Vacanța aceasta pare să fie un experiment. Cred că e prima dată când, deși plec spre o destinație cu temele făcute și cu planurile detaliate pe zile și ore, ajung acolo și aleg să deviez complet de la tot ce îmi propusesem.
De data aceasta am ales ad-hoc altă abordare. Mergem în punctul X, stăm acolo cât simțim că e suficient (nu cât ne obligă programul), apoi decidem spontan ce facem în continuare. E o variantă mult mai relaxantă. Recunosc, ne ajută și distanțele mici, pentru că îți dau flexibilitatea de a te răzgândi și de a schimba direcția oricând, fără mari pierderi de timp sau de benzină.
Avantajul de a nu avea planuri fixe e că, dacă descoperi un loc care ți se pare deosebit, ai timp să stai acolo cât vrei. Ai timp să scrutezi orizontul punct cu punct, să faci zeci de poze, să respiri cu nesaț aerul curat și să-ti lași gândurile să zboare. E mai frumos așa. Se simte… ca o vacanță. Una în care nu alergi spre un loc recomandat de alții, ci te bucuri de cel în care ai ajuns din întâmplare.
Azi sunt recunoscătoare că am avut timp să mă bucur pe îndelete de fiecare colțișor în care am ajuns, fără să mă grăbesc nicăieri. Și când n-am avut timp, pe foaia de hârtie, l-am împrumutat. În planurile mele, în Popeye Village am fi stat 3 ore. În realitate, am mototolit planurile și am stat 6. Și exemplele ar putea continua.
Frumusețea e că nu simt că aș fi ratat locuri, ci din contră. Simt că am descoperit detalii care mi-au creat amintiri și mai frumoase.
Timpul e singura resursă care e distribuită în mod egal tuturor oamenilor, dar e totodată și o percepție. Poți face dintr-un minut ore și din ore secunde. Trebuie doar să găsești magia potrivită.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns