Cu ani în urmă, îmi plăcea tare mult să scriu felicitări. De ziua de naștere sau de sărbători, nu conta atât de mult ocazia cât gândul la emoția pe care o va simți destinatarul atunci când va vedea că cineva a pus suflet și a investit timp în scrierea unui mesaj personalizat.
Așa că azi, de ziua mea, am făcut un mic experiment, din dorința (egoistă, se iartă 🙂 ) de a simți chiar eu acea emoție. Am postat un mesaj pe Facebook… și a urmat o zi plină de mesaje.
Azi împlinesc 34 de ani. 🧚🎂🎉🎈
Am primit de-a lungul timpului atât de multe urări de „La mulți ani” încât dacă le-aș „folosi”, câte una pe an, mi-ar ajunge cu siguranță suficient
🙂
Dar anul acesta năbădăios mi-a amintit încă o dată că numărul anilor pe care îi trăim depinde de prea multe variabile. Pe unele le putem controla, pe altele nu. Ce putem controla însă în totalitate e modul în care ne umplem timpul ce alcătuiește acești ani. Mai cu sens sau mai fără, mai plăcut sau mai puțin plăcut.
Așa că anul acesta de ziua mea, în locul sau alături de clasica urare, mi-aș dori tare mult să primesc o recomandare despre cum să fac anul ce vine mai… valoros. Poate fi o recomandare de activitate pe care să o încerc, de carte pe care n-am voie să o ratez, de loc în care trebuie să ajung, de schimbare pe care aș putea să o fac, de atitudine pe care să o adopt…sau orice altceva. Doar să fie despre calitate, nu despre cantitate. 🥳
Cine acceptă provocarea unei altfel de urări? 🤗
Numărul mare de mesaje primite m-a luat prin surprindere și m-a bucurat foarte tare. Și pentru că am primit atâtea gânduri frumoase și neașteptate, vreau să le transcriu și aici, pentru a le păstra în egală măsură drept reper și amintire.
⭐
„Să va duceti in familie la dansuri. Salsa, Bachata si Tango”.
⭐
„Sa incerci un regim de viata vegan, este bine pentru sanatate, pentru planeta si mai ales pentru animale, motivul pentru care de 5 ani sunt vegana. Pentru mine a fost cea mai buna schimbare facuta vreodata. Cred ca ar fi una din cele mai bune schimbari pentru noi toti ca oameni, dar in acelasi timp respect decizia fiecaruia. Un documentar bun si care nu are scene dure, este Forks over Knives. Dr. Greger este doctorul meu preferat pentru felul cum explica importanta unei diete bazata pe plante in ceea ce priveste sanatatea, il poti urmari pe youtube, el vb foarte mult pe baza studiilor facute in universitati si are un stil aparte de a vorbi, care mie imi place in mod deosebit. Alti doctori vegani pe care eu si sotul meu ii urmarim si ascultam sfaturile lor si poti sa ii cauti pe youtube sunt Dr. T. Colin Campbell, dr. Caldwell Esselstyn, dr. McDougall. „
⭐
„De pandemie: astronomie, arduino, Magic the Gathering, Lego mindstorms.”
⭐
„Un curs de dans online”
⭐
„Trăiește-ti pasiunile la maxim și va fi bine.”
⭐
„Daca cititul & scrisul sunt printre pasiunile tale, incearca sa le perfectionezi. Participa la cursuri de scris, mergi la evenimente internationale cu scriitori si vorbeste cu ei, incearca sa inveti mereu de la cei mai buni. Scrie pe blogul tau/pe al altora/in revista care iti place. Si vezi unde te duce asta 🙂 . Pot sa iti recomand cartea „Everything that remains” de Joshua Fields Millburn pentru inspiratie”
⭐
„Ți-aș recomanda să încerci lucruri pe care ori ți-a fost teamă mereu să le încerci ori ți le-ai dorit în ascuns dar cineva te-a descurajat. Pentru mine au fost lucruri simple precum condus mașinile altora :)) eventual închiriate, mai ales automate, mersul cu motocicleta și cântatul la pian (mi se zisese că nu am ureche, dar nu e adevărat, toată lumea poate și are ritm, toată lumea se poate bucura din experiența muzicii). Apoi, mi-a fost foarte utilă în ultimul timp o discuție săptămânală cu un psiholog. Nu aveam o problemă anume de rezolvat și am început cu mare scepticism, dar după un an pot spune că discuțiile astea m-au făcut mult mai atenta la mine și mai împăcată cu ce a fost.”
⭐
„Alege o carte simpla si interesanta in franceza si fa-ti un cont pe audible.fr astfel incat sa o poti citi si asculta in acelasi timp. E o experienta foarte placuta! Daca vrei un obicei, incearca asta – https://savoirs.rfi.fr/…/lan…/journal-en-francais-facile „.
⭐
„Hai in Bucovina!”
⭐
„Întotdeauna mi s-a părut că fiecare trebuie să-și dea singur seama ce îi aduce valoare în viață (pentru unii viața socială e mai importantă, pentru alții dezvoltarea personală prin activități individuale, alții se simt bine doar în sânul și bula familiei etc.). Iar după ce analizează ce e în jurul lui, să-și asume. Când am început să scriu comentariul nu aveam nicio idee de recomandare, dar mi-am dat seama acum că totuși există câteva puncte comune la toți. Așa că recomandarea mea e să fii atentă la ce e în jur și să conștentizezi ce trezesc în tine cele care te înconjoară. Să alegi cât mai des și să cauți profunzimi în cele care ai descoperit că îți fac plăcere.
De exemplu, mie gândul de a mă duce la cursuri de dans mă înfioară 😂. Dar la cursuri de scriere m-aș duce nonstop. Ar fi simplu să scriu: să călătorești (cât se poate), să vorbești cu necunoscuți, să scrii o carte etc.
Dar mi se pare mai util primul sfat.”
⭐
„Sa treaca cât mai curând barza pe la voi.”
⭐
„Ai putea sa faci ceva nebunesc pentru tine.. sa-ti oferi cateva ore la un salon super dragut, sa te lasi pe mana unui stilist, si sa vezi rezultatul! „
⭐
„De fiecare dată când vei simți că nu mai poți, că e greu sau că nu sunt orâinduite clipele potrivit în vreo zi, gândește la poza asta și zâmbește. Apoi totul va reintra în normal.”
⭐
„Eu îți recomand un weekend prelungit într-un yoga retreat pentru relaxare și un plus de autocunoaștere „
⭐
„De urmărit serialul Chernobyl, seria de documentare Our Planet și serialul Anatomia lui Grey. De citit Antologia Pasageri publicată la Editura Paralela 45 – Ficțiune, romanul Rusoica și romanul Domnul Ibrahim și Florile din Coran. De vizitat Orșova, recomand plimbarea cu șalupa pe lângă Capul lui Decebal în Cazanele Dunării; Cetatea Medievală a Severinului; Castelul Cantacuzino din Bușteni; Piața Libertății din Timișoara; Gradina Botanică Alexandru Borza din Cluj; Grădină Botanică Anastasie Fătu din Iași; Grădină Botanică Alexandru Buia din Craiova; Palatul Culturii din Iași; Grădina Copou din Iași; Pietrele lui Solomon din Brașov, Turnul Alb din Brașov, Turnul Negru din Brașov, Prima Școala Românească din Brașov și o drumeție la șapte scări.”
⭐
„Un studiu biblic. Tu nu știi încă, dar Cuvântul lui Dumnezeu are putere să schimbe percepția și perspectiva asupra vieții și ne învață care sunt lucrurile cu adevărat valoroase în viață și în care merită să ne investim timpul și energia.”
⭐
„Sa pui copaci primavara la tara. E minunat sa ii vezi crescand. Stiu ca cu o floare nu se face primavara de mai sus, dar cum viitorul climatic nu prea suna bine, cred ca orice mic astfel de gest va mai amana dezastrul”
⭐
„Tiroliana de langa Sucevita de la Palma, e super”
⭐
„Una din cartile astea: Long Dark Tea-Time of the Soul, Zen Mind, Beginner’s Mind: Informal Talks on Zen Meditation and Practice, Awakening from the Daydream„.
⭐
„Ca recomandari (la alegere): scris o povestioara pt copii (poate creezi un personaj catchy) ; o excursie de o luna cu o autorulota; o/un surioara/fratior pt Olivia”
⭐
„Cred ca nu este atat de important ceea ce faci atat cat faci cu bucurie. Poate eu iti sugerez sa sari cu parsauta si tine nu-ti place… mai bine fa de toate dar fa-le cu zambetul pe buze. Trebuie sa dai cu aspiratorul? Danseaza in jurul lui! Trebuie sa faci mamaliga? Pune niste muzica pe fundal si misca facaletul pr ritmul melodiei! Vrei sa faci baie in mare dar esti la munte? Gaseste un parau rece 😉 Si printre picaturi acumuleaza si momente si experiente noi, de neuitat , ca sa fie cat mai plina cutia cu amintiri frumoase. Asa ca eu nu-ti urez “La multi ani”, caci ai strans destule urari de acest fel. Iti urez in schimb la cat mai multe clipe care sa-ti aduca zambetul pe buze!”
⭐
„Iti doresc sa petreci o saptamana in Fulidhoo„
E minunat cât de multă diversitate conțin aceste mesaje, în totalitatea lor. Am prieteni foarte diferiți, iar asta nu poate fi decât un mare noroc.
La 29 ma gândeam la cadouri.
La 30 căutam sensul.
La 31 apreciam liniștea.
Azi, la 34, mă simt pur și simplu foarte bogată și recunoscătoare ❤ .
,
La multi ani!
Eu m-aș lăsa de fumat (daca fumezi) și as merge desculță prin iarba. As vizita ceva Delta sau Croația și aș citi Sorescu. 🙂 Sper să-ți placă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc pentru recomandari, Ina! am lipsit putin pe aici, asa ca imi cer scuze pentru raspunsul tarziu. Mai am de incercat Croatia si Sorescu, in rest stau bine 😉
ApreciazăApreciază
La multi ani de calitate!
Ar trebui să.ti iei un an sabatic și să încerci macar jumatate dintre recomandari. 😁
Ti.as recomanda cărțile lui Amelie Nothomb (mai ales cele care au ca locație Japonia) și să vezi expoziții immersive ale marilor pictori.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Multumesc, Aura! Nu zici deloc rau cu anul sabatic… dar 2020 nu pare potrivit pentru asa ceva. Poate in 3-5 ani, cine stie… Nu auzisem de Amelie Nothomb, m-ai intrigat. O sa o caut. Cat despre expozitiile emmersive… o da! Asa ceva mi-as dori sa vad. din pacate, cred ca tot in alt an 😦
ApreciazăApreciază