35

A venit și ziua asta. Am împlinit, astăzi, 35 de ani. Un număr care se simte rotunjor așa, chit că n-are zero în coadă. Dar greu nu se simte, și asta e cel mai important.

Anul trecut pe vremea asta lansasem o provocare pe Facebook către prietenii mei, unii cu vechime, alții doar virtuali, de a-și înlocui clasica urare de „La mulți ani” cu una mai concretă, prin care sa îmi recomande experiențe.

Ideea a prins și m-a bucurat mult numărul mare de răspunsuri primite, unele au fost pline de inspirație, altele au fost surprinzătoare, dar le-am adunat pe toate aici și le-am recitit de mai multe ori pe parcursul anului.

Și nu, al doilea copil n-a apărut în viața mea doar pentru că era pe lista de recomandări (ar fi fost chiar grav 😀), ci pentru că era o dorință mai veche care s-a nimerit să se concretizeze taman anul ăsta. Ceea ce mă bucură, am reușit să am 2 copii până în 35 de ani. Cu o săptămână mai devreme, ca să fiu exactă, dar ce contează, oficial aveam încă 34 🙂

În rest, anul care s-a scurs a fost tare liniștit. Chiar și cu pandemie, cu vacanțe reduse la minim, cu o abordare foarte precauta a interacțiunilor cu ceilalți, de teama de a nu mă întâlni cu covidutul în sarcină, chiar și în condițiile astea n-am suferit și n-am simtit că pierd ceva. Cred ca am fost mai ancorata în prezent și am reușit să ma bucur de fiecare clipă.

Sunt curioasă cum se va vedea viața după 35. Nu că m-aș astepta la schimbări spectaculoase, din contră. Mă astept, sau sper, la din ce în ce mai mult echilibru și recunoștință pentru tot ce mi-a oferit viața. Azi cu siguranță asta simt.