Care-i treaba cu ștampila?

 

„Care-i treaba cu ștampila?”

E întrebarea tuturor celor care îmi trec pragul. Le înțeleg curiozitatea. Nu vezi în orice casă o ștampilă pusă în ramă, așezată frumos pe același perete cu poza de la nuntă.

Ei bine, ștampila a apărut în viața noastră acum 9 ani. Eram tineri îndrăgostiți, la început de drum. Ne cunoaștem de doar trei luni, dar știam deja că vom fi împreună o viață. Alex ma completa perfect și împreună simțeam că putem muta munții din loc. Până la munți, ne mulțumeam să mutăm mobila prin camin din când în când, încercând să câștigăm ceva mai mult spațiu. Locuiam într-o cameră de 2 pe 3 și visam la momentul în care vom avea o casă cu atâtea camere incat n-o să ne ajungă o zi pentru a face curățenie în toate.

Și ștampila? Te întrebi tu, desigur.

Da, înapoi la ștampilă. Aniversarea de 3 luni ne-a prins în preajma Crăciunului. Alex s-a înființat sub ficusul transformat în brad cu o cutiuță mică și roșie. Îmi amintesc cu drag cât de îmbujorat era la față – poate de la gerul de decembrie, poate de la emoția primului cadou. Am luat cutia cu mâini tremurânde, fiindu-mi oarecum teamă de ce aș putea găsi acolo. Nu sunt genul care să se grăbească în a lua decizii. Deja imi imaginam inelul și îmi doream amarnic să ma înșel.

Am desfăcut așadar cu teamă fundița și am privit înăuntru. Nu m-a orbit strălucirea inelului… ci a ștampilei! Ce-o fi asta?, îmi zic. Mi-a facut cadou ștampila lui de PFA, s-o țin în buzunar ca să nu-i uit numele? Nu-i rău, mă gândesc, alții își obligă prietenele să își tatueze numele lor pe piept sau mai știu eu pe unde. Am scos ștampila din cutie și am întors-o pe toate părțile. Pe spatele ei scria:

„Vizitat de Madi și Alex în 2009.”

Am înțeles imediat despre ce-i vorba și ochii mi s-au umezit. Era cel mai valoros cadou pe care îl primisem vreodată. Nu pentru că ar fi costat cine știe ce, ci pentru că era dovada vie a faptului că Alex fusese atent la toate prostioarele pe care i le povestisem eu și înțelesese ce e important pentru mine.

Alex a început să îndruge ceva despre caracteristicele tehnice ale micuței ștampile: că-i fabricată în Austria, că e din plastic reciclat, că e certificată ISO 9001. Dar cine să-l mai asculte? Nu mă gândeam decat la toate pozele pe care urma să le ștampilez în perioada următoare.

Cu o lună în urmă, îi povestisem despre vechiul meu obicei de a colecționa vederi. Pe oriunde aș fi fost, mă întorceam acasă cu poze cumpărate – pe atunci n-aveam privilegiul unei camere foto – și le aranjam frumos în albume. Îmi luam apoi setul de post-ituri colorate și începeam procesul de personalizare. Scriam pe ele, cu răbdare: Vizitat de Madi, 10-10-2003, de exemplu. Mereu mi-am dorit să văd cât mai multe locuri și acesta era modul meu simplist de a-mi marca cuceririle.

Iar Alex își adusese aminte. Îmi făcuse cadou nu doar o datieră modernă, ci și o promisiune pentru anul care tocmai urma să înceapă.

Și cadoul meu? Te-ntrebi tu. Mda, ar fi fost frumos ca eu să-i fi cumparat ceva la fel de special, nu un pulover cu reni, dar na… îmi place să cred că m-am revansat în anii care au venit după aceea.

Ștampila cu pricina ne-a însoțit tot anul 2009. Am vizitat 7 țări într-un singur an, am cumpărat vederi din fiecare oraș și le-am marcat împreună. Aproape de revelion, le-am aranjat pe toate în albume, alaturi de pozele cu noi, și ne-am bucurat ca niste copii de comoara noastra. Când i-am spus lui Alex că mi-ar plăcea să facem asta și anul viitor, mi-a afișat un zâmbet de clarvăzător. Știa că voi deveni dependentă de acest obicei, așa că daduse deja comandă pentru o nouă ștampilă ce urma sa marcheze cuceririle noastre comune din 2010.

Anii au trecut, colecția noastră de poze și amintiri a crescut, la fel și numărul de ștampile.

Le-am păstrat pe toate, desigur. Din 2009 încoace. Dar prima, ștampila care a pecetluit începutul relației noastre, a fost pusă la loc de cinste, pentru a ne aminti mereu de noi cei de odinioară. Pentru a ne ajuta să nu uitam de visele pe care le aveam atunci și de steluțele din priviri.

Eu una îmi doresc să păstrăm acest obicei pentru totdeauna. Cei de la Colop ne-au întrebat deja daca vrem sa facem un fel de comandă recurentă, căci ne cunosc de ani de zile și știu exact ce să ne scrie pe ștampile. Chiar s-au bucurat să vadă că le-am găsit o altă utilitate. Cică ștampilele, dacă ar avea posibilitatea, ar evada din birourile de contabilitate și de notariat și s-ar muta in casele oamenilor. S-ar fi saturat și ele de prejudecata potrivit căreia ștampila e emblema birocrației românești.

Ștampila mea înrămată e dovada faptului că există loc de imaginație in orice domeniu. Uhm….și că există loc pentru ștampile și pe perete, nu doar in sertarele de birou 🙂

---

(Particip cu acest articol la Super Blog 2017. Surse foto: colop.ro. Banner: pixabay.com)