Despre momentele când „gândim” cu inima, nu cu mintea. În termeni mai tehnici.

În ultima perioadă am luat contact cu multe informații despre structura fizică și biochimică a creierului și despre cum acestea ne influențează comportamentul.

După mine, ar trebui să învățăm despre creier și despre gestionarea emoțiilor de la o vârstă cât mai fragedă. Din școală, dacă se poate. Dar cum nu suntem încă la acel nivel, e bine dacă învățăm măcar ca adulți, din cărți, cursuri, internet.

Pentru că a-ți cunoaște creierul te ajută să-ți înțelegi reacțiile, sa-ți îmbunătățești relația cu copiii și cu persoanele apropiate, dar e și un skill foarte apreciat în domeniul profesional.

Așa că, în cele ce urmează, am încercat să sintetizez câteva informații utile și cu aplicabilitate practică, ce sunt accesibile atât adulților cât și copiilor.

Structura creierului nostru: reptilian, limbic și neocortex

Cea mai des întâlnită descriere a creierului e cea care îl aseamănă cu un miez de nucă, format din două emisfere, cea stângă și cea dreaptă, fiecare cu „talentele” ei.

Dar există și o altfel de clasificare a sistemelor ce alcătuiesc creierul, cu aplicabilitate mai mare în viața de zi cu zi.

Creierul reptilian este cea mai veche structură a creierului, cu peste 100 de milioane de ani de „experiență”, și e moștenirea pe care am primit-o de la dinozauri și reptile.

Creierul reptilian este responsabil pentru toate procesele automate care au loc în corp, fără ca noi să fim conștienți: respirație, reglarea temperaturii corpului, tresăritul sau reacțiile instinctive în fața pericolelor. Practic, job-ul lui este de a ne asigura supraviețuirea ca individ. Prin orice mijloace.

Creierul limbic, uneori numit și creier emoțional sau mamalian, e ceva mai tinerel: s-a dezvoltat „doar” acum 50 de milioane de ani. Zona asta a creierului e responsabilă de tot ceea ce simțim în relație cu ceilalți: iubire, atașament, furie, frustrare și așa mai departe.

E acea parte a creierului pentru care contează mai mult cum spui, nu ce spui, câteodată poate fi profund irațională, dar e responsabilă pentru supraviețuirea noastră ca ființe sociale. Celebra expresie „am ales cu inima” face referire, cred eu, la acest creier limbic.

Neocortexul este cea mai proaspătă zonă a creierului și e cea care ne diferențiază de animale. Aici se formează ideile și raționamentele, de aici izvorăsc imaginația și gândirea abstractă. Și tot aici e locul de unde putem controla emoțiile, dacă nu ne lăsăm copleșiti de acestea 🙂

Modelul dual al creierului: Elefantul și călărețul, sau creierul de la parter și creierul de la etaj

Un psiholog american pe nume Jonathan Haidt a împărțit structurile descrise mai sus în două categorii, în funcție de reacțiile pe care le produc: reacții automate vs reacții controlate.

A apărut astfel o metaforă simpatică și ușor de reținut și de către copii, dacă le este explicată, conform căreia creierul reptilian și sistemul limbic se transformă într-un elefant, iar neocortextul într-un călăreț care încearcă să stăpânească animalul.

În cartea sa „Creierul copilului tău”, Daniel Siegel – alt nume celebru al neuroștiinței – folosește același criteriu dar vorbește despre creierul de la parter și creierul de la etaj.

Orice metaforă am alege, ideea e că atunci când simțim că ne enervăm și ne ieșim din minți sau atunci când avem niște reacții pe care ulterior le caracterizăm ca fiind impulsive sau priprite, cel responsabil este sistemul limbic. Elefantul.

Atunci când ne controlăm și analizăm înainte de a acționa, putem spune că cel care are controlul acțiunilor noastre este neocortexul sau călărețul.

În condiții normale, creierul nostru rațional este capabil să controloze emoțiile și instinctele și să ia decizii bune.

Câteodată însă, dacă ne supărăm foarte tare sau dacă ne copleșesc emoții și sentimente intense, elefantul e mult mai puternic și reușește să răstoarne călărețul din șa. Acțiunile noastre sunt atunci pur emoționale și avem șanse mari de a spune lucruri nedorite, de a răni pe altcineva sau de a face lucruri pe care le vom regreta mai târziu.

Dacă asimilăm teoria și învățăm din ce parte a creierului vin reacțiile respectiv gândurile noastre și cum putem face aceste părți diferite să colaboreze, ne putem îmbunătăți simțitor starea de spirit și putem fi în armonie cu noi înșine.

De ce e important să explicăm copiilor modul de funcționare al creierului?

Așa cum un copil are nevoie de timp pentru a-și perfecționa vorbirea, tot așa și structurile creierului au nevoie de timp pentru a ajunge la maturitate.

Pentru un copil, călărețul se maturizează greu. Nici adolescenții nu stau bine deloc în șa, de aici și accesele de furie, ieșirile necontrolate, comportamentele pe care noi ca adulți nu le înțelegem. Toate vin dinspre elefant, dinspre acele structuri ale creierului bazate pe instincte și emoții.

(Extras din Creierul copilului meu – Daniel Siegel)

Ce putem face, în primul rând, e să aducem aceste informații în fața copiilor. Să le explicăm că atunci când se simt copleșiți de emoții intense pot aplica niște mici tehnici de autoreglare emoțională pentru a-și liniști elefantul: pot să respire, să ia o pauză de la ceea ce fac, să verbalizeze ceea ce simt sau să facă exerciții fizice. Și să le spunem că trebuie să aibă răbdare, că emoțiile de moment nu îi reprezintă ca persoană și că, în timp, vor putea să le gestioneze… dacă le acordă atenție și acționează preventiv.

În al doilea rând, când vedem noi ca adulți că un copil este sub imperiul emoțiilor, trebuie să știm că e inutil să-i prezentăm chiar atunci argumente logice. Creierul său superior e probabil complet deconectat. Lucrul de care are nevoie copilul în acest stadiu este empatia, o conectare la nivel emoțional, o confirmare a faptului că înțelegem ceea ce simte. De-abia după ce se simte înțeles și cu elefantul liniștit, cu călărețul la loc în șa, copilul va fi în stare să asculte și argumente logice.

Pentru mai multe tips & tricks din zona asta, recomand acest articol: Cum îl ajut pe copilul meu să gestioneze emoțiile?

Legătura dintre creier și memorie

Ceea ce noi numim memorie este un cumul de amintiri ale experiențelor trecute.

Unele amintiri sunt explicite și reprezintă experiențe pe care le-am trăit, despre care am discutat și pe care le putem povesti oricând în cuvinte.

Alte amintiri sunt implicite, sau inconștiente. Memoria noastră a acumulat niște sentimente sau senzații pe care le-a asociat unui anumit eveniment, iar această asociere a rămas pentru noi ascunsă, misterioasă. Asta se întâmplă din cauza faptului că neuronii care sunt activați simultan într-un anumit moment de timp crează conexiuni între ei, formând un soi de tipare mentale.

Ca să dau un exemplu banal, dacă un copil merge la cursuri de înot și antrenorul se poartă urât cu el sau îi vorbește pe un ton care îl face să simtă furie, copilul ar putea asocia apa cu sentimentul neplăcut de a fi criticat. Astfel s-ar putea crea o amintire implicită în legătură cu experiența înotului, care ar putea persista pe toată durata vieții și ar putea crea o aversiune față de apă.

Desigur, amintirile implicite pot fi și bune. Copiii pot asocia un miros sau un gust cu o persoană apropiată. Ca adulți, același miros sau același gust le va declanșa o stare pozitivă, chiar dacă nu-și vor putea explica motivul.

Cum ne influențează amintirile din trecut comportamentul prezent?

Amintirile implicite sunt stocate în zona creierului limbic, pentru că sunt de obicei profund emoționale. Ele sunt cele care ne fac să reacționăm impulsiv în anumite situații, din cauza conexiunilor neuronale formate cu mult timp în urmă și pe care – din moment ce nu le conștientizăm – nu le putem controla.

De aceea, e foarte important ca acele amintiri implicite cu potențial dăunător să fie scoase la lumină și verbalizate, pentru a înțelege ce stimuli și ce conexiuni din trecut ne afectează comportamentul prezent.

Adulții ajung de multe ori să își exploreze aceste amintiri implicite la vârste destul de avansate, prin terapie. De asta e de ajutor să vorbești cu cineva despre trecut și să primești întrebări bine plasate, menite să te ajute să descoperi fire nevăzute care unesc experiențe cu reacții. De multe ori e nevoie de ani de terapie pentru a înțelege niște cauze și pentru a rescrie tipare mentale.

Pentru copii însă e mai ușor să prevenim decât să combatem. Iar noi, ca părinți, putem face asta încurajându-ne copiii să vorbească cu noi despre tot ceea ce li se întâmplă neplăcut și despre ceea ce simt, pentru a-i ajuta să mute amintirile din zona implicită, inconștientă, în cea explicită.

De exemplu, dacă un copil e martor la un accident nefericit care îl traumatizează și nu îl lasă să doarmă liniștit noaptea, strategia de a-i distrage atenția spre alte lucruri pare că ar putea funcționa pe termen scurt dar se dovedește nocivă pe termen lung. E mai important să se discute cu copilul despre ce s-a întâmplat, cu detalii și într-o succesiune a evenimentelor, astfel încât amintirea emoțională să fie filtrată și de neocortex, de zona rațională a creierului, transformându-se astfel în amintire explicită.

Procedând astfel, sunt șanse mari să ne scutim copiii de angoase emoționale sau ore de terapie, atunci când vor fi adulți.

Pentru cei pasionați de subiect

Dacă ți s-a părut interesant subiectul și vrei să îl aprofundezi subiectul, las aici la final o serie de resurse care mie mi s-au părut interesante:

➡️ Cartea lui Daniel Siegel, Creierul copilului tău – despre cum să explicăm aceste concepte copiilor și cum să le dezvoltăm un creier integrat

➡️ Podcastul Mind Architect – o serie de episoade foarte catchy pe teme din neuroștiință, care traduc termeni avansați în cuvinte și exemple foarte accesibile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: