2020#7. (In) Dependență.

7 ianuarie

Citesc din când în când, seara, câte un capitol din „The Cyber Effect„, o carte scrisă de dr. Mary Aiken despre psihologia comportamentelor online și despre dependența de tehnologie în general. E foarte interesantă și te pune pe gânduri, o recomand.

Capitolul din seara aceasta a fost despre cum mediul online reușește să ne satisfacă toate nevoile din celebra piramidă a lui Maslow, lucru ce duce la secreția de dopamină, la sentimentul satisfacției și la dependența pe termen lung. O dependență pe care mulți dintre noi refuzăm să o recunoaștem, dar care are cam aceleași coordonate psihologice cu dependența de alcool, tutun, jocuri de noroc și altele.

Și citind asta, m-am simțit și mai furioasă pe tot ce înseamnă smartphone & mediu online, pentru că tot acest univers nou în care ne scufundăm cu atâta grație ne fură de fapt din bucuria interacțiunii umane. Și încerc, de o bună bucată de vreme, să reduc la minim timpul petrecut cu telefonul în mână. În mod ironic, nu?, scriu aceste rânduri tocmai de pe un smartphone, într-un soi de jurnal… online.

Când eram prin facultate, am văzut un film care m-a impresionat foarte tare. Se numea Requiem for a Dream și era despre dependență. În mod specific, în film erau puse în lumină dependența de droguri și dependența de… teleshopping. Poate ar trebui să revăd filmul. Atunci m-a speriat foarte tare, pentru că reușea să prezinte o decădere umană terifiantă. Mă simțeam cu musca pe căciulă, eram dependentă de Bixtonim și am simțit că filmul e și despre mine.

Astăzi mă simt independentă. Nu cred că e nimic care să mă țină captivă într-o pânză de paianjen. Nu fumez, nu beau (zi de zi 🙂 ), nu îmi mai încep ziua cu o cafea. Nu mă uit la televizor și încerc să nu mai stau pe telefon seara sau în weekend. N-am ajuns la 0 și nici nu cred că e realist să îmi propun asta în anul 2020, pentru că internetul e o unealtă utilă, dar simt că eu controlez telefonul, nu telefonul pe mine.

Și pentru această mare realizare, astăzi mă simt tare recunoscătoare.