De ce mor magnetii de frigider?

An dupa an, vacanta dupa vacanta, i-am cules de pretutindeni. O lamaie bine coapta din sudul Italiei. Un obsedant „mind the gap” din Londra cea aglomerata. O imagine cu castelul Peles, de ce nu?, ca doar colectionez amintiri si de pe plaiuri natale. Unul cate unul, magnetii s-au insirat pe frigider, pe usa metalica, intr-o armonie perfecta, simtind probabil ca si-au atins scopul venirii lor pe lume: acela de a reinvia in memoria calatorului magia locurilor prin care a trecut.

Dar apoi a aparut ea, copila plina de curiozitati si dornica sa puna mana pe orice obiect aparent inaccesibil. E greu sa cedez prima data. O vad ca face crize in scaunul de masa, cu ochii pironiti la magnetul ce o sfideaza arogant de la inaltimea frigiderului, si imi incerc tot repertoriul de distragere a atentiei. Ma gandesc sa ascund magnetii… Dar cum ramane cu scopul lor in viata? Cum mi-as mai aminti de relaxarea de pe plajele Greciei, daca lipseste magnetul cu pricina din campul vizual? Asa ca nu, bagarea magnetilor la naftalina nu e o solutie viabila. Ramane distragerea atentiei si explicatia cum ca nu toate lucrurile pot fi date unui copil mic.

Toate bune si frumoase pana in ziua fatidica in care, sub apasarea oboselii, cedez si ii dau magnetul, ca sa taca. Liniste. Chitaiala vesela. Dar dupa bucuria previzibila, intervine imprevizibilul: magnetul zboara cu viteza spre gresie si – la naiba! – era fix ala de portelan?

Familia magnetilor e in doliu.

Ca peste tot in viata, primul pas e mai greu. O data ce-am cedat, am suferit pentru pierderea suvenirului, apoi am constatat ca viata continua si fara magnet. Drept pentru care urmatoarea data imi e mai usor sa pun mana pe magnet si sa i-l dau, sperand ca asa va manca o lingurita in plus.

Familia magnetilor e pe minus.

O fi un lucru comun ca atunci cand ai un copil sa inceapa lucrurile sa isi piarda valoarea sentimentala si sa fii dispus sa renunti la ele doar ca sa fie distrugatorul multumit? Sau o fi doar o strategie a subconstientului, ca sa ma mobilizez si sa imi reinvii amintirile? Ma gandesc ca daca am pierdut din colectie magnetul grecesc, e musai sa ma intorc pe acele meleaguri si sa gasesc un inlocuitor. De data aceasta de plastic. (ca poate apare si distrugatorul nr 2, nu se stie niciodata)…

…Sau oare m-am convins, de-a lungul timpului, ca amintirile nu se tin pe frigider ci se pastreaza in creier si in inima, de unde nicio manuta, oricat ar fi ea de draga, nu le poate fura?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s