Iubesc zăpada. Nu numai pentru că e frumoasă, acum, ci pentru că imi readuce în minte amintiri de altădată. Amintiri la care țin și care mă fac mereu să mă bucur.
Dar azi, azi a fost altfel. Am rămas în oraș puțin mai mult, am băut și o bere, recunosc, apoi m-am întors spre casă. Inițial grăbită, grăbită sa ajung cat mai repede. Afară începuse să ningă încet, cu fulgi mari, genul acela de ninsoare despre care se spune că e ca-n povești.
Și m-am oprit. Am realizat, într-o fracțiune de secundă, că nu trebuie sa mă grăbesc nicăieri. Acasă toată lumea adormise deja. Așa că am încetinit ritmul și pur și simplu m-am plimbat. M-am plimbat până acasă. Wow, ce ciudat sună! M-am uitat în sus, la fulgii care cădeau, și m-am simțit cu adevărat bucuroasă că trăiesc momentul.
Și, mai mult, m-am simțit mai bucuroasă și mai vie mergând prin zăpadă, respirând fulgii de zăpadă, decât la „ieșirea” cu colegii de dinainte.
Atât. E un text fără mesaj. Voiam doar să-mi amintesc și mai târziu ce am simțit astăzi, privind dansul fulgilor 🙂
Noapte buna!
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns