22 ianuarie
Azi e cea de-a 22a zi consecutivă în care scriu.
Nu a fost prea ușor în primele zile, parcă începeam dimineața cu un soi de stres, întrebându-mă: oare voi avea despre ce să scriu azi? Oare voi găsi un gând bun, un lucru pentru care să mă bucur, pentru care să fiu recunoscătoare?
Se pare că le-am găsit în fiecare zi. Nu asta a fost partea dificilă. Dificil a fost să pun la punct o disciplină care să mă ajute să scriu ceva, orice, zi de zi. Ceva care nu trebuie să fie perfect, ci doar sincer.
Și iată că au trecut 21 de zile de scris continuu. Se zice că e fix numărul de zile de care ai nevoie pentru a deprinde un nou obicei care se va transforma pe nesimțite în rutină. Ca și cum până ieri mi-am propus în mod conștient să scriu, iar azi scrisul a venit de la sine.
Poate că așa și e. În fiecare zi mi se pare mai ușor. Cuvintele curg mai repede, perfecționismul dispare. Nu mai petrec ore întregi pe niște texte, citind și recitind fieare frază, cu dorința de a-i găsi cea mai bună formulare. Azi scriu, pur și simplu. Ca pe vremea când scriam zilnic scrisori pe hârtie, direct cu pixul sau stiloul, fără posibilitatea de a mă răzgândi sau de a șterge.
Azi sunt recunoscătoare pentru că am reușit să-mi însușesc această nouă obișnuință, cea de a scrie zilnic. Poate ea, în particular, nu mă ajută la nimic. Dar faptul că am reușit să am această disciplină e o poartă deschisă spre alte seturi a câte 21 de zile.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns