De azi am permis!

Nu de condus, ca pe-asta il aveam deja, ci de biblioteca. Si, culmea, sunt mult mai dornica sa il folosesc pe cel care imi deschide usa cartilor decat pe cel care imi deschide portiera masinii 🙂

Astazi am facut ceva ce imi propun de mai bine de 10 ani, si anume sa calc pragul uneia dintre bibliotecile din Bucuresti si sa plec de acolo cu bratele pline de carti. Am fost o vizitatoare fidela a bibliotecilor in celelalte doua orase in care am locuit, iar faptul ca tocmai in capitala am renuntat la acest obicei (bun) imi statea de mult timp pe creier.

Asa ca m-am dus azi la Biblioteca Metropolitana, cea mai apropiata filiala de traseul meu obisnuit, si anume Ion Creanga. M-am dus sa incerc marea cu degetul si sa vad despre ce e vorba.

Mi-am facut permis in aproximativ 2 minute, completand 4 randuri dintr-un formular si aratand un buletin. Atat. Am aflat care-s regulile, ce gasesc in fiecare camera, si asta a fost tot. Dupa maxim 10 minute de la intrarea in biblioteca deja exploram rafturile pline de carti.

Desigur, transformarea inconstienta pe care o aplica maternitatea asupra unei femei s-a facut simtita si astazi. M-am dus sa-mi caut mie niste carti, dar am intrat intai in camera pentru copii. Am stat acolo 90 % din timp, am ales 4 carti, apoi am apucat in fuga primele 2 carti de la adulti al caror titlu mi s-a parut interesant si m-am grabit spre ‘check-out’, ca venea ploaia.

Biblioteca mi-a lasat o impresie foarte placuta. Carti multe, in stare buna. Senzatia aceea de suspans si de incantare de a nu cauta nimic in mod special dar de a da peste mici comori. Placerea de a nu fi asaltat de marketingul rafturilor ‘berst-seller’ cu care te intampina librariile, ci de a explora necunoscutul, in cautarea unor carti despre care nu stii nimic dar care s-ar putea dovedi opere de arta. Mirosul acela inconfundabil al cartilor deja citite si iubite. Presiunea celor 21 de zile in care ar fi bine sa citesc tot teancul de carti cu care plec in brate.

Priceless.

Cum oi fi stat 10 ani fara toate astea?

Mai mult, in camera destinata copiilor, asa numita ludoteca, se afla o familie interesanta cu 3 fetite, cu varste ce pareau cuprinse intre 3 si 7 ani. Tatal citea pe podea, mama gravita intre doua rafturi, fetitele isi alegeau carti si de colo, si de colo, facand teancuri langa fereastra. Wow, ma gandeam eu, isi pot alege 30 de carti in total! Ce norocosi 🙂 Am plecat de acolo cu imaginea lor in minte dar mai ales cu bucuria fetitelor care explorau comorile de pe rafturi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sper ca alegerile mele de astazi sa fi fost inspirate, si chiar daca n-au fost – ma voi intoarce acolo foarte curand, cu siguranta!