Amintiri din copilărie (sau cum stătea treaba cu spălatul, la țară, acum 25 de ani)

Nu mai știu de la ce vârstă am început să-mi petrec vacanțele de vară și de iarnă la țară, în casa bunicilor, dar sigur a fost una fragedă. Grădiniță, școală primară, un moment în timp plasat prin perioada aceea. Așa că lumea satului și specificul vieții de acolo ocupă o parte importantă a amintirilor mele de copil. De obicei amintirile astea stau ascunse bine, pentru că diferența între ce am experimentat la 8-10 ani și stilul de viață de acum e foarte mare, dar câteodată mă mai învăluie cu aroma lor vintage. Câteodată, ca aseară, când făceam un duș și îmi contemplam noile achiziții din categoria fără plastic, un șampon și un balsam în stare solidă. Ca pe vremuri, cum s-ar zice…

Când eram mică și-mi petreceam vacanțele la țară, totul era diferit de viața la bloc. De la oameni și activități până la rutina de igienă. Diferența fundamentală venea, desigur, din faptul că n-aveam „baie”, ci doar tradiționalul „tron” în fundul curții. 😀

Si neavând camera numită baie, toate rutinele arătau altfel…

Spălatul pe dinți, zilnic, se făcea în aer liber, dimineața și seara. Îmi puneam pastă pe periuță, în casă, luam o cană cu apă din găleata care stătea veșnic în hol și ieșeam afară, pe prispă. Mă spălam riguros pe dinți, apoi mă clăteam sorbind guri mici de apă din cana pe care o țineam în mână. Nici vorbă de risipă, nici vorbă să las apa să curgă aiurea. Trebuia să mă descurc cu apa pe care o aveam, ca să nu mai fac un drum dus-întors până în casă. Plus că nici din găleată nu luam apă chiar așa, fiecare cum îi venea și pentru orice, că sursa de apă era departe, în vale. Apa de la fântâna noastră din curte era folosită pentru animale, dar pentru băut îmi amintesc că se aducea apă din vale. Mai exista în sat și fântâna cu apă pentru fiert fasole, dar asta e altă poveste. În fine. Mă clăteam și scuipam de la înățime, de pe prispa înaltă, la rădăcina tufișului de mânuța Maicii Domnului de dedesubt. Cred că i-a prins bine, a avut viață lungă, n-a deranjat-o fluorul diluat în apă. Ce mai rămânea în cană era folosit pentru spălatul pe ochi, și cam asta era toată rutina.

Iarna nu-mi mai amintesc cum decurgea spălatul pe dinți. Parcă parcă aveam un lighean în casă, să fie lucrurile un pic mai simple. Măcar la capitolul ăsta să îndurăm mai puțin gerul, că în ceea ce privea nevoile fiziologice … tot trebuia să ne înfofolim bine, să pășim cu grijă pe scări, în caz că mai era vreo pojghiță de gheață, și să facem drumul până spre wc-ul din fundul curții. De-asta nici nu se încuraja băutul de apă sau ceai seara, nici nu mâncam mâncăruri grele, că ultimul lucru pe care ți-l doreai în ceas de noapte era să ai o nevoie stringentă la baie.

Pe timp de vară, în fiecare seară, îmi amintesc de ritualul sfânt al spălatului pe picioare. Cum mai toată ziua stăteam în aer liber, ori direct în soare ori la umbră, cum masa se gătea în bucătăria de vară și prânzul și cina se luau afară, pe prispă, practic – cu foarte mici excepții – intram in casă doar la final de zi. Bine, bunicul mai vizita casa și la prânz, pentru somnul de frumusețe, dar eu nu-mi pierdeam timpul cu astfel de activități plictisitoare, preferam să mă joc cu o groapă în pământ, în care turnam apă și construiam fântână pentru păpuși. Așa că seara mă prindea cu praful de 2 degete pe picioare, și n-aveam voie să pășesc în casă, pentru somn, până nu mi se verificau tălpile și călcâiele, să fie din nou albe. De-asta seară de seară, după cină, se scotea apă rece de la fântână și se turna pe prispă, într-un lighean, unde ne spălam unul după altul, de la mic la mare, cât mai rapid posibil, pentru că apa era rece și nu pierdea nimeni timpul cu mofturi de-astea cum ar fi încălzitul apei. Empatie minimă față de bietele călcâie tăbăcite de mersul desculț, unde mai pui că apa rece e și sănătoasă, se știa din bătrâni.

Baia generală, din cap până-n picioare, se făcea doar o dată pe săptămână. Cred că sâmbăta seara era momentul ei, nu-mi mai aduc aminte exact, dar ar avea sens că duminica trebuia să fii curat la biserică. Aveam o balie mai mare, din tablă parcă, pe care o instalau bunicii în bucătăria de vară. Se încălzeau niște ceaune sănătoase, pe soba de acolo, și trebuia să-mi reglez temperatura băii, turnând apă ba fierbinte, din ceaun, ba rece, din găleată, până eram mulțumită de rezultat. Eu eram prima la baie și trebuia să fiu rapidă, să mă spăl și să ies înainte să se răcească apa din ceaun, cât să mai prindă și ceilalți apă caldă. Aveam un săpun solid lăsat acolo, la dispoziție, făcut handmade tot în fundul curții. Nu mai știu din ce și cum, nu prea mă interesa procedeul, dar îmi amintesc că se făcea săpun cam o dată pe an, se tăia în cuburi mari și se punea în pod, de unde se lua tot anul, la nevoie. La un momentdat au apărut și săpunurile parfumate, de la magazin, care cu siguranță nu erau mai sănătoase, dar veneau cu atracția noului. Oricum ar fi, șampon lichid, la sticlă, nu cred că am văzut decât foarte târziu la țară. Întâi a venit, de fapt, sub formă de pliculețe, din acelea de voiaj, pe care cred că le mai primeam de la unul sau altul care mai aveau contact cu străinătatea.

După ce mă spălam și mă frecam bine, cât să se ia un strat de piele, îmi amintesc piepănele mare și lat, de os alb, cu care îmi descâlceam părul. Cel mai mult îmi plăcea să le conving pe bunica sau pe străbunica, dupa baie, să-și dea baticul jos și să mă lase pe mine să le pieptăn părul lung, pe care nu înțelegeam de nicio culoare de ce se ambiționează să-l ascundă. Pe timp de iarnă mă pieptănam în casă, dar pe timp de vară știu că uneori eram plasată afară, pe prispă, și părul mi-era scanat cu atenție, cu ajutorul aceluiași pieptăne alb, în căutare de păduchi. O dată sau de două ori căutarea s-a soldat cu succes, semn că efortul nu era zadarnic 🙂

Și cam așa era cu baia și cu tot ce însemna rutina de igienă zilnică, pe vremea aia. Alea erau vacanțele adevărate, când tot universul se schimba dintr-o dată și când te transformai, din orășean comod, în supraviețuitor 🙂

Și la toate astea mă gândeam deunăzi, în timp ce mă spălam din nou pe păr cu un săpun solid, și-mi ziceam că … știi ceva? La urma urmei nu era rău deloc!

6 gânduri despre „Amintiri din copilărie (sau cum stătea treaba cu spălatul, la țară, acum 25 de ani)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Îmi amintesc cum moșul meu punea vara o bute în mijlocul curții, o umplea cu apă și o lăsa să se încălzească de la soare. Pentru noi, copiii, bunica mai punea și două oale mari la foc și le vărsa în bute, înainte să intrăm. Era atât de mare butea, încât stam în picioare și numai capul ne ieșea deasupra apei…
    Mi-l mai amintesc cum, după ce se îmbăia, se așeza pe un scaun, își punea picioarele într-un vas mai mic, în care bunica îi adunase urzici, și începea șă-și biciuie molcom urmele rănilor din război, singurul tratament ce-i alunga durerea provocată de schijele pe care încă le purta în carne.
    Avea un profil de împărat roman, demn, nu lăsa emoțiile și durerile să i se afișeze pe față…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ce frumoase sunt amintirile astea!
      Si eu imi amintesc de apa incalzita la soare, dar uite ca n-am mentionat-o pentru ca n-o asociam cu spalatul sau cu igiena, ci cu distractia 🙂 Mai ales ca de obicei ma balaceam in apa aia incalzita la soare, apoi saream la joaca prin pamant, deci n-as putea spune ca ajuta la ceva.
      De curiozitate, in ce regiune a tarii se foloseste „bute”? N-am mai auzit termenul 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. În Transilvania, lângă Cetate de Baltă, în satul Tătârlaua, se zice bute la o cadă din lemn, în care, în general, se pune varza la murat. Din păcate, locurile nu mai sunt ce au fost în copilărie. Dintr-o populație de jumătate români – jumătate sași, dacă mai sunt 5% români… Satul s-a umplut de case în culori ce nu-şi găsesc locul în aceste locuri, cu terase cu inox-uri, cu porți de fier forjat. Nu mai vezi albastrul „nieriu” și verdele-pădure

    Apreciat de 1 persoană

  3. Exact ca si cum as fi dat replay da copilarie..woww.. chiar ..aveam si bucataria de vara :))) , iar spalatul pe picioare era dumnezeiesc :)).. anyway.. vremuri perfecte🤩🤗
    Mersi pentru calatoria in timp! 😊

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: