Cea mai frumoasă librărie pentru copii și alte descoperiri din Oradea

Ne aflăm, cu mic cu mare, într-o vacanță prin țară. Așa se face că zilele acestea pașii ne-au purtat spre Oradea, oraș despre care auzisem de nenumărate ori că merită vizitat.

Și așa este. Dar, din multele motive pe care le-aș putea invoca, o să încep cu cel mai prețios pentru mine:

În Oradea există cea mai frumoasă librărie pentru copii: Cair Paravel

Da! O librărie gândită și amenajată special pentru cei mici, atât de frumoasă și delicată încât mi-e greu să descriu în cuvinte. Voi lăsa pozele să vorbească de la sine. Prima fotografie e preluată de pe pagina de Facebook a librăriei, restul îmi aparțin.

Camera principală a librăriei este dedicată cărților pentru copii. Decorul este absolut superb, se vede că nu s-a făcut niciun compromis la calitate. Se remarcă design-ul coerent, atenția la detalii și, în general, pasiunea și simțul estetic cu care a fost amenajat fiecare colțișor în parte.

În librărie se pot servi și câteva băuturi – ceai, cafea, sucuri naturale -, atât în camera dedicată prichindeilor, cât și în cea destinată cărților pentru copii mai mari și cărților de parenting.

Mi-a plăcut foarte mult aranjarea cărților pe zone tematice. De exemplu, am descoperit cu bucurie raftul cu cărți de istorie scrise pe înțelesul celor mici, și am recunoscut acolo exact recomandările de pe AveHistoria: 8 cărți despre regii și reginele României, pentru copii.

Celelalte camere ale librăriei fac parte din spațiul de joacă. Dar ce spațiu! Arată exact ca în pozele designer-ilor care amenajează camere pentru copii, iar jucăriile sunt preponderent din lemn, de foarte bună calitate.

Am aflat de pe pagina de Facebook a librăriei că aici se organizează și diverse evenimente sau ateliere creative. Spațiul e generos, aerisit, iar decorurile dau frâu liber imaginației.

Dar am vorbit destul despre spațiu, e timpul să amintesc și de conținut. Ei bine, aș fi luat toate cărțile acasă. Dar pentru că nu se poate, am ales și iar am ales până am agreat, împreună cu Olivia, să ne îmbogățim biblioteca personală cu doar 3 cărți:

Aiurea-n tramvai, de Adina Rosetti, ilustrații de Livia Coloji

Aiurea-n tramvai e o aventură fantastică ce mi-a amintit de Alice în Țara Minunilor. Doar că în varianta aceasta autohotonă intervine curajul autoarei de a inventa o țară a cuvintelor anapoda, în care personaje ca Mațe-Fripte, Teleleu Tănase sau Porcul Zburător ne introduc într-o lume a expresiilor de netradus în alte limbi.

Cartea e scrisă pentru copii mai măricei, 7+, cu vocabular dezvoltat. Dar pentru că la noi în familie sunt la ordinea zilei expresii ca „te-ai văzut cu sacii în căruță” 🙂 … Oliviei i-a plăcut foarte mult cartea și și-a și testat cunoștințele lingvistice. Editarea și grafica sunt deosebite, aș spune că pare o ediție de lux.

Școala banilor bine crescuți, de Cristina Andone

Pe Cristina Andone o cunoaștem deja datorită seriei cu Pădurea Muzicală, de mare succes la noi acasă. Așa că o nouă carte de-a ei care promite să-i invețe pe cei mici cum stau lucrurile cu banii, împrumuturile și economiile a fost de nerefuzat.

Încă n-am citit-o integral, de-abia i-am cunoscut pe iepurașii Mușu și Nușu cărora li s-a stricat cuptorul și au de luat decizii financiare, dar deja îmi place mult ideea. Revin cu detalii după lectura completă.

Cartea se găsește, online, aici.

Tigrul care a venit la ceai, de Judith Kerr

Această carte n-a mai fost aleasă pe considerente educative, ci … pentru că e amuzantă. Cum altfel ar putea fi vizita unui tigru într-o casă? Noroc de fetița prietenoasă care știe cum să gestioneze situația.

Deși cartea nu-i o apariție recentă, ci e o poveste citită de copii încă de acum 50 de ani, e super simpatică și cu mare priză în rândul iubitorilor de animale. Se găsește în librării sau online, aici.

Alte atracții pentru copii, în Oradea

În ciuda aparențelor, n-am stat doar în librărie în timpul petrecut la Oradea, deși eu aș fi putut zăbovi pe acolo ore bune :). Am descoperit în schimb și alte locuri de interes pentru cei mici. Obiectivele pentru oameni mari sunt pe toate blog-urile de turism, deci sar peste ele.

Orășelul copiilor din Oradea – un loc de joacă generos în aer liber

Așa de mult ne-a plăcut în Orășelul Copiilor, încât l-am vizitat în ambele zile petrecute în Oradea. Spațios, curat, cu multe elemente de joacă pentru vârste diferite și cu suficienți copaci cât să nu mori de cald – a fost exact ceea ce căutam. În plus, am găsit aici ceva ce n-am mai văzut nicăieri: un ansamblu de joacă în interior, tot cu acces gratuit. Tot în interior se găsesc și toaletele: curate și absolut decente, visul oricărui părinte care iese cu copilul în parc.

Due Fratelli – restaurantul cu cel mai mare loc de joacă exterior pe care l-am văzut

Pizza și paste ca-n Italia, livadă de meri, trambulină, tiroliană și gonflabile – toate în același loc? Ei bine da, deși nu credeam c-ar fi posibil. La 2 pași de Oradea există o astfel de minune, se numește Ristorante – Pizzeria – Pensiunea Due Fratelli. Adresa exactă se găsește aici.

Mâncarea a fost delicioasă, porțiile neașteptat de mari, iar comorile de la locul de joacă… mană cerească.

Cam astea au fost descoperirile noastre din Oradea, pe care sigur le vom bifa și cu următoarea ocazie.

Desigur, pe copii i-ar mai pasiona și Aqua Park-ul, grădina zoologică sau festivalul medieval ce are loc în Cetatea Oradei la început de iulie – dar despre toate aceste obiective e deja plin internetul 🙂

Închei cu imaginea unor locuri frumoase pentru adulți și cu dorința de a reveni la un momentdat în acest oraș surprinzător, aflat în plină dezvoltare.

(Palatul Vulturul Negru, din Piața Unirii, art-nouveau în variantă germană)
(Pasajul Vulturul Negru)
(Palatul Moskovits, pe Calea Republicii, în stil secession)
(Parcul dendrologic de lângă Cetatea Oradea)

Și aventura continuă!

5 gânduri despre „Cea mai frumoasă librărie pentru copii și alte descoperiri din Oradea

Adăugă-le pe ale tale

  1. Multumim, Madi ca ne-ai facut cunoscuta o asemenea librarie. E o mare bucurie sa aflu ca exista asa ceva si mi-as dori ca exemplul acesta sa fie perpetuat in toata tara. Norocosi mai sunt copilasii oradeni!

    Apreciază

Lasă un răspuns la Madi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: