Strada Sardinelor și Joia Dulce – două romane mai puțin cunoscute ale lui John Steinbeck

N-am mai scris de multișor despre cărți și oricum eram datoare cu câteva impresii despre aceste mici perle, nu foarte cunoscute și nici foarte prezente pe rafturile librăriilor sau ale bibliotecilor.

Când spui Steinbeck, dacă ești un fan al lui, primele titluri care îți vin în minte sunt La răsărit de Eden și Șoareci și oameni. Cărțile lui consacrate, care l-au făcut celebru și care l-au propulsat în lumea literară, aducându-i un premiu Nobel pentru literatură, în 1962.

În cazul meu, îmi vine în minte și micul roman Perla, pentru că a fost prima întâlnire cu acest autor și m-a fascinat prin stilul extrem de fluid și de emoționant totodată. Despre Perla am mai scris și cu alte ocazii, aici și aici.

Tocmai pentru că-mi place autorul, m-am bucurat când am primit cadou aceste două cărți, Strada Sardinelor și Joia Dulce, romane care, deși pot fi citite și individual, sunt totuși gândite unul în continuarea celuilalt. Mulțumesc, Oana!

Ce-mi place la Steinbeck e că reușește să ia niște personaje absolut banale, cu povești de viață pe care le poți întâlni oricând în jurul tău, și să le pună în lumina reflectoarelor, să le contureze cele mai ascunse gânduri și cele mai intense trăiri.

Strada Sardinelor localizează acțiunea într-un mic orășel din America, în care nu se întâmplă nimic spectaculos. Personajul central pare a fi Doc, intelectualul comunității, un singuratic pasionat de cercetarea caracatițelor și a altor vietăți marine. Dar ar fi greșit să zic că romanul este despre Doc, pentru că el e doar o piesă (mai colorată ce-i drept) dintr-un mare puzzle. Strada Sardinelor e în primul rând despre comunitate, despre relațiile care se formează între oameni, despre cum își inflențează unii altora destinele.

Romanul e o lectură lentă și liniștită, care trebuie savurată pentru culoarea și stilul scrierii. Citindu-l pe Steinbeck, nu trebuie să te aștepți la adrenalină sau la răsturnări neprevăzute de situație. În schimb, te vei delecta cu dialoguri savuroase, cu vorbe de duh și cu un umor fin și inteligent. De obicei nu-mi plac cărțile cu descrieri, dar descrierile din cartea asta sunt altceva. Sunt extrem de vizuale fără a fi încărcate. De exemplu, există o scenă în care un grup de localnici se hotărăște să prindă câțiva saci de broaște, pentru a-i face o bucurie lui Doc. E genial descrisă scena, citeam și jur că mi-i imaginam în fața ochilor, ca într-o secvență de film din aceea cu încetinitorul, comică prin penibilul ei, cum sar prin lac și se aruncă deasupra broaștelor. (Apoi se îmbată criță pentru a sărbători succesul și le evadează toate broaștele, dar deja intru în categoria spoilers 🙂 )

„Calitățile pe care le admirăm într-o persoană – bunătatea și generozitatea, deschiderea și sinceritatea, înțelegerea și sensibilitatea – toate asigură eșecul în sistemele noastre. Iar acele trăsături pe care le detestăm – viclenia, lăcomia, setea de profit, individualismul și egoismul – toate acestea, dimpotrivă, garantează succesul. Și în timp ce oamenii admiră calitatea primelor însușiri, iubesc mai degrabă produsele celorlalte.”

(Strada Sardinelor)

Joia Dulce are exact aceleași personaje și își plasează acțiunea în același orășel, dar la câțiva ani distanță de Strada Sardinelor. Cele 2 romane sunt despărțite de un război și de amprenta lăsată de ani, așa că îl regăsim pe Doc foarte schimbat. Aș spune că în această a doua carte Steinbeck reușește să contureze un tablou delicat al depresiei; al simptomelor ei, al sentimentelor pe care le trezește în sufletul persoanei afectate, dar și al impresiei pe care această afecțiune o lasă celor din jur.

„Căzură pe gânduri. Când lui Doc îi era greu, le era greu și prietenilor lui, care-l iubeau. Cândva, era infailibil. Nu exista nimic ce n-ar fi putut face, pentru că nu-și dorea să facă mare lucru. Iar acum, fără voia lor, prietenii aveau pentru el un fel de dispreț – un dispreț prietenesc și plin de simpatie, dar pe care nu l-ar fi simțit niciodată dacă Doc n-ar fi fost atât de puternic înainte. Cei care înainte îi pronunțaseră numele cu respect se credeau astăzi mai buni decât el, pentru că el nu era azi mai bun decât ei.”

(Joia Dulce)

În concluzie, dacă vă place Steinbeck, nu ratați aceste 2 romane. Poartă amprenta stilului său, sunt scurte și dulci. Dacă n-ați citit încă nimic de el, începeți cu La răsărit de Eden, ca să fie îndrăgostirea 100% sigură :).

🛒 Strada Sardinelor

🛒 Joia Dulce

Lecturi inspirate!