2020#21. Bucurie.

21 ianuarie

M-am apucat de ieri să îi citesc Oliviei un nou roman pentru copii. Se numește Polyanna – Jocul Bucuriei. Nu auzisem de acest titlu până atunci, dar am avut încredere în recomandare și bine am făcut.

În prima zi de lectură n-am intrat prea adânc în subiect, doar am intuit câte ceva despre comportamentul Polyannei. Azi însă am primit și explicația euforiei ei, precum și singura „regulă” a jocului pe care se forțează să îl joace permanent: trebuie să găsești motive de bucurie în orice.

Jocul e cu atât mai greu cu cât contextul e mai potrivnic. După cum spune Polyana, e greu să te bucuri că primești un pachet de cârje, atunci când îți dorești o păpușă, nu? Și totuși… ce-ar fi dacă te-ai bucura că n-ai nevoie de cârje?

Polyanna e un copil atipic, dar la urma urmei e doar un personaj dintr-o carte iar jocul e doar o idee fictivă. Totuși, m-am bucurat să mă simt parte a aceleiași povești, adeptă a aceleiași filozofii de viață.

Azi, sunt recunoscătoare pentru faptul că am învățat și eu, fără să știu, jocul bucuriei și că reușesc să ma entuziasmez din lucruri mici. Un ananas tăiat la bucătărie. O cafea cu zahăr, după o perioadă de „abstinență”. O cină plăcută, un pupic de noapte bună. Chiar faptul că scriu aceste rânduri reprezintă o mică parte dintr-un experiment al bucuriei.

Bucurie se găsește peste tot.

N-o să fiu ipocrită, uneori mi-e al naibii de greu să o văd, pentru că mă las copleșită de frustrări personale sau de așteptări nerealiste. Dar de multe ori reușesc totuși să găsesc motive de bucurie, mai mult decât par a reuși alții.

Și e suficient.

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: