Mi-a plăcut dintotdeauna să merg cu trenul. Profit de fiecare ocazie pe care mi-o oferă viața pentru a mă urca în mașinăria uriașă, cu zeci sau poate sute de roți, lăsându-mă complet în voia gândurilor.
Încă n-am descoperit ceva mai relaxant pe lumea asta decât sunetul sacadat al roților pe șine, corelat cu priveliștea câmpurilor nesfârșite care se desfășoară dincolo de geam. La început citeam. Apoi, mi-am dat seama că avem în viață prea puține momente de liniște în care să putem medita la eventimentele de peste zi sau la planurile de viitor, căci mereu ne umplem timpul cu ceva, numai să nu avem creierul liber. Așa că am decis să nu mai fac absolut nimic în timpul călătoriilor cu trenul și să îmi las gândurile să zboare libere încotro vor ele.
Am urcat de două ore în trenul care mă poartă acum spre casă, sfâșiind amurgul ce își picură culorile pe linia orizontului, iar gândurile mi se îndreaptă către ziua de mâine.
Ziua mea, ziua lui. Toți cei care aud că eu și fiul meu suntem născuți în aceeași zi ne privesc suspicioși, nevenindu-le să creadă că viața ne-a oferit o asemenea coincidență.
Eu împlinesc 41 de ani, Andrei de-abia 18. Dar ziua mea e mai puțin relevantă, căci n-are nicio semnificație aparte. Pentru el însă, ziua de mâine e cu totul specială: reprezintă speranță, tinerețe, început de drum. E simbolul puiului care devine în sfârșit gata să-și ia zborul din cuib.
Trenul oprește într-o gară mică. Peronul e pustiu, nu coboară nimeni, nu urcă nimeni. Vântul suflă câteva hârtii aruncate neglijent pe caldarâm, iar trenul se sperie de atâta răceală și pornește zgomotos mai departe. Gândurile îmi zboară înapoi către ziua de azi.
Am profitat de deplasarea la București pentru a-i căuta un cadou lui Andrei. Voiam ceva deosebit, care să i se potrivească și care să îi arate susținerea mea față de viitorul pe care și l-a ales. M-am bucurat din toată inima când am văzut, din întâmplare, magazinul de aparatură audio fix în drumul meu. Am știut că e un semn și că ar fi păcat să-i dau cu piciorul.
Așa că am intrat în magazin, puțin temătoare, sperând sa nu fie una din acele experiențe neplăcute care să-mi strice întreaga zi. Urăsc, de exemplu, magazinele prea luxoase sau prea pretențioase, care te fac să te simți un fel de călător clandestin atunci când le pășești pragul îmbrăcată în blugi și teniși sport. Sau magazinele în care vânzătorul te urmărește precum o fantomă, stând permanent doi pași în urma ta, lăsându-ți impresia că îți analizează fiecare mișcare și că nu acceptă să nu cumperi ceva.
Din fericire, magazinul nu părea să fie din categoria celor de mai sus. Am privit dezorientată în jur, încercând să gasesc zona de interes pentru mine. Mă gandeam deja că ar fi fost minunat să cumpăr niște boxe, de mult mă bătea Andrei la cap că-și dorește ceva profi și mereu amânam investiția pentru o altă zi.
Undeva pe stânga se întindeau două rafturi pline ochi de boxe și alte obiecte neidentificabile mie – și mai mici, și mai mari, și mai urâte și mai frumușele. Dar dincolo de caracteristicile estetice….se rupea filmul. M-am bucurat discret atunci când un vânzător s-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva. Zic: da, desigur, caut niște boxe pentru fiul meu, dar ajutați-mă vă rog să ma hotărăsc!
Vânzătorul și-a ridicat o sprânceană, într-o expresie ironică. Am citit în el ca într-o carte deschisă. N-avea chef să își piardă vremea cu un client afon, cu atât mai puțin cu o damă trecută de prima tinerețe care nu dădea niciun semn că ar înțelege ceva din muzică.
– Ce fel de boxe doriți? Avem aici sisteme de cea mai bună calitate, folosind ultima tehnologie din domeniu. Bass puternic, planar magnetic, intrare coaxială, optică, aux, balance, chiar și Bluetooth. Spuneți-mi exact ce specificații tehnice căutați.
Cuvintele s-au rotit în capul meu ca și cum aș fi fost în mijlocul unui uragan. Am simțit brusc cum mă ia amețeala. Nici nu știam de unde să încep să cer explicații. Trebuia să îl fi întrerupt la primul cuvânt SF care a ieșit din gura lui.
O nouă oprire a trenului îmi întrerupe șirul amintirilor. Pe fereastra tot mai întunecată se disting niște siluete care îmbrățișează cu blândețe un călător coborât pe peron. Îmi dau seama brusc ce i-a lipsit vânzătorului de astăzi: i-a lipsit implicarea, apropierea umană, senzația că îi pasă de ceea ce face și că vrea sincer să ajute. Mă intreb cum ar fi fost dacă am fi jucat roluri diferite, dacă eu aș fi fost cea în uniformă, deținătoarea tuturor informațiilor, față în față cu o altă „eu” – clienta complet nehotărâtă și pierdută în fața unor tehnologii de neînțeles. Trenul pornește din nou spre depărtări, la fel și gândurile mele. Doar că ele se întorc spre trecut, un trecut imaginar văzut prin filtrul a „cum mi-aș fi dorit să fie”.
O clientă tocmai a intrat în magazin. Pare să aibă 35, poate 40 și ceva de ani. Pășește cu eleganță, dar pare puțin speriată de ceea ce vede în jurul ei. Mă gândesc că nu e chiar în zona ei de comfort, cred că are nevoie de puțin timp pentru a-și face o idee despre produse, despre specificații și prețuri, așa că nu ma grăbesc să îi sar în cale. Doar îi zâmbesc prietenos atunci când o văd că se uită spre mine și aștept să-și facă ea curaj și să mă abordeze.
Nu trece mult și se îndreaptă spre mine. „Caut niște boxe pentru fiul meu, ajutați-mă vă rog să mă hotărăsc.”
– Sigur, vă ajut cu mare drag. Cu ce ocazie vreți să i le cumpărați?
– Mâine e ziua lui, face 18 ani. Știți… eu nu mă pricep, dar știu că își dorește mult ceva profi și m-am gândit că poate găsesc ceva potrivit aici.
– Înțeleg. Avem mai multe sisteme de calitate aici, dar haideți să încercăm să aflăm ce i s-ar potrivi cu adevărat. Fiind vorba de un cadou de la mama sa, aș alege un design elegant, ușor luxos, care să îi aminteasca de legătura cu dumneavoastră. Am și un brand potrivit în minte: Edifier. Ați auzit de ei?
– Nu, recunosc că nu. Sunt noi?
– Nu, nu chiar. Compania e înființată din ’96, doar că a început în China și s-a axat pe piața de acolo. Încet-încet, au devenit o organizație mai mare, extinsă pe toate continentele. Poate vă interesează să știți că toate componentele folosite pentru sistemele lor audio sunt realizate chiar de către ei, de la idee și design până la producție de componente și asamblare. Dar spuneți-mi, vă rog, cam ce relație are fiul dumneavoastră cu muzica? Ce ascultă pe acasă și cât de des?
– El e pasionat de muzică în general. Are o ușoară preferință spre rock, ca toți cei de vârsta lui. Dar de la anul vrea să dea la UNATC și să se îndrepte în direcția multimedia: sunet , montaj și producție audio. Mereu l-a fascinat ideea de a produce el muzică, de a înregistra, poate chiar de a avea un studio al lui, peste ani.
– Ah, înțeleg. Atunci lucrurile devin mult mai simple. V-aș recomanda un sistem special conceput pentru înregistrarea și mixarea la domiciliu: sistemul de boxe S2000Pro, de la Edifier. Uitați, este acesta de aici. Nu-i așa că arată foarte bine?
– Da, pare de calitate, materiale bune, lemn… dar cu sunetul? Cum e cu sunetul?
– Vă spun și cu sunetul. De fapt, o să vă spun foarte pe scurt că poate oferi o experiență acustică excelentă și că baiatul dumneavoastră îl poate testa acasă ascultandu-și melodiile preferate și îl poate returna după câteva zile dacă nu este pe deplin mulțumit. V-aș putea spune, desigur, că are o putere de 130 watti, că are un bass de 5,5”, diafragmă de aluminiu și planar magnetic, 4 presetari EQ și toate intrările standard pe care le găsim la un sistem de boxe…. doar că muzica e mai mult decât parametri tehnici. Muzica trebuie simțită. Mulți își doresc și apreciază un sunet de calitate, dar nu au atât de multe cunoștințe tehnice încât să înțeleagă complet lista de specificații. De aceea, recomandarea mea pentru toți clienții e să cumpere aparatul și să îl testeze la domiciliu, ascultând muzica proprie timp de mai multe zile. E dreptul dumneavoastră, în definitiv.
– Îmi place ce aud, aveți mare dreptate. Mai mult, mă bucur că exista persoane în vânzări care să-i reamintească celui ce vrea să cumpere ce drepturi are. E o calitate rară.
– Sigur, cu mare drag. Vreți să vă mai prezint și alte variante?
– Nu, cred că nu mai e nevoie. M-ați convins. O să-l iau pe acest S2000Pro, simt că baiatul meu va fi foarte încântat de alegere.
Dacă lucrurile ar fi decurs așa, acum trenul m-ar fi purtat spre casă, iar eu aș fi purtat cu mine cadoul perfect. Dacă persoana responsabilă de vânzări ar fi arătat puțină empatie, dacă ar fi încercat sa intre în universul meu, să privească viața prin ochii mei și să îmi facă o recomandare contextuală, aș fi fost cât se poate de fericită.
Mă gândesc că e loc de multe îmbunătățiri în sistemul de vânzări românesc. Lucrurile se schimbă încet, asemeni unui tren cu restricție de viteză, dar partea bună e că se schimbă. Visez la ziua în care visul meu va deveni realitate.
Până atunci, îmi las gândurile să zboare mai departe spre cadoul perfect și spre Edifier, în sunetul sacadat al roților de tren. Dincolo de geam, noaptea îmbrățișează matern întinderea câmpiilor nesfârșite.
(Articol redactat pentru SuperBlog 2017. Surse foto: arhiva Edifier, pixabay.com)
În Căsuța Oliviei 
Foarte interesantă și frumoasă povestea ta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază