Mai caută.

Dacă aş avea puterea magică de a mă întoarce în timp, dacă ar fi nişte ani pe care i-aş putea retrăi din nou, exact la fel, făra a schimba nimic, n-aş ezita nicio clipă pentru a face alegerea. Aş închide ochii, mi-aş ancora un zâmbet de copil în colţurile gurii, şi aş acţiona maşina timpului: aş fi din nou eleva clasei a IX-a B, într-un liceu care mi-a fost atât piatră de temelie în viitoarea profesie de IT-ist, cât şi o primă şcoală a vieţii.

Toţi profesorii pe care i-am avut de-a lungul celor 4 ani de liceu m-au crescut într-un fel sau altul şi sunt recunoscătoare să fi găsit acolo, între pereţii acelei şcoli de provincie, un grup omogen de oameni dedicați şi iubitori de pedagogie. Oameni care au reuşit să mă inspire şi să îmi modeleze caracterul. Am învăţat de la ei să perseverez, să fiu ambiţioasă şi – lucru pe care azi îl mai uit din când în când 🙂 – să cred în mine.

Dar pentru că am invocat maşina timpului, iată-mă din nou în clasa a IX-a. Sunt în pauza dintre cele două ore de matematică. Mă îndrept spre catedră, spre proful de mate, şi îi spun că nu mi-a venit nicio idee de abordare a problemei pe care mi-o dăduse, ca pregătire pentru olimpiadă. Aştept de la el o soluţie, sau măcar un indiciu care să mă deblocheze. Mi-e ruşine să-l întreb, nu vreau să îi trădez încrederea, însă habar n-am în ce direcţie să o iau. Mă simt depăşită. Dar el mă ia de mână, mă priveşte fix în ochi pe sub pleopele sale pline de riduri, şi-mi spune:

„Mădă, puterea e în tine. Ai tot ce-ţi trebuie pentru a rezolva problema. Mai caută”.

Iar mie îmi dau lacrimile în faţa acestui mesaj neaşteptat, şi mă întorc cu caietul în bancă. Poate că totuşi voi găsi o soluţie.

Trei luni mai târziu, sunt blocată în faţa unei foi A4 lipite neglijent pe o uşă. Privesc rezultatele concursului judeţean la care am participat şi încep să mă caut, de jos în sus. Sunt mică de înălţime, foaia e lipită deasupra mea, iar eu mă ridic atât cât pot pe vârfuri. Îmi găsesc numele tocmai în dreptul cifrei 1. Sunt prima. O să particip la prima mea olimpiadă naţională de matematică.

Anii au trecut, profesorul cu pleoape ridate nu mai este. Cel puţin, nu fizic. Dar vorbele lui îmi răsună încă prin minte, atunci când simt că mă blochez: „Puterea e în tine. Mai caută.”

Îmi dau seama că am fost o norocoasă, în liceu.

Nu am avut dascăli. Am avut mentori.

(Amintire pusă pe hârtie cu ocazia celei de-a 140a aniversări a liceului meu)