Jurnal de bebeluș la (aproape) 6 luni

Cinci luni și jumătate, mai exact.

Nu știu când au trecut.

E o perioadă tare interesantă a vieții, în care mi se pare că zilele sunt săptămâni, iar lunile sunt zile. Între ora la care mă trezesc și cea la care mă culc timpul se scurge cu încetinitorul, sunt unele zile în care mi se pare că la ora 12 a.m. am bifat deja tot ceea ce îmi propusesem să fac în ziua respectivă, și timpul rămas până seara e pur și simplu un bonus, pe care îl umplu cu plimbări, citit sau pur și simplu drăgălit bebeluș.

Și totuși, acum când mă uit în urmă, nu-mi vine să cred că totul a trecut atât de repede. Nașterea, zilele în spital, prima lună acasă, toate puseele pentru care mă înarmasem cu răbdare, vaccinurile, nopțile mai mult sau mai puțin dormite.

De data asta, mă uit în urmă și totul mi se pare frumos. Văd numai clipe care se vor transforma în amintiri dragi. Mă uit înainte și, datorită existenței Oliviei, nu mă înspăimântă nimic. Cel puțin nu legat de Vlad. De viitoarea adolescență a Oliviei…o da, dinspre zona asta par că se adună nori gri, dar asta e altă poveste.

Ultimele 2 luni și jumătate au curs lin. Nopțile s-au mai stricat, le pun pe seama dinților care stau să erupă. Mi-am luat un ceas de la Fitbit, special pentru a-mi monitoriza somnul, să văd exact cât de prost dorm. Nu de alta, dar mă știu că duc, că am senzația că rezist și cu puțin somn, și poate chiar rezist pe termen scurt, dar pe termen lung lipsa acestuia e o capcană în care nu mai vreau să cad. Așa că mi-am luat ceas, să am un arbitru obiectiv, și mă uit în fiecare dimineață să văd ce „notă” primesc. Dacă lucrurile se degradează vizibil, să încerc să schimb ceva cât mai din pripă. Momentan scorurile mele se învârt pe la o medie de 82-83, ceea ce e încă bine în condițiile date. Mă ajută treaba cu ceasul și pentru a ști dimineața cam de câte ori a mâncat Vlad peste noapte, pentru că văd intervalele respective ca perioade mai mari în care am fost trează. Norocul meu e că adorm totuși repede la loc.

O noapte excelentă, de nota 89/100, arată cam așa…

În timp ce una proastă, de nota 7 (74/100), arată așa:

Bine, pentru scor se iau în calcul mai multe, nu doar numarul de treziri nocturne: perioada de somn profund, de REM, durata totala a somnului, etc. Oricum, pe mine ma încântă treaba cu ceasul, chiar și după o noapte mai proastă mă trezesc așa un pic entuziasmata, să vad ce zice graficul :))

Pentru alte lucruri nu pot zice că folosesc prea tare noul gadget, doar să-mi numere pașii si nivelul zilnic de efort. Dar știam deja că stau bine la capitolul ăsta, sunt zile în care la ora 1 am bifat deja targetul zilnic de 10.000 de pași. Probabil că îmi va fi de folos începând cu luna decembrie, să ma motiveze să fiu în continuare măcar pe un sfert la fel de activa.

Pentru că în două săptămâni mi se termină vacanța de mamă casnică, full-time job, și începe perioada de back-at-work, pentru 6 ore pe zi, mamă casnică în restul timpului. Voi vedea cum va fi. Ușor sigur nu, dar nici imposibil. Sper. Îmi place să cred că mă descurc la a trasa limite sănătoase între job și viața personală.

Dar ar fi trebuit să fie un text despre Vlad, nu-i așa? 😀

Hai să mă întorc la el.

E în continuare un copil senin, pe care e greu să îl superi cu ceva. Doar somnurile de zi îi innoureaza fruntea. Și preoții de la botez, dar nah, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu dezbrăcat la piele într-o biserică rece și luat apoi în brațe de un necunoscut :)) Dincolo de asta, râde ușor și râde parcă cu toată fața. Se luminează efectiv când o vede pe Olivia, oricât de mult l-ar ciupi, mototoli sau agita ea, el tot îi râde din tot sufletul. Mă uit la ei doi și văd iubire și toate temerile pe care le-am avut îmi par acum lipsite de temei. Sigur, mai sunt strafulgerari de gelozie din partea ei, dar și le verbalizeaza, isi cere timpul care i se cuvine și cel mult ma ceartă pe mine. Cu Vlad se poartă exemplar. În stilul ei vijelios, bineînțeles. Vlad pare un cer senin, Olivia e succesiunea curcubeu-furtuna-curcubeu. Și probabil așa vor fi și ca adulți.

Despre achiziții: din punct de vedere motric, Vlad nu prea se grăbește nicăieri. S-a mai rostogolit de câteva ori de pe burtă pe spate, dar nu face din asta un obiectiv. Ceva îmi spune că nu va merge la 9-10 luni, ca soră-să, ci după un an, și nu mă deranjează deloc. În schimb e foarte analitic, studiază intens toate etichetele, nodurile sau chiar modelele de pe hainele sale. Vorba aia, nu e ușor să analizezi fiecare dungă de pe un body cu model marinăresc. Se joacă cu plăcere cu Emily, păpușa Lamaze care a fost a Oliviei, dar și cu Paul, cățelul senzorial primit de la prieteni, „că să aibă săracu și o jucărie de băiat”. A descoperit mașinile, atât de pluș cât și de metal, și noutatea roților l-a fascinat din prima. A fost plimbat cu căruțul roz al păpușilor și a tăcut mâlc. A atins cozi mătăsoase de ponei și i-au plăcut. O să fie spectacol când va da iama în dulapul de jucării al Oliviei.

La drumurile cu mașina e destul de ok, rezistă cu brio 3 ore. După 3 ore începe să se supere și trebuie să închidem radio-ul, că nu îl mai auzim, dar nu ne surprinde. Când era mai mic a dormit și două ore la drum lung, acum se rezumă la una, cel mult două reprize de 30 de minute, pentru un drum de 3-4 ore. Atât avem până la bunici.

Afară nu mai doarme în căruț de pe la 4 luni. E prea interesant tot ce e-n jur. Noroc cu marsupiul, să le dea Dumnezeu sănătate celor care au inventat SSC-urile. De altfel și în casă îl mai culc în marsupiu, când e prea obosit sau când vreau să fiu sigură că adoarme rapid. Mă mândresc totuși cu faptul că l-am mai adormit și pe picioare, în zilele bune. Rar, dar am mai reușit. Nana însă (doamna spiriduș care ne ajută cu copiii) are un super talent în a-l convinge sa doarmă pe picioare.

Și cam acesta a fost jurnalul de bord al momentului prezent. Urmează diversificarea (ah, da, Vlad e încă alăptat exclusiv), întoarcerea la birou, dar de acasă și… ce alte surprize ne-o mai rezerva viitorul.

Prezentul, însă, este perfect. Perfect într-un mod realist, nu în modul filmelor de Hollywood.