8 ianuarie
Azi am zburat cu avionul. Mi-era dor. E un lucru care obișnuia să îmi placă mult și pe care l-am făcut destul de rar în ultimii ani.
De fapt, dacă e să fiu sinceră, nu zborul îmi place în mod deosebit. Îmi e încă puțin frică, e impresionant să mă gândesc că sunt în aer, că datorez asta unor oameni geniali care au inventat ceva ce a dus omul dincolo de limitele lui. Ceea ce îmi place de fapt e să privesc norii, de deasupra lor. Mi se pare magic. E o priveliște atât de frumoasă, atât de neobișnuită, încât mă simt mică ori de câte ori mă găsesc deasupra norilor.
Mă bucur că am putut să zbor într-o zi senină, pe deasupra norilor, să văd razele soarelui jucandu-se prin vata albă a cerului, să văd crestele înzăpezite ale munților acolo jos, sub noi, și să fie totul lin.
Azi sunt recunoscătoare că putem zbura cu avionul în mod uzual. Și când te gândești că au fost atâția pionieri ai aviației care și-au pierdut viața încercând să perfecționeze acest vis… acest lucru considerat cândva imposibil, care azi a ajuns să ni se pară normal și meritat și pe care îl luăm ca atare, fără să ne amintim prea mult de oamenii care au reușit să domesticească legile fizicii.
Gândindu-mă la frumusețea norilor și la sentimentul de bucurie de a fi deasupra lor, parcă nici nu mai contează așa tare că, tot azi, mi-am spart ecranul telefonului. Oh well, nu poți să le ai pe toate 🙂
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns