2020#9. Biodiversitate.

9 ianuarie

Sunt în Malta. O insulă mică într-un ocean mare, un loc de pe glob care se definește a fi mediteranean. Nu e super cald, pentru că vântul bate relativ puternic, dar e plăcut să stau în hanorac și să mă entuziasmez de soare, în timp ce acasă sunt temperaturi negative.

Astăzi ne-am bucurat de lumea animalelor. Am petrecut multe ore minunându-ne de cât de inteligente sunt unele viețuitoare necuvântătoare și de cât de bine se potrivesc toate detaliile dintr-un ecosistem.

Am văzut un papagal care potrivea forme și culori, asemenea unui bebeluș uman, dar folosindu-se de cioc. Un leu de mare care stătea în mâini și care își pupa dresorul. Un delfin care venea să fie mângâiat de copii necunoscuți și care le făcea apoi jovial cu „mâna”. Și pe lângă toate aceste comportamente învățate, dar totuși uimitoare, am mai văzut și o lume plină de culoare a peștilor din oceane.

Diversitatea naturii e spectaculos de frumoasă. Trăind într-un oraș de beton, uităm frecvent că omul e, într-adevăr, inteligent și independent, dar că sunt atât de multe alte specii de viețuitoare care merită admirația noastră. Omul e doar o specie printre milioane de alte specii. Niște date oficiale din 2019 menționează existența a 1,3 milioane de specii cunoscute până în prezent și estimează încă alte 7 milioane de specii încă nedescoperite.

Nu e impresionant?

Astăzi sunt recunoscătoare pentru toate locurile care ne dau șansa de a observa incredibila biodiversitate a planetei noastre și de a ne reaminti că suntem doar niște pioni mici dintr-un ecosistem foarte complex, pe care trebuie să-l protejăm și să-l conservăm în toată măreția lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: