Tinerii din ziua de azi și CV-urile lor

Zilele trecute am petrecut ceva timp uitându-mă pe niște CV-uri depuse pentru un post de entry-level din domeniul IT. Cei mai mulți erau încă studenți, cei mai „vârstnici” erau la master, deci media de vârstă pe undeva pe la 20-21 de ani. Bobocei politehnisti 🙂 Și zău că a fost o experiență neașteptat de interesantă, și hai sa spun și de ce.

În primul rând, formatul CV-urilor moderne s-a schimbat foarte mult in ultimii ani și a evoluat continuu. De la clasicul negru pe alb am ajuns la CV-uri cu template-uri care de care mai colorate, cu o sumedenie de elemente grafice menite sa atragă atenția. La prima vedere ai zice că sunt ceva superficial, dar trucurile astea chiar au efectul scontat. Când ai de parcurs 50 de CV-uri sau mai multe, iar experiența oamenilor e foarte similară (pentru ca deh, e puțină spre deloc), forma incepe sa conteze mai mult decât fondul. După ce treci prin 4 CV-uri „moderne”, care arată ca o pagină de revistă, când îl deschizi pe al 5lea și vezi doar text mic și mult, parcă îți vine să îl inchizi repede la loc. 🙂 Am făcut asta, si am făcut-o cu un sentiment de vinovăție, dar apoi mi-am zis că până la urmă și grija cu care îți faci un CV și încerci să îl scoți in evidență spune ceva despre tine, mai ales dacă jobul pentru care aplici cere atenție la detalii.

Apoi, am remarcat că studenții din ziua de azi știu s5a își vândă foarte bine partea de „soft-skills”. Mi s-a părut fascinant să văd în destul de multe CV-uri o înșiruire de activități nelegate de specificul jobului pentru care s-a aplicat, dar pe baza cărora candidații evidențiau niște competențe. De exemplu: organizarea unui campionat între licee care mi-a dat posibilitatea să deprind tehnici de persuasiune; 10 ani de pian din care am învățat ce înseamnă răbdarea și perseverența; voluntariat cu copii de grădiniță, din care am învățat cum să explic concepte de bază… și altele asemenea. Cel mai tare a fost de departe un CV în care candidatul explica de ce nu a continuat cu fotbalul și a decis să pună mâna pe carte, sau cum îl relaxează pescuitul. Evident, e greu să uiți un astfel de CV, i-am reținut chiar și numele omului. Concluzia mea a fost că astfel de detalii, deși hilare de la un punct încolo, te ajută să asociezi CV-ului o anumită personalitate, să îl vezi mai mult ca pe o persoană decât ca pe o simplă foaie de hârtie.

Și pozele s-au schimbat. Rareori am găsit în CV-uri clasicele poze tip buletin. Am găsit în schimb poze care ar fi putut fi folosite cu succes în genericul filmului Tânăr și nelinișt. Semn că arta de a poza e astăzi la îndemâna tuturor.

Apoi, ar mai fi linkurile. Către LinkedIn, Github sau către website-uri personale, unde se prezintă mai amănunțit portofolii de proiecte. Până aici, toate bune și cu sens. Dar am găsit CV-uri (și nu unul-doua) în care autorii au pus linkuri către profilele de Facebook și Instagram. Am dat niște click-uri, de curiozitate, m-am gândit că poate pe respectivele profile voi descoperi pasiunea pentru IT. Nope 😀 Am descoperit preponderent selfie-uri. Ce poate fi în mintea unui student la poli care aplică pentru un job în IT și își pune la înaintare colecția de poze cu coafura perfectă și sprâncenele pensate? Parca nici politehnica nu mai e ce era odată, a crescut nivelul de trendy-ness …exponențial.

Dar hai să spun și de lucrurile bune, că am remarcat și de-astea. (Shocking!)

Un prim fapt interesant: mulți au deja experiențe internaționale sau internshipuri de câteva luni, în alte orașe europene, prin intermediul diverselor programe de exchange. Mi se pare minunat și îi invidiez sincer pentru aceste oportunități, mi-ar fi plăcut să le am și eu. „Pe vremea mea” de-abia la master existau unele specializări la care puteai face un semestru în altă țară, în parteneriat cu o universitate de acolo.

Apoi, am găsit multe CV-uri ale unor tineri care deja lucrează ca instructori la Logiscool și m-a bucurat, mi se pare un teren foarte propice pentru a-și sedimenta cunoștințele de programare, explicandu-le unor copii mai mici. Mi-ar fi plăcut și mie, și asta. (Hm, poate că laitmotivul aici e faptul că mi-ar fi plăcut și mie ca la primul meu job să fi scris un astfel de CV, colorat și cu focus pe experiente și soft skills, în loc să îmi listez negru pe alb participări la olimpiade și medii la examene).

Una peste alta, filtrarea asta a CV-urilor m-a aruncat și cu gândurile în viitor și m-a făcut să mă întreb cum vor arăta CV-urile copiilor mei (dar în special al Oliviei, pentru că ea e mai aproape ca vârstă de acel moment), si dacă cel care le va evalua le va pune deoparte sau le va ignora, considerandu-le neinteresante. Și sunt niște gânduri dureroase astea, pline de incertitudini și generatoare de întrebări: oare fac bine ce fac? Oare se vor descurca în viață? Oare vor fi pregătiți cum trebuie, în jungla asta plină de competitivitate și de neprevazut? Oare e mai important să fie competenți, sau să fie echilibrați? Se pot obține oare amândouă?

Cam așa cu CV-urile astea. Citești despre mediile de bac ale altora, îți dai seama că îți cresc copiii și mai că te simți bunic. Timpul trece prea repede și iată ca ajung să zic și eu exact vorbele nesuferite pe care le auzeam, când eram mică, din gura adulților din jur:

„Generația asta de azi… nu mai e ca pe vremea noastră”