A avea sau a nu avea hobby-uri

Pentru că am lucrat mult timp în diverse multinaționale, unii ar putea spune că sunt o corporatistă. Marele avantaj al acestui statut – în ciuda tuturor atacurilor veninoase care vin dinspre Antena 3 🙂 – e că ai ocazia de a interacționa cu foarte mulți străini și de a te inspira din mentalitatea vestică, chiar dacă tu ești încă în țară.

Și am adunat atâta inspirație, încât aș putea scrie romane. Astăzi, însă, o să mă concentrez pe un singur aspect al vieții la care noi și străinii mi se pare că suntem, din păcate, foarte diferiți: petrecerea timpului liber. Sau, pe scurt, hobby-urile.

Revelația asta m-a lovit cu câteva luni în urmă, când a venit în vizită un coleg din Olanda. Și a vrut el să fie drăguț și să ne spună câteva vorbe despre el, încurajându-ne să facem ulterior același lucru. Și s-a pus pe povestit. Cum practică sportul X și sportul Y. Cum merge pe munte. Cum face diverse activități cu cei 3 copii ai lui. Cum iubește gadget-urile și își automatizează toată casa. A vorbit despre toate hobby-urile sale vreo 10 minute. Nu era primul coleg străin care își trecea în revistă o paletă impresionantă de interese. Dar a fost primul care ne-a provocat și pe noi să facem același lucru și să ne prezentăm așa cum suntem dincolo de muncă.

Și aici a început partea tristă. Am fost surprinsă și oarecum speriată să aud prezentările noastre, ale românilor. Job, casă, filme, jocuri video, timp petrecut în oraș cu prietenii. Job, casă, privit sport la TV, filme. Job, casă, jocuri video, filme. O, Doamne, așa suntem noi, românii? Principalul nostru hobby este privirea pasivă a filmelor?

Poate n-om fi toți așa, dar uneori am impresia că cel puțin 50% dintre români așa suntem. Cultura sportului clar nu ne prea caracterizează, poate pentru că nici părinții noștri n-au avut contextul potrivit de a ne insufla dragostea față de sport sau importanța practicării lui în mod constant. În plus, parcă nu prea știm cum să ne relaxăm. N-avem nici noțiuni elementare despre managementul stress-ului sau despre echilibrul sănătos dintre muncă și viața personală. Suntem parcă predispuși să facem over time, să muncim mai mult decât trebuie – cel puțin în cultura asta corporatistă – pentru a concura cu alții sau cu noi înșine. De ce? Din inerție.

Și-apoi, ar mai fi și al doilea aspect: deschiderea de a vorbi sincer despre noi și despre pasiunile noastre. Nu știu dacă e regulă generală, dar mie mi se pare că văd des o reticență în a vorbi deschis despre ce ne place să facem și ce nu. Poate e teama de a nu fi judecați sau criticați. Că doar România nu e cea mai tolerantă țară cu putință. Mie, recunosc, nu prea-mi vine să spun la birou că am o pasiune de a scrie pe blog sau de a participa la concursuri de advertoriale, cu siguranță aș primi priviri chiorâșe, în loc să fiu întrebată cum? când? sau de ce?.

Cred că am avut o grămadă de hobby-uri de-a lungul timpului. Am pictat icoane pe sticlă. Am cusut goblenuri. Am făcut sute de cercei din Fimo. Am făcut mărțișoare și le-am și vândut. Singura mea problemă e că nu perseverez într-o direcție, fiind mereu distrasă de altceva, mai nou, mai interesant. Și un mare regret pe care îl am e că nu m-am ținut niciodată de sport.

Tu cum ești? Simți că faci ceea ce trebuie cu timpul tău liber? Și, dacă da, îți place să vorbești despre asta?

Întreb cu speranță. M-aș bucura să aflu că statisticile stau altfel decât le-am perceput eu 🙂

7 gânduri despre „A avea sau a nu avea hobby-uri

Adăugă-le pe ale tale

  1. Cred ca ai uitat sa mentionezi cat de mult iti place sa citesti! Eu sunt o colectie impresionanta de lucruri pe care ador sa fac in timpul liber: de la surf, la privit apusul pe plaja, la citit pe plaja, la mers cu bicicleta pe trasee cu nivel de elevatie ridicat, la jucat tenis (mai nou), la concerte, la muzee, la orase noi, la camping, la mers pe munte.. ok.. realizez ca asta este inca o lista interminabila.

    Apreciază

    1. N-am uitat de cărți, dar parcă n-aș vrea sa le trec la categoria hobby-uri. Vreau să văd cititul ca pe o activitate obligatorie, nu ca pe una opțională 🙂 Tu ești tare norocoasă că îți umpli timpul cu atâtea activități frumoase. În special surful e ceva deosebit, un sport pe care nu mulți au ocazia să îl incerce.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Articolul tau m-a pus si pe mine pe ganduri si am realizat ca atunci cand traiam in Bucuresti nu aveam prea multe preocupari sportive, doar o mare placere de a merge pe munte. Echipata cum trebuie, am colindat pe cativa munti ai patriei. Acum, traind intr-o tara fara munti, imi lipseste mult aceasta activitate, dar am rescoperit altele precum alergatul, sau mersul cu bicicleta. As dori tuturor celor care au ca hobby uitatul la TV sa renunte la el. Viata este mult mai interesanta asa si plina de activitati care-i vor imbogati sufleteste. Eu am renuntat la TV de 8 ani si-mi e tare bine asa.

    Apreciază

    1. Cred că si daca n-ai fi renunțat la TV, conținutul de acolo ar fi fost totuși un pic mai inteligent decât ceea ce avem ‘onoarea’ de a vedea pe canalele românești 🙂 De alergat incerc și eu să ma apuc, dar parcă nu găsesc ceva sa ma motiveze atât de tare în direcția asta. Partea bună a Bucureștiului e că e relativ aproape de munte, într-adevăr. Ar trebui sa profitam mai des de asta.

      Apreciază

  3. HOBBYURI? Nu-mi văd viața fără ele. Nu e loc aici de dizertații despre hobbyuri, dar ele sunt prietenii mei nedespărțiți. Cu unele sunt prieten de când mă știu: timbrele, cărțile poștale, cărțile 🙂 Unele hobbyuri au fost de circumstanță 🙂 Într-o vreme, pe la finalul anilor 80, colecționam (pe lângă cele de mai sus) fotbaliști, nasturi de blugi, cutii de țigări (deși în familia mea nu s-a fumat niciodată), cutii și ambalaje de cafea, doze (de orice fel) – la aceste hobbyuri am renunțat repede (= am crescut). Apoi iarăși cărțile, timbrele, cărțile poștale, bancnotele vechi, filme (istorice, război, western, comedii) – aceștia sunt prietenii mei pe termen lung. Se pune aici și călătoritul? Ba aș pune chiar și munca mea, care îmi face plăcere, deci e hobby.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ce frumos! Mă bucur să aud oameni care spun că munca de zi cu zi le este chiar hobby. Cât despre colecționarea nasturilor de blugi, recunosc că mi se pare ceva foarte original, n-am mai auzit. Dar mă întreb de unde atâta materie primă 🙂 Din nasturii dubluri, sau de la blugii vechi/rupți?

      Apreciat de 1 persoană

      1. Nasturi de blugi… de toate felurile, ce se găsea. Dar nu rupeam de pe blugi 🙂 Și oricum, nu era una din colecțiile mele profesioniste… Dar mă distrează și acum când îmi amintesc 🙂

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: