Știi prezentările acelea de carte care seamănă izbitor de mult cu comentariile pe care le învățai pentru bacul la română? Ei bine, eu nu le suport deloc. Și o să-ți și explic de ce.
Pentru mine, o carte trebuie să rămână misterioasă până la momentul lecturii și nu trebuie să aflu de pe un blog mai mult decât aș putea afla de pe coperta 4. În schimb, vreau să fiu convinsă prin emoție și prin elemente inedite. Pentru că sunt atât de multe cărți pe lumea asta iar noi, ca oameni, avem atât de puțin timp, încât vreau să selectez doar ceea ce merită cu adevărat. Și cel mai simplu mod de a face asta e de a citi recenzii scrise diferit.
Iată care sunt cele 3 atribute ale unei recenzii pe care încerc să le folosesc eu și pe care mi-aș dori să le regăsesc cât mai des pe internet:
1. Păstrează misterul acțiunii

Poți să recomanzi o carte și fără a explica în detaliu cine cu cine are de-a face și de ce. Poți să prezinți tema generală, poți să prezinți contextul istoric sau geografic sau poți să povestești cât de captivant e un anumit personaj. Dar fără detalii. Fără spoilers. Dacă scrii un rezumat al întregii acțiuni într-o recenzie, nu cred că cititorul va mai simți nevoia să lectureze cartea. Din contră.
2. Accentuează impactul cărții

Am comandat, de-a lungul timpului, multe cărți despre care am citit pe internet. Ceea ce m-a convins n-a fost nici numărul de steluțe, nici prețul, nici acțiunea. M-a convins emoția pe care cititorul anterior a spus că a simțit-o în timpul lecturii. Gândurile pe care i le-a inspirat. Viziunea nouă asupra lumii pe care i-a oferit-o cartea respectivă. Asta e ceea ce contează într-o recenzie, să filtrezi evenimentele citite prin sita gândirii tale și să sintetizezi concluziile, să explici ce impact are ceea ce ai citit asupra vieții tale.
3. Alege o abordare neobișnuită

O recenzie nu trebuie să fie neapărat liniară și nici să fie scrisă din calitate de cititor. Te poți juca cu imaginația și poți alege forme neobișnuite. O recenzie de care sunt foarte mândră este cea a romanului Hoțul de Cărți, scrisă din perspectiva fictivă a personajului principal. A fost atât de inedită încât mi-a adus un premiu la momentul respectiv și a determinat și alți oameni să citească aceeași carte. Promit să experimentez și alte tipuri neobișnuite de recenzii, cât de curând.
Cam așa mi-aș dori eu să arate toate recenziile. Cu siguranță e un model subiectiv, dar e un model pe care l-am urmat și o să-l urmez ori de câte ori mai scriu despre o carte.
Pe tine ce fel de descrieri te conving să alegi între cartea X și Y? M-aș bucura să aflu.
Lecturi inspirate!
Dacă îmi spune despre ce e vorba, clar nu mai are farmec,de ce as mai citi? Cred ca m-ar convinge aducându-i argumente, de tipul vrei suspans alegi cartea X, vrei romantism, alegi cartea Y, aducând informații autobiografice despre scriitor. Cumva te simți mai aproape de opera lui
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu nu înțeleg. Dar sunt atât de multe astfel de recenzii…. Unele mai sunt si plătite. Chiar că nu văd logica.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mine emoţia funcţionează garantat. Asta e cheia care mă poate face să comand o carte despre care citesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să fie emoție, atunci! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mereu am cate ceva de invatat de la tine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună provocare… Indiferent de recenzie, pozitivă sau negativă, dacă ceva îmi atrage atenția și consider că cartea merită citită, o citesc. Până la urmă, trebuie să mă conving singur, nu?
Pe de altă parte, a scrie o recenzie / prezentare de carte se poate face în varii moduri. De exemplu, în domeniul istoriei noi avem tot felul de abordări… de specialitate, dar până la urmă a scrie o recenzie la o carte beletristică nu e chiar așa diferit de o carte de istorie. Chiar și o recenzie la o carte de istorie o poți scrie… profesionist, ca un istoric, sau cu mai mare lejeritate. Poate și în funcție de destinația recenziei: o publici într-o revistă de specialitate sau într-o revistă de cultură… asta implică o abordare diferită.
A scrie o recenzie (la o carte de știință sau beletristică) este o … artă și se învață…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru comentariu. Citindu-l, imi dau seama ca poate termenul de „recenzie” nu a fost cel mai potrivit ales pentru ceea ce voiam sa spun. Da, in literatura de specialitate, o recenzie ar trebui sa fie o analiză a unui expert, o critică, o sinteză poate. Dar in beletristica, se folosește deseori termenul acesta de recenzie si in mod colocvial, pentru a desemna de fapt o recomandare de carte. Caz in care chiar nu as vrea sa mi se povestească pas cu pas acțiunea. Chiar am dat peste foarte multe astfel de articole pe internet, sub titulatura „recenzie”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 greu… poate ar fi bune niste opinii din partea unor critici literari profesionisti… cel putin eu nu sunt… 🙂
ApreciazăApreciază