„Miercuri, respiram” e cea de-a doua carte dedicată adulților semnată de Prințesa Urbană, si sper ca seria ei de autor e in crestere. Am cumpărat-o, o zic sincer, nu cu foarte mari așteptări, căci descrierea ei m-a făcut să intuiesc despre ce e vorba si sa o gasesc astfel destul de previzibila; dar am cumpărat-o pentru că o admir pe autoare și cred in potențialul ei de a scrie frumos.
Romanul nu m-a impresionat la fel cum m-a impresionat „O sa te tin in brate….” Am citit-o repede, în vreo 3 zile per total, pentru ca e scrisa cursiv, intr-un stil accesibil. Motivul pentru care nu m-a atins nu cred că a fost stilul autoarei, ci faptul că temele abordate in carte îmi erau mult prea familiare. Subiectele legat de sarcina, naștere și alăptare imi sunt suficient de bine cunoscute, atat din proprie experienta cat si de pe blogul autoarei, asa ca nu le-am perceput ca pe informatii noi.
Romanul prezintă viețile unor prietene care, deși par a avea probleme deosebite, sunt cat se poate de normale, le întâlnim printre noi sau le avem printre noi fara sa știm de ele. Fiecare are un mic schelet in dulap: un divort, o banuiala, o fosta iubire neuitata, o boala devastatoare, asa ca maternitatea le prinde intr-un moment in care trebuie sa-si repare intai inima si de-abia apoi sa se dedice noii vieti care incepe alaturi de ele. Per total, povestea e placuta si condimentata cu umorul fin caracteristic autoarei, dar subiectul se dezvolta destul de previzibil.
Ce i-aș reproșa Prințesei ar fi faptul că a preluat, poate involuntar, idei din prima ei carte (care, by the way, mi-a plăcut mult) și de pe blog. Așa că dacă ești un cititor fidel al Ioanei … ai un sentiment de deja-vu citind cartea. Daca nu, probabil vei fi mult mai prins de cele relatate in Miercuri, respiram.
De asemenea, scrisul la persoana intai poate avantaja sau dezavantaja o carte. Poate e o chestiune de gust. Dar atunci cand personajul povestitor se prezinta intr-o lumina eminamente pozitiva, mie una imi inspira scepticism. Tind sa empatizez mai putin decat daca acelasi personaj ar fi fost descris de un narator detasat. Poate insa pentru altii aceasta abordare confera mai multa autenticitate povestii. Nu stiu.
Un alt amanunt usor deranjant mi s-a parut descrierea experientei nasterii, in sensul ca multe detalii au fost amplificate sau chiar duse la extrem. Ioana vrea sa transmita niste mesaje si informatii prin aceasta carte – despre nastere naturala, alaptare, etc – dar pe alocuri parca se insista prea mult. Mi-ar fi placut ca informatia sa fie mai bine integrata in poveste si mai subtil prezentata cititorului.
In ansamblu, cred Miercuri respiram e o carte de nișă. Sunt convinsa că are succes și impact in timpul unei prime sarcini sau in cazul unei femei care a devenit foarte recent mamă; știu că în perioada aceea hormonii o iau razna, iar neuronii formează parcă un filtru care lasă să treacă orice informație legată de copii și resping orice alte subiecte. Dar, dacă nu faci parte din acest 2 categorii, sunt șanse mari ca romanul Miercuri respiram să pară pe alocuri plictisitor sau prea bogat in detalii „tehnice” care nu sunt prea relevante pentru firul epic.
Că sa închei într-o nota optimista, deși aparent nu am creionat o imagine prea favorabilă, cred că Prințesa Urbana o să mai scrie și cred că o sa scrie mai bine și mai original. Astept cu nerabdare și urmatoarea ei carte, pentru că sunt convinsa ca un scriitor se formează pe măsură ce scrie si devine tot mai bun, asemeni vinului vechi 🙂
Lecturi inspirate!
În Căsuța Oliviei 
Mie nu mi s-a parut o carte prea „tehnica”, desi nu am nimic de-a face cu mamicenia (dar citesc blogul Ioanei, i-am citit si prima carte, toate pentru ca imi place stilul ei onest si ma regasesc frecvent in principiile din textele ei).
Pe de alta parte, da, si eu am simtit ca e un roman usor, poate prea usor. Stilul literar mi-a amintit de „pauzele” de la lectura din liceu cand citeam ceva usor doar ca sa citesc, dar despre care stiam ca nu e apreciat pentru bogatia sa literara. Cu toate astea, cred ca ai mare dreptate: probabil ca un scriitor se formeaza pe masura ce scrie, motiv pentru care si eu o sa cumpar si o sa citesc cu interes urmatoarele ei carti.
(Pentru ca mi se pare ca acest comentariu e cam de prisos :)), as adauga ca am fost curioasa ce parere ai avut tu despre carte – stiind ca mie imi place mai mult autoarea decat mi-a placut cartea in sine. Am fost prea placut surprinsa de similaritatea concluziei ca sa nu observ ca, „da, mai, uite ca e adevarat ca nu trebuie sa vorbesti zilnic cu un om daca impartiti principii si idei similare; cu astfel de persoane chiar ramai pe aceeasi lungime de unda”.
Asadar, ma bucur sa am ocazia sa mai validez astfel de pareri pe aici, daca fata in fata se poate mai rar. Mersi, Mada! 🙂 )
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Hey, sa stii ca sunt chiar surprinsa ca ai citit cartea. Inseamna ca m-am inselat, nu e chiar de nisa. 🙂
Dar, obiectiv vorbind, si eu am inceput lectura cu un grad mare de simpatie fata de autoare si cred ca asta mi-a influentat cumva modul in care am citit-o. Poate daca era un no-name as fi fost mult mai critica. Si m-a influentat si faptul ca am scris foarte „la rece”, cartea am citit-o prin martie cred. Mi-am tot propus eu sa formulez cateva idei imediat dupa fiecare carte citita, dar nu prea-mi iese. Mai ales daca nu a fost ceva wow 🙂 Acum m-am intorst la Steinbeck, care mi se pare ca scrie asa de frumos si de fluid ca ma face sa ma intreb ce-a facut omul ala in viata 🙂
ApreciazăApreciază
Steinbeck – n-am citit, pun si eu pe lista. Sa continui seria asta a articolelor despre carti, te rog, chiar sunt urmarite cu interes. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană