Violența domestică nu e o normalitate

Mă uit prin WordPress, cu gândul de a finaliza una dintre cele 143 de ciorne care mă așteaptă. Și totuși, mă simt amorțită în fața oricăruia dintre subiectele uzuale.

Parcă singurul subiect care are sens astăzi e indignarea în fața suferințelor prin care aud că trec, tot mai des, femeile. De parcă n-am fi în 2018, la atât de mulți ani distanță de epoca în care a fi femeie era văzut ca o conditie inferioară.

O femeie a fost înjunghiată in București, de fostul ei soț, chiar în incinta grădiniței pe care ea o conducea. E plin internetul de știrea asta, n-am ce să spun în plus. „Trist” e un cuvânt mult prea mic. E halucinant de-a dreptul.

violenta
(Cifre extrase de aici)

Am citit luna asta o carte la fel de halucinantă – se numește Behind the Closed Doors si e o poveste reală care m-a șocat pur și simplu. Autoarea își povestește copilăria, o copilărie care a stat sub semnul abuzurilor. Tatăl ei era un degenerat pervers și violent (cuvinte proprii, scuze, nu găsesc termeni mai frumoși) care își bătea ZILNIC nevasta și cei 3 copii. Și de parcă asta n-ar fi fost suficient, după ce cele 2 fetițe au trecut de 3-4 ani, a început să le și folosească pentru diverse fantezii sexuale. N-are rost să intru in detalii, e clara direcția. Poveste reală, UK, zilele noastre.

Lucrul care mi s-a părut, poate, cel mai incredibil în toată povestea asta a fost atitudinea mamei. Era bătută zilnic, și se obișnuise cu această normalitate. Nu înțelegea de ce n-ar fi așa. Știa ce li se întâmplă fetelor sale și tăcea. Niște ani mai târziu, pusă chiar de copii în fața posibilității de a divorța de soțul abuziv și de a-l arunca în închisoare, femeia a refuzat. A explicat că nu-și putea imagina cum ar arăta viața ei altfel.

Poate fi ceva mai trist de atât? Nu cred.

„La fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de partenerul ei, iar 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani”

(Sursa aici)

Ce au în comun povestea din UK și povestea de pe meleagurile noastre? Nimic altceva decât același tipar de bărbat care se crede zeu, care se joacă cu viața și destinul femeii pe care aparent o consideră proprietate personală.

Nu judec pe nimeni, nu știu ce se întâmplă în casa altora, dar uite că faptele vorbesc de la sine. Nu e deloc ok ce se întâmplă in mintea unor bărbați. Nu că femeile ar sta mai bine cu psihicul, recenta drama de la metrou e un exemplu grăitor, dar cred că sunt cazuri izolate cele în care femeile devin autoarele unor tragedii.

Și în timp ce statisticile arată așa cum arată, există bărbați care se revoltă împotriva unor acțiuni de awareness precum #metoo, pe motiv că „prea se alinta și femeile astea! ”

No comment.

Din păcate, violența domestică e greu de detectat din exterior. Și chiar dacă am suspecta o astfel de situație, parcă si noi suntem prea comozi sau prea politicoși pentru a ne băga în viața altora. Si-atunci, alegem să ignoram și sa închidem ochii.

Probabil că singura solutie cu potential de succes e o campanie largă de informare, astfel incat femeile să inteleaga că violența NU e o normalitate, că nu trebuie să trăiască lângă un barbat abuziv doar pentru că „aduce bani în casă” și în niciun caz nu trebuie să-și lase copiii să crească într-un astfel de mediu.

N-am soluții, doar păreri de rău.

Totuși, o listă a ceea ce se poate face în astfel de cazuri am gasit aici si aici. Poate ajută pe cineva, pe viitor. Pentru trecut… nu se mai poate face nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: