foarte diverse între ele.
Deruland puțin înapoi, spre dimineața zilei de 2 ianuarie, îmi amintesc cât se poate de clar sentimentele de tristețe generate de lipsa oricăror planuri. Ziua de 1 a fost zi de revenire după petrecerea de Revelion si după noaptea cu peripeții si somn puțin ce i-a urmat, așa că doar am lenevit prin casă și am făcut curat. Punctul culminant al zilei a fost că am jucat Catan în familie, o raritate. De pe 2 însă am întrat in priză – cum ne umplem zilele următoare?
Patinoarul lui Țiriac, din Otopeni
Așa am ajuns in primul rând să mergem cu toții la patinoarul din Otopeni, Allianz-Tiriac Arena, care s-a dovedit a fi o experiență complet diferita, net superioară, oricărui patinoar de divertisment de prin București. Mai greu accesibil, e adevărat, fiind pe DN1 cam de cealaltă parte a aeroportului, dar destinat sportului nu amuzamentului. Gheață mult mai bună, dimensiune generoasă, vestiare, toalete si mai ales suporturi foarte interesante (și gratis!) pentru începători. Asta mi-a plăcut cel mai mult, recunosc, și mi-a părut rău că nu e mai cunoscut acest loc în rândul părinților cu copii mici, care închiriază puținii pinguini/urși de pe patinoarele din București. Dap, sunt si eu una dintre acele mame 😀
Tip: pentru copiii sub 5 ani, atât întrarea cât și patinele sunt gratuite.
Film: Avatar, foc și cenușă
Am profitat de timpul liber pentru a merge la cinema să vedem partea a 3a din Avatar, eu, D și Olivia, deși recunosc că mi-a displacut puțin ideea de a petrece 3 ore și jumătate la un film. Aveam așa un pitic pe creier care mă întreba ce altceva, mai util, aș putea face în timpul acela 😀
În mod neașteptat, n-am simțit că a trecut așa de greu timpul. Au fost momente când m-am uitat la ceas, dar puține. Filmul e reușit, desigur, cu efecte vizuale spectaculoase de la un capăt la altul (mda, 3h20 de 3D plin de mișcare poate fi o experiență obositoare), eu chiar mi-aș fi dorit mai multe scene mai așezate. Mi-e greu să-l compar cu celelalte 2 părți, prima a fost prea de demult, iar pe a 2a nu prea mi-o amintesc (sunt 50% sigură de fapt că nu am văzut-o), dar pot spune că mi-a plăcut cel mai mult, ca personaj, de Spider-Monkey Boy, mi s-a părut că în jurul lui s-au concentrat cele mai simpatice și non-violente momente ale filmului.
Teatru de copii: Miska, povestea ursuletului de pluș , spectacol găzduit de TNB
Părere personală și unanim împărtășita in familie: o investiție neinspirata de timp și bani. Ca timp – piesa are doar 50 de minute, dar punând la socoteală si cât am petrecut pe drum – se fac cam 2 ore. Ca bani – niște zeci de lei un bilet, in functie de poziția în sală.
Subiectul si punerea in scenă au fost ambele foarte simple, e clar că publicul țintă ar fi fost mai spre copii de vârsta foarte mici (3 ani, poate?… al meu la 4 și un pic mi s-a părut la limită). Am auzit copii în spate intrebandu-si părinții când pleacă acasă, nu cred că există alt feedback mai onest. Păcat, aveam așteptări mai mari de la o piesă, fie ea și de copii, găzduita de TNB.
Carte: Râul Înghețat, de Ariel Lawhon (3/5*)
O mare dorință pentru anul acesta este să reinvestesc timp în cărți. Mă simt foarte rămasă în urmă la acest capitol, e ceva ciudat, dorința de a citi vine sau trece în valuri, cred că e influențată atât de cât de aglomerata e o anumita perioadă, cât și de ce titlu aleg în perioada respectivă. Stres + o carte care se dovedește neinteresanta: reteta perfectă pentru a mă alege cu o pauză de citit de luni de zile.
Închid paranteza. Zilele acestea am terminat un roman început prin decembrie, Raul Inghetat. Cred că e definit ca thriller pe undeva prin descrierea editurii, e un pic exagerata această încadrare, dar per total a fost o lectură plăcută, cu subiect atractiv pentru mine și suficient suspans creat în jurul intrigii romanului.
Subiectul, pe scurt: Martha Ballard, o moașa din anii 1790 (personaj real) încearcă sa dovedească faptul ca vecina sa Rebecca a fost violată chiar de catre judecatorul orașului. Ar putea părea ceva simplu, doar că în acei ani femeile nu aveau mai deloc drepturi, șansele lor de a acuza un bărbat și de a câștiga în instanță erau minime. În același timp, pe fundal, se caută autorul unei crime, si cele 2 fapte ajung să se împletească.
Cele mai captivante mi s-au părut, neașteptat, paginile despre nasterile asistate de Martha. Autoarea nu intra in multe detalii fiziologice, insista mai degrabă pe metodele prin care moașa reusea sa inspire încredere și să le dea putere mai ales mamelor aflate la prima naștere, am simțit că sunt câteva lecții de reținut din abordarile ei.
Tot săptămâna aceasta am început un alt roman, de această dată autobiografic, Lupta mea – Moartea unui tată. Momentan m-a prins, ca stil, mult mai mult decât prima carte. Revin cu vesti, după ce întorc și ultima pagină.
Alte activități și gânduri
Am fost bucuroasă de micile reușite casnice de săptămâna aceasta pentru că, deși minore, au fost mult timp tergiversate: cumpărarea unor scaune noi, spălarea unor storuri dificil de montat si demontat, (re) început de ordine prin dulapuri și sertare. Mi-am dat seama că, atunci când nu mă preocupă altele (job-related), activitățile astea casnice îmi dau o stare de bine si de liniște. Până aici i-a fost feminismului din visele mele 😀
Am scos si greutățile din dulap de câteva ori săptămâna asta, si chiar am simțit un fior de febră musculară. Motivația însă… e o treabă dificilă, ca o piatră de moară. Trebuie să mai caut strategia câștigătoare, dar mi-e clar că dincolo de orice sport, trebuie să ma abțin de la a mânca pe fond nervos. Ușor de zis.
Tot din seria micilor schimbări propuse pentru anul acesta, m-am înregistrat citind niște povești, pentru un ONG care publică astfel de lecturi, destinate copiilor din mediile rural, cărora nu li se citesc povești în familie. Ca să fiu sinceră, mi-e greu să cred că acele familii vor alege totuși să dea play unor povești de pe YouTube, dar am decis să cred mai mult în puterea unei fapte bune și să mă implic acolo unde pot.
Și cam atât am avut de raportat deocamdată. În mod amuzant, între ce am ajuns să scriu despre săptămâna asta și ce mi-am imaginat că voi scrie, e o diferență remarcabilă. În rău, oarecum. Îmi proiectasem textul acesta de revenire în minte, și îl vedeam mult mai profund si mai orientat spre sentimente, însă acum când a venit clipa materializarii… am ales să punctez niște momente, și atât.
P.S: au fost și fulgi săptămâna asta. Că nu ii pot numi zăpadă. Oricum, m-am bucurat.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un comentariu