Romania filmelor noastre

Am fost acum vreo doua saptamani la un film romanesc – evident, scriu cu intarziere. Alegerea, pe care mi-o asum si o declar din start destul de neinspirata, a fost Dincolo de calea ferata.

Am ceva emoții si pareri preconcepute cand vine vorba despre filme romanesti in general , dar cum acesta era catalogat ca fiind o comedie romantica, am zis ca nu pot da gres prea tare.

Mi-e greu sa etichetez filmul, pentru ca nu-s vreun critic versat. Mie mi s-a parut minimalist, plin de pauze lungi si priviri care se doreau pline de expresivitate, genul de scenariu  care sugereaza multe dar spune puține, lasandu-si spectatorii sa isi imagineze fiecare ce se ascunde printre randuri . Asta e bine, e ceva ce pot înțelege si respect. Regizorul a avut o viziune, o tema, si a hotarat ca cel mai bine o poate exprima prin tacere sau dialoguri monosilabice, iar actorii au intrat perfect in rol. Mi se pare cumva mai greu sa interpretezi un astfel de personaj, laconic in exprimare, decat unul care turuie continuu 🙂 Cu ocazia asta mi-am reconfirmat ca ma fascineaza filmele ne-hollywoodiene, care au cu totul alt ritm decat cele comerciale. Deci pana aici – tema, poveste, interpretare – all cool.

Exista totusi o intrebare al carei raspuns nu il pot gasi de nicio culoare si care a stirbit pentru mine tot meritul actorilor. De ce aceasta viziune regizorala nu se putea exprima si altfel? Pentru ca dincolo de povestea celor 2 protagoniști, filmul prezinta o Romanie a saraciei si a neimplinirii. O familie aproape destramata, ca urmare a separarii cauzate de celebra munca in Italia; un copil crescut doar de mama, intr-o casa jalnica aflata la 2 pasi de calea ferata, in mijlocul boschetilor; o nunta saracioasa a unei mirese trecute de anii tineretii, cu o fiica usor supraponderala si inca imatura; o petrecere cu accente țigănești si cu nelipsitele manele (o da, manele la cinema sunt un must-see, ca must-hear in niciun caz!); o bătaie traditionala, un umor aproape negru pe ici pe colo. Trist. O sumedenie de detalii menite sa schiteze o Romanie aflata la limita de jos a civilizatiei.

Oare era vizunea artistului regizor dependenta de manele si de lautari? Chiar nu exista alternativa? Desigur, daca gradul de civilizatie ar fi fost mai ridicat, atunci filmul nu ar fi șocat, dar ma întreb care e publicul lui tinta. Romanii? Pai noi cam stim ca se poate trai asa, filmul nu ne poate lasa decat un gust amar. Strainii? Sigur, ei probabil ar vedea imaginile ca pe un documentar excentric despre o tara in care se vor teme sa calce vreodată,ca deh, e cu 100 de ani in urma vestului. Ah, si vor mai vedea țiganii din film si ii vor asocia inca o data cu tara noastra, hranindu-si astfel parerile preconcepute despre cum sunt romanii.

Am avut ocazia sa lucrez cu straini care au ajuns si in Romania. Au ajuns, desigur, cu emotie, asteptandu-se la ce-i mai rau. Au fost socati sa vada ca Bucurestiul e un oras sigur, ca vorbim cu toti engleza fluent, ca nu ne spalam pe strada la lighean si ca avem peisaje superbe. Nu isi imaginau asa ceva. Ma intreb de ce.

N-am vazut prea multe filme romanesti, dar cele pe care le-am vazut pleacă toate de la fix acele aspecte ale Romaniei care ne dor mai mult. Moartea domnului Lazarescu – sau cum sa mori in spital, nebagat in seama. Pozitia copilului – sau cum spaga si pilele sunt mai presus de dreptate. Filantropica – sau cum poti câștiga bani frumoși din cersetorie. Si acum filmul asta cu calea ferata, despre disperarea care ii impinge pe romani dincolo de granițe, lasandu-si in urma copiii si viata.

Toate sunt filme care induc o stare de dezolare si de lipsa de speranta. Sunt filme care ne dezarmează in loc sa ne motiveze. Dar, dincolo de impactul pe care il au asupra noastră, ma îngrijorează faptul ca aceste filme participa la festivaluri de film in vest si promoveaza o imagine de tara care nu ne reprezinta.

Romania nu inseamna doar sărăcie, deznadejde, incultura si coruptie. Avem si lucruri frumoase. In noi, printre noi. Imi pare sincer rau ca industria noastra cinematografica incearca sa socheze vestul prin defecte, in loc sa accepte provocarea de a ne ecraniza calitățile sau de a imagina povesti de succes. O fi mai greu, nu zic nu, dar o fi chiar imposibil?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s