#MeToo

Nu-mi place deloc trendul ăsta cu hashtaguri. Mi se pare că ne sărăcește vocabularul. Ieri, când am vazut Facebookul invadat de statusuri cu #MeToo, am avut reticența obișnuită. Apoi am început sa le citesc: mesajele, poveștile, explicațiile. Și le-am înțeles rostul.

Azi ar fi trebuit să scriu despre povești culinare și despre genți, ca să respect programul concursului la care particip în perioada asta. Dar, oricât de presante ar fi deadlineurile ăi oricât de limitat ar fi timpul meu, parcă azi e mai important să scriu despre altceva.

Despre o amintire. Nu singura, ci prima.

#MeToo.


Eram in clasa a 6-a sau a 7-a, nu-mi mai amintesc exact. Învățam după amiaza, orele se terminau pe undeva pe la 5, cu excepția unei singure zile în care aveam geografie de la 5 la 6. Pe timp de iarnă, soarele apunea devreme așa că la aceasta ultima oră era deja întuneric beznă afară.

Profesoara obișnuia sa întârzie. Celor 10 minute de pauză în care de obicei stăteam pe culoar, li se adăugau 5-10-15 minute de întarziere, pe care trebuia sa le petrecem în clasă. Bineînțeles, profesorii te apostrofau dacă te vedeau pe hol după ce se sunase, iar profa de geografie era cu atât mai supărată dacă proprii ei elevi ar fi făcut-o de ras stând pe hol și lăsând să se vadă că ea întârzie. Așa că intram conștiinciosi în clasă.

În acest context al întârzierilor, unui coleg i-a venit la un momentdat ideea să stingă lumina. S-au organizat cât ai clipi. Unul stătea lângă întrerupator și stingea lumina, ceilalați se amplasau strategic și atunci când se făcea întuneric începeau să pipăie fetele. Pe fund, pe sâni, pe unde nimereau. Nu că noi fetele am fi stat, încercam să fugim care încotro, dar diferența de forță nu era în favoarea noastră. Apoi se aprindea iar un pic lumina, pentru ca baieții să vadă pe unde mai sunt victimele și să ajungă lângă ele, iar se stingea lumina și începea vânătoarea și pipăitul. O experiență extrem de „placută”, desigur. Mi-o amintesc si acum cu „drag”. E minunat ca prima dată când pune un băiat mâna pe tine să fie așa: în întuneric, în viteză, într-o clasă plină de fete care aleargă cu vânători pe urmele lor.

Bineințeles, nu toti baieții participau la această acțiune. Era unul, capul răutatilor, pe care l-am urat din tot sufletul, și mai erau 2-3 care ii țineau isonul. Nu cred că ar fi început ei să facă ceva din proprie voință, dar având un lider le venea usor să îi urmeze exemplul. Și mai erau restul. Care nu participau, doar tăceau și acceptau ce se intamplă.

Dar, ca să vezi, tăcerea nu e cu mult mai bună decât violența, în cazul asta. Îmi amintesc de un citat dintr-o carte: „Toți ați privit tăcuți cum noi muream.”

Mă întreb uneori dacă ai mei colegi iși amintesc. Mă întreb dacă regretă. Mă întreb dacă își imaginează vreodată că fata lor va avea parte de același tratament. Sper că da. Sper că le e rușine. Sper că acum caută metode de a-și răscumpara greșelile.

Și noi, fetele? Ce-am avut de învățat de pe urma acestei experiențe?

stop

Evident, nimic bun. Am învățat ca forța căștigă. Că fetele, femeile, sunt victime ușoare și sigure. Că lipsește empatia. Că nu se pune nimeni în locul nostru, mai ales la vârsta adolescenței. Ironic, cel care era capul răutaților avea o mamă foarte implicată. Venea des pe la școală, era genul care cunoștea toate profesoarele, avea o părere excelentă despre băiatul ei. Presupun că e trist să afli sau să accepți că băiatul tău ar fi traumatizat o fată. Sau mai multe. De-asta ar fi fost bine dacă ar fi încercat să previna. Cumva. Nu știu, poate îi era imposibil.

Dacă am spus cuiva despre ce se întampla în clasa? Nu, normal că nu. Cum am fi putut, și cui? Să îi batem obrazul profesoarei de geografie, să îi reproșăm că întârzie în timp ce noi suntem înghesuite prin colțuri? Cum am fi putut critica o autoritate, într-un învățământ care te învață să fii umil?

Părinților? Hm, normal că nu. De rușine. Și pentru că astfel de subiecte erau tabu, nu se discutau în mod curent in familie.

Mamei lui? Îmi amintesc că am încercat, că doar ne cunoșteam și ne plăcea pe toate. Bineînțeles că nu i-am explicat cu lux de amanunte ce făcea baiatul ei, dar cred că am încercat să îi dăm de înțeles că ne cam terorizează. Dar cine eram noi, pentru a avea credibilitate? Niște fete de 12 ani, care încercau să-i păteze imaginea băiatului perfect.

Autorități? Ce-s alea? Știa vreuna dintre noi atunci că avem și drepturi? Că nu e normal să fim fugărite ca niște găini în întuneric, chiar în sala de clasă?

Așa că tot ce ne-a rămas de făcut a fost să ne adaptăm. Să fugim mai repede. Să stam îmbracate cu geaca în clasa. Să-i lovim în punctele sensibile. Am învațat să răspundem violenței cu violență, sau să ne camuflăm, să ne ascundem feminitatea.

Ce impact a avut această experiență asupra mea – n-aș putea să spun. Poate în cazul meu niciunul, poate am fost norocoasă că nu am patimit mai mult de-atât. Dar pentru alte colege, e posibil ca acesta să fi fost doar începutul unui lung șir de agresiuni și abuzuri.


M-am gândit mult dacă să scriu despre asta sau nu. Am ales sa scriu, tăcerea ar fi cumva sinonimă cu acceptarea. Știu că poate va citi și mama, poate și colegii, poate și alte persoane cunoscute. Șiu că mă voi simți ciudat. Dar, în definitiv, de ce aș face un secret din experiența asta? Nu eu sunt cea căreia ar trebui să îi fie rușine.

Am scris, recunosc, și cu speranța că această povestire va fi citită de o parte din actori. Cu unii am ținut legătura de-a lungul anilor. M-aș bucura să înghită în sec, să înțeleagă că au greșit, și să se revanșeze față de femeile care sunt acum în viața lor.

Am scris, sperând că voi fi citită de părinți de băieți. Ei sunt cei care trebuie să conștientizeze că e în puterea lor să își educe băieții în așa fel încât astfel de povești să fie din ce în ce mai puține.

Sper să ajute.

 

Anunțuri

12 gânduri despre “#MeToo

  1. Te admir. Din păcate aceste lucruri s-au întâmplat și cu siguranță că se mai întâmplă. 😦 Nu pot să-i înțeleg pe acei băieți ce voiau atunci să demonstreze… că sunt mai puternici, că li se cuvine totul, că sunt atotstăpânitori? Oare cu ce se simțeau mai speciali dacă făceau acest lucru? Creșteau în eul lor propriu sau își demonstrau inferioritatea, animalitatea. Concluzia mea este nu erau cu nimic mai speciali sau mai superiori, erau la egalitate cu animalele sălbatice, fără nici cea mai mică diferență. Ai făcut bine că ai scris…așa poate cei care au realizat faptele se vor căina acum…

    Apreciat de 2 persoane

    • Multumesc. Da, cred că principalul lor motiv era distracția…și lipsa educației cum că ar putea avea un impact prin comportamentul lor. Eu sunt optimista, sper că lucrurile devin din ce in ce mai transparente, comunicarea tot mai liberă și astfel de cazuri tot mai rare.

      Apreciat de 1 persoană

      • Cu siguranță că motivul lor era unul de distracție, dar prin asta ei demonstrau așa zisul „act de superioritate” prin faptul că dacă folosesc forța asupra ființelor fragile și fără apărare, pot obține orice. Dar să rămânem totuși la cel de distracție… Pentru ei sigur era o distracție, dar pentru fete cu siguranță era o rușine, indignare, chiar repulsie.

        Apreciat de 1 persoană

  2. Și eu am trăiat acceași neplăcere. Mă dispera numai gândul că vin pauzele, iar băieții ne aleargă prin clasă să ne pipăie și să ne dea cu palmele la fund. Eram prin clasele 6-7-8. Și soră-mea, mai mică cu 8 ani decât mine a trăiat aceeași teroare. Căci pentru ea a fost teroare, a venit plângând acasă în clasa a 5-a că un anume băiat îi bagă mâna pe sub fustă. Și nu numai ei. Din fericire, ai mei au mers la copil acasă și au vorbit cu părinții lui. Dar e trist ce se întâmplă prin școli… și nu numai. Probabil încă există rușine în familii, încă nu se vorbește, încă se ascund anuminte lucruri..

    Apreciat de 1 persoană

    • Of, trist. Din păcate cred că a fost o chestie destul de des întâlnită prin școli, era modul băieților de a intra în adolescență. Mă întreb dacă generația prezenta mai are apucături de-astea. Câteodată mă gândesc că sunt atât de absorbiți de telefoane și tablete cu acces la orice material videi, incat băieții de azi n-ar mai depune atâta efort fizic. 🙂

      Apreciază

  3. SI, totusi, asta n-are legatura cu #MeToo. Oricat de traumatizanta ar fi fost experienta, nu neg acest aspect, dar nu este in categoria cu pricina.
    Daca era vorba de-un profesor da. Glumele alea, tembele, cretine, grobiene, traumatizante, sunt in alta categorie.
    E ca si cum s-ar discuta despre talharii si ar veni cineva sa povesteasca cum a fost violata. Fara sa-i negi suferinta, e altceva.

    Apreciază

    • Poate ai dreptate, poate nu. Nu vad relevanta. Dar totuși de ce crezi nu are legătură? Pentru că nu e o forma de hărțuire sexuală așa cum e reglementata ea de lege? Din câte știu ai terminat dreptul, e posibil să cauți o situație care sa se mapele exact unei definiții consacrate. Dar poate tocmai aici e problema. Povestea mea, povestea unei forme de hărțuire fizica des întâlnite în școli, poate fi antrenamentul unora pentru viitoarele lor hărțuiri sexuale. Cât despre fete…crezi că se simt mai puțin umilite atunci când sunt înghesuite in colțuri și pipăite fără voia lor de colegi, decât atunci când le cere șeful ceva mai mult decât scrie in fisa postului? Eu cred că nu.

      Apreciază

      • Eu fac distinctia intre glume, proaste, puerile, grobiene, si o hartuire reala. O fi fost traumatizanta pt voi, dar nu e chiar hartuire.

        Ca a fost „antrenament” pt hartuirile ulterioare, asta am dubii. Serioase dubii. Da-mi voie sa cred ca la 12 ani nu ai minte si-ti vine mintea la cap pe la 25. E gresit sa cred asta?

        Apreciază

      • Îți dau voie, sigur. Dar în continuare am altă părere. Ce contează dacă băiatul ăla de 12 ani are sau nu minte? Fata aia de 12 o să-și amintească și la 25. Mai mult, experiența de la 12 o influențează în mod inconștient. Poate un avocat va zice că nu e hărțuire și că nu contează, dar crede-ma că un psiholog îți va spune contrariul.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s