Orașul Tulcea este, pentru mine, un paradox. Are atât de mult potențial turistic și totuși e atâta mizerie în el, încât mă enervez extrem de tare de fiecare dată când vin aici și ies cu copilul în parc. Pentru că sunt mai multe gunoaie în iarbă decât locuri de joacă. Pentru că mamele își învață copiii să fie îndiferenți. Pentru că toți ridică din umeri și așteaptă o minune de la autorități.
Și ca Tulcea sunt convinsă că sunt și alte orașe. Dar am ales să-l dau ca exemplu concret cu speranța naivă că vreun locuitor al lui care până azi mergea indiferent în parc va citi ce se scriu, se va rușina și va încerca să schimbe ceva.
Două zile la rând am ieșit cu Olivia în parcul din spatele blocului. Un parc extem de mare, plin de iarbă, copăcei, unde s-ar putea amenaja un adevărat paradis pentru copii. În schimb, uneori mi se pare că e o groapă de gunoi și zău că simt cum îmi crește tensiunea de câte ori merg acolo. Așa că, în timp ce Olivia se juca, m-am apucat de strâns toate plasticele dintre spațiile de joacă. Și, uitându-ma la obiectele adunate de pe jos, am identificat și principalele categorii de oameni care produc sau întrețin toată această mizerie.
Dependenții
Cele mai multe ambalaje aruncate peste tot prin parc sunt rămășițe ale viciilor. Semne ale dependenței de:
- Alcool. PET-uri de bere la 2litri. Doze de bere de toate felurile. Sticluțe de tării de al căror nume n-am auzit niciodată. Unele aruncate pe jos, altele înfipte în tufișuri (!!!).
- Țigări. În primul rând, pachete goale aruncate peste tot. Apoi, mucuri. Cele mai multe, chiar în locurile de joacă, pe lângă bănci. Da, în mod normal fumătorii ar putea primi amenzi pentru asta, dacă ar avea cine să le dea. Dar nu.
- Cofeină. Pahare de cafea cumpărată de la automate. Doze de Red Bull sau Hell. Chiar și plasticele acelea inutile cu care se amestecă în cafea.
Ce poate fi mai nepotrivit decât un pachet murdar de țigări, aruncat printre păpădiile de primăvară? Cum să nu te doară când vezi verdele crud al ierbii pătat de nesimțirea unora?
Copiii
O altă mare categorie de ambalaje provine direct de la copii. Ambalaje de biscuiți, ciocolată, bomboane, sucuri, cornuri. Și aceasta e cea mai tristă categorie. Pentru că în copii ar trebui să vedem o speranță de schimbare, nu o perpetuare a obiceiurilor proaste.
Dar de ce aruncă acești copii ambalajele direct pe jos, într-un parc care de altfel e mult mai bine dotat cu coșuri de gunoi decât altele? Îmi vine greu să cred că e un comportament natural ci, mai degrabă, un comportament asimilat prin raportare la adulții din viața lor. Când mama fumează pe bancă și își aruncă pachetul de țigări la doi pași, e greu să ai vreo pretenție de la copil.
Orele de educație civică din școală par să fie complet inutile. Și, dacă îmi aduc bine aminte, educația civică era și principalela candidată pentru a fi folosită ca timp suplimentar de aprofundare a altor materii. Că doar e mai important să facem niște exerciții în plus la matematică decât să învățăm copiii despre importanța și responsabilitatea de a trăi frumos într-o comunitate.
Resemnații
Pe lângă categoriile de mai sus, care contribuie în mod activ la întreținerea mizeriei din parc, mai există și o a treia categorie: cei care contribuie pasiv, observând, revoltându-se, fierbând pe interior și nefăcând nimic. Pe principiul „păi eu sunt prost să strâng mizeria altora?”
Zilele trecute, într-unul din momentele când am ridicat de pe jos un PET care nu-mi aparținea, am fost criticată blajin de cineva de-al locului: „uite-așa îi învățăm prost pe nesimțiți, dacă strângem după ei.”
Sincer, nu cred că cei care lasă PET-urile în iarbă vin a doua zi să constate dacă acestea mai sunt sau nu acolo și, în caz negativ, să se bucure că un fraier le-a ridicat lor mizeria de pe jos. Și chiar dacă ar fi așa, nici n-ar conta. Să gândești așa, înseamnă să fii orgolios și să-ți pese mai mult de ce ar putea crede alții decât de motivul pentru care tu ar trebui să ridici ceva de jos. Între mândrie și dorința de curat, estetic, aș alege-o întotdeauna pe cea de-a doua.
Mi-aș dorit foarte mult ca tot mai mulți dintre noi să luăm atitudine și să facem ceva. Știu, sunt evenimente ca Let’s Do It, Romania, o dată pe an. Sunt excelente ca semnal de alarmă, dar insuficiente pentru a schimba ceva. Trebuie să renunțăm la pasivitate pe toată durata anului, să ne dăm mândria la o parte și să ridicăm de jos PET-ul cu care ne intersectăm în drumul nostru. Să îl ducem la coș și să le explicăm copiilor de ce facem asta. Pentru că ei sunt ca niște bureți dornici să absoarbă și să imite orice comportament. Mai ales atunci când înțeleg valoarea lui.
Mâine e 1 mai și multă lume are planuri de a ieși la iarbă verde. E un prilej perfect de a preda o lecție de cultură civică celor din jur. Aveți grijă să lăsați curat după voi și, dacă se ivește ocazia, strângeți și gunoiul altora mai puțin norocoși ca voi.
Pentru că e un noroc să fii printre cei cărora le pasă.
Și, în ciuda aparențelor, sunt din ce în ce mai mulți cei cărora le pasă. E nevoie totuși să se ajungă la o masă critică pentru a vedea într-adevăr o schimbare.
În Căsuța Oliviei 
Excelent text. Bine punctat. Nu am fost niciodata acolo, dar inteleg perfect!
ApreciazăApreciază
Ne omoară atitudinea pe noi. Ne-am obișnuit sa dam vina pe toți, sa ne victimizam și nici măcar chestii mărunte sa nu facem. Țin minte ca în 2007 am fost prima data în străinătate în Barcelona și existau deja recipiente de selectare selectiva a gunoiului. Oameni normali, simpli erau îngroziți ca eu am pus plastic la alta categorie, pentru ca nu înțelegeam descrierea din spaniola, nu vreau sa ma gândesc cum ar fi reacționat dacă as fi aruncat pe jos. Și la noi e dificil și sa îți arunci propriul gunoi, iar ce e mai trist e ca nu tine de câte studii superioare are sau nu persoana respectiva.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, nu știu care e secretul. Studiile sau banii clar nu sunt o garanție. Eu eram fan Captain Planet în copilărie. Poate mi s-a întipărit în cap ideea că trebuie să ne păstrăm planeta curată. De asta sunt convinsă ca bazele comportamentului se pun în copilărie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce păcat! Mare mi-a fost și mie surpriza când am ajuns cu prietenul meu în orașul meu natal (în jud. Vâlcea). Am zis să-i arăt un parc al copilăriei mele. Era prăpăd… numai parc nu mai era… Se transformase în ghenă. A pus el o poză pe FB, l-am rugat să nu zică unde e, îmi era prea rușine. A stârnit multe reacții, din păcate, reacționăm tot noi… cei care oricum respectăm spațiul înconjurător.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😦 Așa e. Pentru că cei care trec zi de zi pe lângă astfel de peisaje se obișnuiesc cu ele și încep să le vadă ca pe ceva normal. Simțul estetic pare că se atrofiază sau că nu există deloc pentru unii.
ApreciazăApreciază
Just! Gunoiul in spatii publice. Un cumul de factori. Cei de decizie, nu sanctioneaza incalcarile, cei ce fac gunoiul respectiv, nu le pasa probabil sunt needucati, ca si ceilalti ce-l vad si-l lasa acolo. Citisem undeva ca mizeria provoaca si anarhie uneori si fapte reprobabile. De aceea, e bine sa curatam. Ar fi bine sa luam aminte..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E foarte probabil sa provoace anarhie, bine zici. Mai mult, functioneaza ca un exemplu, in sens negativ. Daca e murdar, asta ii invita cumva si pe altii sa reactioneze la fel. Intr-un loc luna de curat chiar si cineva fara educatie ezita inainte de a arunca pet-uri pe jos 😦
ApreciazăApreciază
Citez:
„Dar de ce aruncă acești copii ambalajele direct pe jos, într-un parc care de altfel e mult mai bine dotat cu coșuri de gunoi decât altele? ”
Eu cred ca intrebarea aceasta sintetizeaza intreaga problema extrem de bine. De ce arunca?
Arunca pentru ca au acele ambalaje in mana si trebuie sa scape de ele. E normal, e natural, ii incurca, n-au fost invatati sa le arunce la cos sau poate chiar le-au aruncat la cos, dar le-a luat vantul. Prin urmare, sa mergem mai departe si sa ne intrebam de ce au ambalaje goale in mana cand sunt in parc, pe strada, in autobuz, si asa mai departe. De ce atat de multe. Ambalajele acelea provin in mare parte de la alimente, cum ai spus si tu: biscuiti, bomboane, suc, cornuri. Alimente pe care ii invatam sa le consume pe strada, in parc, in autobuz.
Abia aici e adevarata problema, dupa parerea mea. Nici nu ar fi nevoie sa ii invatam ceva anume; dimpotriva, trebuie numai sa nu mai vada ca noi mancam pe oriunde.Trebuie sa invatam noi si sa ii invatam pe copii ca de mancat se mananca la masa, iar gustarile in afara meselor sunt EXCEPTIONALE (adica rare). Nu mancam pe strada! Asa zice in cartea bunelor maniere, nu? Btw, ai vazut ca mancatul acesta pe strada e mai rar in radul celor de varsta parintilor nostri?
Nu mancam in drum spre casa / scoala / serviciu. Nici macar in parc. Adica banuiesc ca nici nu e nevoie sa le spui asta daca gestionezi mesele cum trebuie. Da, stiu, citesc pe toate grupurile de mame despre „ce gustare luam cu noi in parc”. Poate ma arunc unde nu cunosc bine din experienta, dar eu nu am vazut pe niciunde atatia oameni mancand pe strada ca la noi. Nu e si asta un domeniu unde ne aruncam sa facem multe, cat mai multe activitati deodata?
Acum sa ne intrebam cati dintre noi, tineri-tineri, am mancat pe strada sau am incurajat copiii sa o faca? Eu indraznesc sa cred ca multi. Mai toti. Mie mi-a luat ani de zile sa scap de obiceiul asta (ba chiar cred ca inca mai am impusul si mi-a mai scapat o data, de doua ori in tren, in drum spre serviciu). Si da, de la un mar / un biscuite in parc cand nu mai poate copilul de foame si pana la un covrig (inpachetat in punguta lui care va ajunge eventual la gunoi sau pe jos), in fiecare dimineata, in drum spre serviciu, nu este decat un pas.
Revenind, invatandu-i sa arunce la cos, mi se pare ca tratam numai simptomul, nu cauza. In schimb, daca nu le-am mai arata sa manance pe oriunde si oricand, gunoaiele astea ar fi mai rare. Dar asta nu e va intampla, sunt sigura numai uitandu-ma la cate covrigarii si magazinase cu rontaieli sunt la fiecare colt.
Mai mult, sunt studii care arata ca in spatiile unde sunt mai multe cosuri de gunoi, sunt si mai multe gunoaie pe langa. In primul rand pentru ca oamenii se simt incurajati sa produca gunoi in acele locuri. Eu nu zic sa nu fie cosuri de gunoi in parc, dar solutia nu e sa pui cos langa cos cum au aparut pe bulevardul Unirii, in Bucuresti, in ultimii ani (da, stiu, bani publici, alta gogomanie).
PS. Da, am vazut ca articolul a fost publicat inainte de 1 mai. Anul trecut. Sa-l reinviem ca e inca de actualitate, nu?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa-l reinviem pentru ca din pacate si un an mai tarziu, cu pandemie si distantare sociala si tot, parcul despre care am scris arata fix la fel.
Inteleg ce spui si e un punct de vedere foarte valid. Toate ambalajele provenite de la copii au la baza o masa de tip fast-food, oferita de parinti pentru ca nu cumva sa simta cel mic foamea (cel mai mare rau posibil) sau cumparata chiar de copilul care are proprii lui bani de buzunar. Dar sa stii ca sunt pesimista ca s-ar putea schimba ceva in accest obicei. Sau, oricum, nu atat de rapid cat sa faca o diferenta. Distanta de la cauza de baza bine punctata de tine pana la impactul vizual si ecologic este prea mare pentru a putea fi urmarita intr-o argumentatie logica de accel gen de oameni care arunca ambalajele la intamplare. Din pacate.
Personal, as vrea sa vad amenzi si institutii locale facandu-si treaba. In parcul respectiv din Tulcea n-am avut vreodata senzatia ca se face curat. Sau daca se face, asta e probabil un eveniment extraordinar, o data pe luna. Si unde e gunoi care persista, se va aduna si mai mult gunoi, pentru ca ce se-aseamana se aduna.
Si as vrea sa vad mai multi resemnati trezinu-se si luand atitudine. Pentru ca sunt oameni care inteleg problema dar dau din umeri spunand ca nu e treaba lor. Asa n-ar fi nici treaba mea sa scriu toate astea. Nu locuiesc in Tulcea, ajung acolo de 2-3 ori pe an. Dar ma doare indiferenta oamenilor care privesc de la balcon spre parcul asta insalubru zi de zi si aleg sa taca.
Pfff… e bine c-am reinviat subiectul, dar e si rau. Am revazut imaginile de mai sus si iar m-am enervat reamintindu-mi senzatia de neputinta.
ApreciazăApreciază