Secretul soțului este exact ceea ce promite chiar de pe copertă: o poveste captivantă, care te ține în suspans pagină cu pagină. Poate de asta am și citit-o în doar 2 zile, deși prea subțirică nu e.
Dacă m-aș apuca să povestesc frânturi de intrigă sau să fac caracterizări de personaje aș spulbera jumătate din bucuria lecturii. Așa că mă voi rezuma la a spune că există 3 fire narative principale în carte, care urmăresc viața a trei familii, evident ele intersectându-se și împletindu-se bine destul de rapid. Fiecare dintre cele 3 povești are ceva aparte și pune în lumină niște provocări interesante ale vieții de familie, în etape diferite de vârstă.
Cu ce probleme se poate confrunta un o femeie după 6 ani de relație? Dar după 20? Dar după 40?
Cu ce-am rămas eu din carte? Păi în primul rând cu plăcerea lecturii și cu bucuria de a fi descoperit din nou o carte pe care să o aleg în locul telefonului, în orice moment liber. Și, dincolo de asta, am rămas cu ideea că într-un cuplu pot exista probleme mai grave decât infidelitatea sau chiar decât o boală. Pot exista probleme fără rezolvare, care dărâmă din temelii tot ce părea familiar până atunci.
Nu că asta ar fi vreo concluzie pe care să o aplic în vreun fel, dar datorită ei cartea a fost un pic ieșită din tipare. De obicei secretele descoperite de soții, în beletristică, țin de infidelitate într-o formă sau alta. Culmea, Secretul soțului face ca infidelitatea să pară minoră, scuzabilă și rezolvabilă. Un eveniment cu care se poate trăi și se poate merge mai departe.
Mi-a plăcut tumultul interior al personajelor principale: Cecilia, Tess și Rachel și faptul că sentimentele lor sunt foarte veridice. Deși fiecare are defectele ei, atunci când ești părtaș la temerile și angoasele lor parcă devine ușor să le simpatizezi și să îți dorești ca totul să se rezolve în favoarea lor. Din păcate… în situația de față binele uneia nu coincide cu binele alteia. Veți vedea voi de ce.
Și da, iar am nimerit o carte în care femeile ocupă prim-planul, iar bărbații sunt și ei pe acolo prin jur. Există, au un rol important, dar nu intrăm prea mult în mitea lor. Mi se pare amuzant că în urmă cu vreo 5 ani de zile mi se părea că citesc doar cărți scrise de bărbați și ceream recomandări de cărți scrise de și pentru femei. Iată-mă astăzi gândindu-mă că trebuie să fac exact contrariul: să mai găsesc și cărți scrise din perspectiva bărbatului și a tatălui, să înțeleg mai bine punctul lor de vedere și genul de probleme care îi preocupă în cuplu. Orice recomandare în sensul acesta e bine venită.
Lecturi inspirate!
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns