Semn de viață

Am lucrat pentru câțiva ani într-o companie mică în care se experimenta un stil mai inedit de management, numit Holacracy. Nu intru în detalii. Un lucru interesant pe care îl aducea acest concept era faptul că toate ședințele începeau cu un „check-in” – fiecare participant trebuia să spună, în câteva cuvinte, cu ce gânduri intră în ședința respectivă. Știu că sună ciudat, dar ideea era ca fiecare să își declare cât mai onest gradul de atenție pe care plănuiește să îl acorde discuțiilor, și dacă are niște obiective sau subiecte care îl interesează în mod deosebit. Se acceptau și fraze de genul „am altele pe cap, particip dar nu sunt atent”, ideea era să fii scurt și sincer. Oricât de neobișnuit mi s-a părut la început, cu timpul m-am obișnuit și am început să văd avantajele. (Să mai povestesc și de ritualul de check-out? Poate altă dată.)

Ei, cu această introducere exagerat de mare pentru atenția modernă am vrut să îmi aștern covorul roșu pentru un „check-in” înapoi în lumea cuvintelor.

De ce acum? Motivul e simpu: am avut vacanță timp de 5 zile (ar fi trebuit sa am 10, dar și asta e altă poveste, și are și ea un check-in undeva în intriga sa), nu am pus niciun deget pe laptop în astea 5, nu am făcut nici multe activități, iar eu când n-am de lucru…. mă gândesc și îmi vin idei😀. Pentru mine o perioadă de vacanță e un soi de sesiune extinsă de brainstorming pentru New Year Resolutions, doar ca nu am de gând să aștept până în decembrie, ci încep, ca orice om cu scaun la cap, chiar de mâine. Daca am noroc, de mâine de la 7. Dacă iar bifez noapte „bună”, poate chiar de la 6.

Lista asta de idei e mare și se împrăștie ca o caracatiță în toate direcțiile. E cu schimbări de regim alimentar, de vestimentație, de implicare socială, de regăsire spirituală, e cu grădinărit și cu donații, cu mai puțin burnout și mai multă distracție, e ca o căutare a ceva ce nu știu exact unde se ascunde, dar despre care am auzit că merită găsit.

Și dacă e un lucru pe care îl pot spune despre mine, acela e că energie am. Pentru orice. Și ambiție, câteodată, dacă trag un loz norocos și obiectivul propus reușește să devină pasiune obsedanta.

Mi-era dor să scriu și zău că dacă nu m-ar enerva atât geamul de protecție al telefonului, care îmi reduce la jumătate viteza de tastat, aș scrie mai des.

Pentru astăzi mă opresc aici, simt că am dat un semn de viață suficient de viguros și că am spart din nou gheața.

Din „programul” următoarelor scrieri (a se citi ca o promisiune solemnă că „va urma”):

• Despre vacanța în care nu am mai plecat
• Despre „Apa proaspătă pentru flori” sau gândurile pe care le am acum când mă spăl cu apă caldă pe dinți
• Despre prolaps de col uterin (uuu, treburi serioase)
• Despre cum se termină povestea alaptarii nr 2 (deci da, încă e subiect al timpului prezent)
• Despre gradini de vis
• Despre eECO.ro și mama lui
• Despre Promising Young Woman, Before Sunrise și alte filme văzute oarecum recent
• Despre capcanele on-line-ului nu doar asupra copiilor, ci și asupra adulților
• Și despre gânduri aleatorii, în general. Pentru că unul din gândurile care m-au bântuit zilele astea e că mi-e dor de discuții filozofice.

Pentru cine scriu? Pentru mine, în primul rând. Pentru Olivia, în al doilea rând (am acest vis romantic că ea va citi, cândva, tot acest blog, cap-coada, și că va zâmbi). Și în restul de rânduri (până la capacitatea completă a sălii) scriu pentru toți prietenii care îmi mai urmăresc blogul și care se minunează, probabil, că în conversațiile față în față mă rezum să spun „bine” atunci când sunt întrebată ce mai fac.

Check-out, pe data viitoare!