2020#10. Frică.

10 ianuarie.

Azi aș fi putut să scriu despre ce peisaje frumoase am văzut. Despre cât de mult am râs și m-am bucurat de tot ceea ce s-a întâmplat în jurul meu. Dar o să scriu asta într-un articol separat.

Azi am ales să scriu despre frică.

Drumurile în Malta sunt, din fericire, scurte, pentru că insula e mică. Dar distanțele de 5 minute mie îmi par enorme, pentru că se conduce în stil englezesc, pe partea stângă a drumului, și fiecare kilometru mi se pare periculos. Șoferul e stăpân pe el și relaxat – mă rog, cât de relaxat se poate, avându-mă pe mine drept copilot. Dar eu, stând pe stânga fără un volan în față trăiesc o senzație permanentă de frică. O frică fizică, aproape paralizantă. O apăsare în piept, un nod în gât, ceva deosebit. Mi se pare că sunt atât de aproape de bordurile, masinile sau parapeții de pe stânga încât mă voi ciocni de ceva. Iar faptul că nu am niciun soi de control e și mai rău. Mă simt ca într-un montagne-russe în care mai degrabă închid ochii decât să privesc înainte.

D. mi-a spus că eman frică prin toți porii. Nu pot să-l contrazic 🙂 Și mi-e ciudă. Nu știu în ce moment cheie m-am schimbat atât. Parcă n-aș avea nicio legătură cu copilul care se dădea pe roata dezafectată din parc, cu ani în urmă, ținându-se doar de o tijă de metal, roata de pe care un copil a căzut într-o zi, spărgându-și capul. Parcă n-aș avea nicio legătură cu adolescenta care alerga singură prin pădure noaptea, căutând semnal la telefon, sau cu cea care se dădea în toate instalațiile din parcurile de distracții, chiuind.

Citisem undeva că în creierul copiilor și al adolescenților porțiunea specializată în conștientizarea pericolelor nu e dezvoltată, ci se creează noi conexiuni neuronale la maturitate, conexiuni ce ne transformă în adulți responsabili. Oare un adult responsabil e unul fricos? Cu mine asta s-a întâmplat. Nu știu când și nu știu cum, dar m-am transformat dintr-o adolescentă care a făcut o groază de gesturi nebunești într-o femeie care închide ochii când mașina în care se află depășește un alt vehicul, de teama impactului.

Azi, sunt recunoscătoare pentru toate fricile care mi se dovedesc nefondate și pentru toate momentele în care reușesc să-mi conștientizez frica și să am reacții raționale.

E o luptă continuă, deși disproporționată. Mi-aș fi dorit să nu mă lupt atât și să mă bucur mai mult.

4 gânduri despre „2020#10. Frică.

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: