Am aflat ieri, de pe Facebook, de o nouă aplicație pentru pasionații de cărți care, așa ca mine, uneori n-au mâini libere pentru a răsfoi paginile unui roman dar au tot timpul din lume pentru a-l asculta 🙂
Audiobooks în limba română
Aplicația se numește Echo România și conține o colecție măricică de audio book-uri citite în limba română, de actori autohtoni. Sunt și audio book-uri în engleză, dar despre ele nu spun nimic pentru că încă nu le-am analizat.
Funcționează pe bază de abonament, primele 30 de zile sunt gratuite, pentru a explora biblioteca, pentru a asculta 1-2 cărți și a decide dacă merită investiția.
O carte se poate asculta pentru 1, 2 sau 3 credite, în funcție de mărimea sau valoarea ei.
Pe mine una m-a convins. Am început testarea cu o carte pe care o aveam de mult în vedere, dar pe care nu apucasem să mi-o cumpăr: Oscar și Tanti Roz, de Eric-Emmanuel Schmitt. (Am mai scris cu entuziasm, în trecut, despre alte romane de-ale lui: Adolf H sau Evanghelia după Pilat.)
Oscar și Tanti Roz, sau cum se vede moartea prin ochi de copil
Povestea lui Oscar e ceea ce englezul ar numi heart-breaking. Probabil în română i-aș putea spune sfâșietoare, dar parcă acest cuvânt e prea mic. Oscar e un băiețel internat în spital, cu leucemie, aflat la finalul luptei sale cu cancerul. O luptă în care, din păcate, nu el e cel care învinge.
Alături de Oscar o cunoaștem și pe Tanti Roz, o bătrânică ce face voluntariat în spital, petrecând timp cu copiii bolnavi atunci când părinții lor nu au posibilitatea să o facă chiar ei. Ar putea părea un lucru banal și fără mare impact, dar câteodată, iată, o astfel de Tanti Roz poate schimba complet viața (sau moartea) unui copil.
E atâta duioșie în scrierea asta și atâta puritate încât nu te poate lăsa indiferent. Ca întotdeauna, Schmitt nu se teme să abordeze subiecte grele, ba chiar le caută și le exploatează la maxim. Ne arată cum se vede moartea prin ochii unui copil, cum se simte relația cu Dumnezeu, cu părinții, cu ceilalți în aceste momente grele.
Nu divulg mai mult.
Și, daca subiectul în sine nu era suficient de emoționant, pe deasupra vine și lectura lui Marius Manole, pur și simplu perfectă. Eu una m-am îndrăgostit de vocea lui de când l-am văzut în Pădurea Spânzuraților, la TNB. Îl ascultam și simțeam vestiții fiori reci pe șira spinării. Și chiar îmi spuneam că are o voce perfectă pentru tragedii. Ei, iată că actorul a găsit un nou cadru pentru a-și pune vocea în valoare, participând în acest proiect al audio book-urilor.
De ce să asculți un audiobook în loc să citești cartea?
Cele 2 variante nu se exclud una pe alta. Pur și simplu, fiecare se potrivește mai bine într-un anumit context.
Un audiobook îți lasă mâinile libere, acesta e marele lui avantaj. În timp ce asculți o carte, poți legăna copilul, poți conduce, poți face de mâncare, poți face o baie în cadă. Cartea, old-style sau în format digital, își arată limite în situațiile descrise mai sus.
În plus, mi se pare fain să auzi un text și în lectura altcuiva. Îți dai seama că pune accentul altfel decât l-ai pune tu. Reușește să potențeze mai mult unele cuvinte, să creeze mai mult impact. Nu degeaba a trecut omul printr-o facultate de actorie. Practic, știe să detecteze emoția din text și să o transpună în cuvinte.
Pe mine mă bucură că ieri am ascultat o carte întreagă. Jumătate dimineața, împingând căruțul, jumătate seara, adormind copilul. Mi se pare un mare câștig. Un ECHOu 🙂
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns