Și uite așa, pe nesimțite, am implinit 30 de ani.
Prin viu grai, prin sms sau pe diverse chaturi, mi-au transmis urări de „la mulți ani” 51 de persoane. Or fi multe, or fi puține, devine greu de spus în această eră a Facebookului și a notificărilor. Tehnologia ne scutește de efortul (plăcut, aș fi zis) de a reține datele de naștere ale celor care contează. Și-atunci nu mai știi dacă ai fost urat pentru că ai contat sau doar pentru că data ta de naștere e informație publică.
Așa se despica un fir in patru.
Urarea care m-a bucurat cel mai mult a fost a Oliviei. Desigur. Pe lângă faptul că a fost prima și n-a venit prin Facebook, a fost cântată cu o voce mică, senină și iubitoare. Singurul regret a fost că am auzit-o la telefon. Devine discutabilă, din acest punct de vedere, decizia de a merge într-un city break în 2 chiar de ziua mea.
M-am gandit de multe ori în ultimul an că aș vrea sa fac ceva special cu ocazia schimbării prefixului, dar parcă n-am găsit nimic care sa fie exact acel ceva special pe care îl voiam. Și uite așa, mai degrabă întâmplător, am ajuns să îmi petrec ziua de naștere vizitând un lagăr de concentrare de lângă Praga. E vorba despre Terezin, mi-aș dori foarte mult să reușesc să ii dedic un post separat, cât mai curând . Cert e că vizita m-a impresionat profund și a fost, culmea, fix ceea ce cred că îmi trebuia de ziua mea. O reamintire a faptului că anii noștri ar trebui să se scurgă învățând din greșelile trecutului și încercând sa ajutăm, prin orice gest cât de mic, ca lumea să devină un loc mai bun pe termen lung.
Frustrările, tristețile și neîmplinirile personale contează, trebuie sa avem grijă de ele si sa le înlăturam, dar cred că ar fi egoist sa ne petrecem viața doar căutând o fericire individuala și nefăcând nimic in sprijinul unei bunăstări colective.
Lagărul de la Terezin a venit ca o coincidență peste una din cele mai plăcute lecturi din ultimii ani, The Book Thief, având în comun același război si aceleași idei despre a schimba lumea in bine. Nu știu încă ce învățătură sa trag de aici, dar cred ca îmi mai lipsesc niște piese din puzzle.
Tot din seria coincidentelor, fiecare dintre noi își împarte ziua de naștere cu o grămadă de alte persoane. Eu am norocul de a-mi cunoaște doi dintre co-sarbatoriti, un el si o ea. El e mic, simpatic și deștept foc, și mi-a devenit rudă. Ea e fix de-o seamă cu mine și ne leagă nu numai o dată în calendar dar și multe amintiri, experiențe și pe alocuri lacrimi. De el uit în fiecare an, cu mare rușine, de ea nu uit niciodată. Una peste alta, mă consider norocoasă, nu cred ca oricine are șansa de a spune unui cunoscut la mulți ani, cu ocazia propriei zile de naștere.
Pe lângă mesaje, au fost si cadouri. Puține dar speciale. Cel mai marcant cadou a fost punctual – experiența lagărului, de care am amintit deja. Cel mai neașteptat cadou a venit cu câteva zile întârziere: un tort surpriză bun-bun-bun, răcoritor și, mai ales, făcut personal nu comandat. Cel mai sensibil cadou a venit cu câteva zile mai devreme, l-am văzut pe parcursul a două nopți și m-a lăsat căutând cu îndârjire o legătură între mesajul filmului și schimbarea unui prefix din 2 în 3. O altă piesă a aceluiași puzzle.
Îl fac cadou la rândul meu mai departe, ca pe o sămânță în căutarea unui sol fertil. Și inchei -criptic dar optimist-citând din începutul filmului de mai sus:
Thoroughly unprepared, we take the step into the afternoon of life. Worse still, we take this step with the false presupposition that our truths and our ideals will serve us as hitherto. But we cannot live the afternoon of life according to the program of life’s morning, for what was great in the morning will be little at evening and what in the morning was true, at evening will have become a lie.
Despre 3 s-a zis mereu că ar fi o cifră magică, aștept să vad ce magie voi fi în stare sa creez în după-amiaza vieții mele 🙂
În Căsuța Oliviei 