Despre cuvinte care te urmaresc toata viata

Puține lucruri sunt mai prielnice introinspectiei decât să cureți cartofi in grădină, pe fundal de muzică clasică.

Usoara stare de alertă indusa de ascuțimea cuțitului, soarele dogoritor și crescendo-ul solemn al pianului m-au transportat departe în timp, pe cărări nou deschise.

Pentru ca sunt unele cărți care ascund în paginile lor o cheie. De obicei, cărți de psihologie sau psihoterapie, dar nu e o regulă. Esențial e să aducă oarecum în discuție anxietățile existențiale ale omului. Și brusc, ușile trecutului se deschid și-mi revin in minte amintiri pe care le credeam uitate sau despre care nici nu știam că există.

Așa și azi, înainte de cartofi, mi-am ridicat nasul din „Privind Soarele in fata”, o cărticica deosebita asupra căreia o sa revin cu alta ocazie. Ajunsesem într-un punct al lecturii în care o doamna foarte în vârstă, copleșită de probleme și cu accese constante de furie, își dă seama de unde vine atitudinea ei foarte agresiva. De unde crezi? Dintr-o poezie.

Do not go gentle into that good night,
Old age should burn and rave at close of day;
Rage, rage against the dying of the light.

Though wise men at their end know dark is right,
Because their words had forked no lightning they
Do not go gentle into that good night.

Good men, the last wave by, crying how bright
Their frail deeds might have danced in a green bay,
Rage, rage against the dying of the light.

(Dylan Thomas – Do not go gentle into that good night)

Profesoară de literatură engleză, doamna recitase aceasta poezie clasica de sute de ori în tinerețea ei, cuvintele intiparindu-i-se in subconștient. Nu e de mirare că, la bătrânețe, nu putea să se elibereze de furia pe care se simtea parca datoare sa o afiseze in raport cu orice.

Acest exemplu m-a pus pe gânduri. Nu era primul caz descris în carte în care niste versuri auzite sau repetate frecvent la vârste fragede reveneau peste ani și ani, ca principala cauză a unor comportamente de altfel neînțelese.

Și m-am întrebat dacă mi s-a întâmplat și mie. Am răscolit printre amintiri, încercând să găsesc ceva ce încă îmi răsună în minte. Și am găsit, chiar fără prea mult efort. O poezie sau poate un cântecel din perioada grădiniței pe care nu mai știu în ce context l-am invatat, dar pe care mi-am dat seama că îl repetam involuntar in multe momente ale vieții mele. Poezia e cat se poate de copilărească și suna cam așa:

O zi în care n-ai făcut nimic

E-o zi pierdută.

O zi în care n-ai făcut nimic

E ca o plută.

Ca o plută fără apă,

Ca pianul fără clapă

Ca vioara făr` arcuș

Oul fără gălbenuș

E ca mărul fără mere

E ca părul fără pere

Bicicleta fără roți

Un bunic fără nepoți.

Oricât am incercat sa îmi amintesc alte poezioare din aceeași perioadă sau de mai târziu, n-am reușit mare lucru. Nici măcar cantecelele arhicunoscute ca Pădurea cu Alune nu-mi răsună la fel de viu in minte. Mi le amintesc, desigur, dar nu integral si nu la fel de familiar precum poezia cu ziua în care n-ai făcut nimic.

Și mi-am dat seama că poezia asta m-a obsedat mereu și a stat la baza neputinței mele de … a sta.

Da, nu pot sa stau. O zi in care n-am un plan mă termină. Mă simt cumva datoare să fac mereu ceva, de parca o voce îmi șoptește că dacă pierd chiar și o clipa îmi ratez o parte din viața.

Treaba nu e rea, ba e chiar o motivație intrinsecă pe care multi și-ar dori-o. Doar că uneori e și foarte dureroasa. Sunt momente in care pur și simplu ești legat de mâini și de picioare și n-ai cum sa faci nimic. Sau, desi ai putea, contextul e de așa natură încât trebuie să-ți adaptezi ritmul. Si-atunci ideea zilei în care nu fac nimic mă bântuie din nou, ca un coșmar de care nu pot să scap.

Totuși, ce-a fost mai întâi? Oul sau găina? S-a potrivit poezia atât de bine cu felul meu de a fi și cu un temperament deja existent, astfel încât am reținut-o perfect și fără efort? Sau m-a șocat atât de mult mesajul poeziei, încât subconștientul meu i-a devenit sclav și a ales sa se ghideze o viață intreaga după niște versuri de gradinita? M-a schimbat poezia sau m-am regăsit complet în ea?

Oricum ar fi, faptul că am constientizat problema e un câștig sau macar un prim pas.  Nu s-au curățat mai repede cartofii, dar poate zilele mai puțin reușite mă vor gasi mai pregatita si voi sti ca trebuie sa le dramatizez mai putin.

Sunt curioasă dacă ai și tu astfel de versuri sau de citate care te-au bantuit de-a lungul anilor, draga cititor suficient de răbdător pentru a ajunge la final 🙂 De fapt, sunt convinsa ca le ai, caci mintea noastra ascunde multe secrete, dar oare esti constient de ele?