Contra-voință, epigenetică și alte ciudățenii din astea…

N-am mai dat de ceva timp raportul despre ce am citit și mi-a plăcut, și motivul e unul cât se poate de simplu: nu prea am mai citit nimic 🙂 Relația mea cu timpul e din ce în ce mai proastă, așa că trebuie să prioritizez, și cărțile nu mai sunt din păcate pe primul plan. Dar!

Există un dar! De romane nu mai am timp, însă de cărți din sfera de parenting/psihologie trebuie să îmi fac țimp, pentru că se impune. Olivia pare că se îndreaptă cu pași repezi spre adolescență, sau a ajuns la o etapă din viață în care simt că ne certăm toată ziua, așa că mi-am propus să studiez cât mai temeinic noțiunile de psihologie specifice vârstei, recomandările experților și alte materiale similare, doar-doar o reveni armonia la noi în casă.

Ei, și în acest context m-am apucat să citesc „Cum să-ți păstrezi copiii aproape”, de Gabor Mate, carte care m-a pus pe gânduri încă din primele pagini, pentru că a venit cu o teorie diferită față de cele pe care le mai întâlnisem prin alte cărți de parenting. A venit cu teoria orientării spre egali, care întreține contravointa naturală a copilului. Wait, what?

S-o iau cu încetinitorul: teoria orientării spre egali. Toți ne plângem că nu ne mai asculta copiii în ziua de azi. Ca nu ne mai putem impune, că nu îi putem disciplina, că nu mai avem autoritate. Și ca „pe vremea noastră” altele erau relațiile dintre copii și părinți. Bun, adevărat. Teoria asta zice că de vină ar fi modul în care noi, adulții, ne raportăm astăzi la părinții noștri. Nu îi mai considerăm o sursă credibilă, de la care putem învăța lucruri noi, ba chiar tindem să contrazicem tot ceea ce li se pare lor normal, să Respingem toate sfaturile pe care ni le dau și valorile în care cred, pentru că nu ni se pare că ni se potrivesc. În schimb, ne luam informațiile și îi luăm drept modele în viață pe cei de-o vârsta cu noi. Ce văd copiii noștri aici? Văd că ne contrazicem mereu părinții și că vrem să le dovedim continuu că noi știm mai bine. Și, ghici ce, asta fac și ei! Așa cum noi ne orientam spre egalii noștri și mergem pe mâna lor în loc să ascultăm sfaturile părinților, la fel și copiii noștri aleg să asculte și să imite ceea ce văd în cercul lor de prieteni sau colegi. Desigur, lucrurile sunt mai complexe și eu am dezvăluit doar un 1% din ce spune teoria asta, dar chiar m-am simțit cu musca pe căciulă citind despre modul în care relația noastră cu proprii părinți, de la vârsta adultă, e luata drept model de copiii de 6-10 ani.

Contravointa e o trăsătură de personalitate, foarte evidența la vârsta asta, pe care o pot rezuma foarte succint prin acel „da, dar….!” pe care eu una îl aud de fiecare dată când încerc sa ii dau Oliviei un sfat. Poate fi unul complet inofensiv, că tot se opune, instinctiv parcă. Și se pare că această contravointa e ca un foc mocnit, peste care relația noastră cu proprii părinți toarnă niște gaz în plus. 😀

A doua carte pe care o citesc (pardon, ascult) zilele astea e Focus, de Daniel Goleman. O ascult din 2 motive: o dată pentru că mă interesa subiectul, cel al importanței de a te putea concentra la ceva, apoi (și o sa contrazic primul motiv) pentru că vocea lui Daniel Goleman mă adoarme 😀 Așa că în ritmul în care o ascult, de 10-15 minute pe seara o voi termina probabil în 2023, dar sa lăsăm asta deoparte.

În una dintre cele mai recente reprize de ascultat am aflat despre epigenetica. E un termen pe care îl mai auzisem, dar nu ma sinchisisem sa il înțeleg. E ceva super-uber-tare, pentru că dacă ramura asta a geneticii s-ar perfecționa, ne-ar putea schimba radical viața. Știm cu toții termenul „predispoziție genetica”, nu? Și nu ma refer aici doar la o predispoziție spre boli fizice, ci și la una spre: violență, anxietate, nervozitate, greutate în exces, etc. Mulți oameni au o astfel de predispoziție, e scrisă în ADN-ul lor, și putem să o vizualizam ca pe un buton cu 2 stări: on/off. Întrebarea este ce anume face ca butonul să fie apăsat, pentru unii, și la aceasta întrebare încearcă să răspundă epigenetica. Evident ca nu e ceva simplu, pentru că trebuie să analizeze toți factorii de mediu posibili, ca dieta, stilul de viata, relațiile cu ceilalți, dar mi se pare fascinant!

Poate, cândva în viitor, datorită progreselor din acest domeniu, o tânără mamă va ieși cu bebelușul din maternitate și va primi la externare o hartă a ADN-ului copilului, cu toate predispozițiile genetice marcate pe ea, și instrucțiuni clare despre ce trebuie sau nu trebuie să facă pentru a activa butoanele bune și dezamorsa butoanele rele: ce stil de parenting i se va potrivi copilului, ce tip de activități îi vor fi de folos, ce metodă de educație trebuie evitată, și altele asemenea. Vă dați seama cum ar fi să știi din prima tot ce e bine pentru copilul tău? Sa nu eziți, sa nu te bâlbâi, să nu ai permanentul sentiment de vină și incertitudine născut din responsabilitatea uriașă de a modela un om.

Ce vis frumos! Se vede că scriu la ore târzii.

Voi ce părere aveți despre teoriile astea și despre raza de speranță venită dinspre epigenetica? Om prinde așa ceva pe parcursul vieții? Măcar nepoții noștri vor ieși din maternitate cu instrucțiuni detaliate? 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: