Jurnal de bord 2024 – Săptămâna 1 – Noi începuturi

1/2024 – 1 ianuarie, luni.

Prima zi din noul an vine mereu cu dorințe de schimbare. Dorințe de a face mai bine, de a îndeplini mai multe. Știu că energia începutului de an e doar o iluzie, dar mi-ar plăcea să-i dau o șansă.

M-am gândit mult dacă are sens să-ncep aceste rânduri. Așa cum m-am gândit de multe ori, în 2023, dacă să scriu sau nu ceva, iar dupa aceea, dacă sa public sau nu acel ceva. Și de cele mai multe ori răspunsul a fost nu, îndoindu-mă de existența unui sens.

Dar sensul îmi apare acum mai clar. Sensul e ea, Olivia, căci ea a fost în spatele primelor texte de pe acest blog, și în viziunea mea romantică, tot ea le va citi cândva, unul câte unul, și va concluziona că o ajută să mă cunoască mai bine.

Astăzi a fost o zi la viteza întâi. Mi-am amintit de noaptea de Revelion, petrecută cu prietenii, în timp ce strângeam resturile mini-petrecerii. După prânz am fost cu toată familia și părinții la o plimbare in parc, în IOR, și a fost un moment liniștit si plăcut. Seara am făcut floricele, Olivia s-a uitat cu A. la un film, apoi au dormit împreună. Noi am profitat de ocazie pentru a vedea un film.

Mi-a plăcut ziua asta.

2/2024 – 2 ianuarie 2024

Ziua de astăzi a fost ciudată si inconsistentă. Ca fapte concrete, am făcut o plimbare prin mall cu toată trupa, si – ceva ieșit din comun – am fost la expoziția Efectul Picasso, cu S., căreia ii sunt recunoscătoare pentru biletele obținute gratuit, căci eu sunt atât de paralelă cu subiectul artă încât recunosc deschis că nu aș fi plătit 100 de lei pe un bilet. Dar a fost interesant. Unele tablouri chiar mi-au plăcut, altele m-au amuzat, pe multe nu le-am înțeles. Am plecat acasă cu intenția de a citi mai multe despre viața si opera lui Picasso (ceea ce o să și fac dupa ce las “creionul” jos), astfel încât ieșirea de astăzi să lase cu adevărat o urmă în noțiunea abstractă numita cultură generală.

Deci în noaptea asta – am planuri serioase: sa citesc despre Picasso, și să ascult ultimul album al lui Taylor Swift. Poate voi deveni o persoană mai interesantă așa. Mi-am amintit azi de cel mai crud și dureros reproș care mi-a fost aruncat vreodată în față, cu 2 ani în urmă. Mi s-a reproșat că nu vorbesc decât despre banalități. Cum dor cuvintele…

Apropo de durut, spuneam că azi a fost o zi ciudată. Am și râs, dar am și plâns. Nu mi-e foarte clar de ce, pur și simplu m-a cuprins o stare de tristețe cam din nimic. Ironia sorții e că m-a bucurat să îmi simt lacrimile. Au fost mai multe momente anul trecut în care t fi avut motive mai serioase de plâns – de supărare, de nervi, de tristețe – si n-am putut. Nici măcar la o înmormântare n-am simțit că îmi vine natural să plâng, și n-am crezut că e normal. Mi-era teamă că m-am defectat cumva, mai ales raportându-mă la persoana foarte ușor plângăcioasă care eram in tinerețe. (Si profit aici de o paranteză pentru a spune că Olivia mi-a reamintit că anul ăsta fac 38 de ani și am avut un moment de surprinză sinceră — nu țin evidența si nu pot spune că îmi simt în vreun fel vârsta, parcă nu mă reprezintă numărul, o fi in regulă?) Deci nu, la final de zi raportez fericită că nu m-am defectat iremediabil și că mai sunt în stare să plâng, ceea ce e o concluzie absolut liniștitoare.

În rest, m-am reapucat de ieri de Yoga with Tim – 30 days challenge – varianta 2024 si m-am ținut si azi de treabă. Am terminat și o carte (Scandalul, Fredrik Backman) și tare mi-aș dori ca anul acesta să fiu mai disciplinată și să apuc să scriu câte ceva despre ce sentimente sau păreri îmi mai trezesc lecturile ocazionale. Mă așteaptă Confiteor pe noptieră si zău ca e o mare provocare.

Pentru o zi atât de ciudată sentimental, rezumatul e și mai ciudat de lung.

“Maternitate” (nu e o pictura semnată Picasso, dar mie mi-a placut)

3/2024 – 3 ianuarie, miercuri

Ziua de azi a zburat cât ai clipi. Prima zi înapoi la job, după aproape 2 săptămâni de vacanță. Deși aș minți dacă aș spune că m-am detașat complet în aceste zile. De fapt am mai lucrat pe ici pe colo, nestingherită, la ceea ce aveam eu chef.

Și azi a fost o zi liniștită, pacea dinaintea furtunii de început de an. De multă vreme încoace am un rol de manager, ceea ce mi-ar permite să-mi petrec timpul doar prin ședințe si cu activități “de șef”, dar sinceră să fiu mă entuziasmează mai tare să scriu în continuare cod, să iau un proiect și să-l duc de la cap până la coadă. Regretul e că nu am mai deloc un timp nefragmentat pentru a mă concentra pe așa ceva. Așa că m-am bucurat de ziua de astăzi, când mai toți erau încă în vacanță, am putut să scriu cod ascultând muzică, și mi-am amintit, vorba lui Ove (prietenii știu ce zic) că nu eram complet idioata la acest capitol (adică mă descurcam destul de bine).

Sunt tare recunoscătoare că-mi place job-ul meu, chiar nu îmi pot imagina cum mi-ar arăta viața dacă m-aș uita la ceas, așteptând să se scurgă cele 8 ore zilnice de calvar.

Cealaltă mare realizare a zilei a fost că am spălat o perdea 🙂 Aș fi vrut să menționez și repriza de yoga, dar yoga cu copil de 2 ani călare în spate e mai degrabă circ decât sport.

4/2024 – 4 ianuarie, joi

Mi-as fi dorit ca din ziua de astăzi să fi rămas cu starea de spirit care a guvernat majoritatea timpului, de relaxare și veselie. Din păcate, izbucnirea de furie pe care am avut-o în seara asta mi-a stricat feng shui-ul și m-a întristat, m-am enervat mai mult pe mine decât pe situație. E greu de multe ori să accept lipsa timpului și spațiului personal. Și cred că doar o mamă de copil mic, care visează la 10 minute singură în baie, poate înțelege cu adevărat ce zic.

5/2024 – 5 ianuarie, vineri

Una caldă, una rece. Ziua de azi a fost în totalitate despre relaxare. Am început-o la Therme și am încheiat-o la părinți, în atmosfera pune-te masă, scoală-te masă. Aveam eu mai multe activități energice în plan, dar pentru că mi s-a redeclanșat o alergie la ceva de prin aer și am stanutat și suflat nasul jumătate de zi, am renunțat la ambiții si n-am făcut practic nimic azi. Știam eu un cântec vechi care zice că “o zi în care n-ai făcut nimic i-o zi pierdută”, dar e bine si-așa. Toata ziua am fost convinsă ca e sâmbătă 🙂 Un alt aspect important al zilei a fost că nu m-am certat sau contrazis deloc cu Olivia (ce face și un Therme bine planificat…), iar Vlăduț a fost și mai simpatic cu perlele sale lingvistice. De notat ar fi că, mai nou, își alintă sora “Ala Bala mia”. Dar “Ala Bala” se folosește doar pe bună dispoziție, altfel se aude prin casă doar “Ala, nu! Nu tu, au!) (Au=eu, semn de posesivitate, nu de durere.)

6/2024 – 6 ianuarie, sâmbătă

Încă o zi in ritm lejer, pentru ca V a racit un pic, a avut si o noapte proasta in care a plans si ne-am plimbat intre camere, asa ca am avut cu totii nivel redus de energie.

Lasand toate astea la o parte, azi am vorbit un pic cu Olivia despre Taylor Swift (rămăsesem cu informația că a fost numită personalitatea anului 2023, iar noi nu știam mai nimic despre ea), am constatat (desigur) ca ea îi cunoaște destul de multe piese din repertoriu (adica a putut să ne zica vreo 3-4 nume de melodii, pe cand noi știam fix 0), crea ce mi-a amintit că scrisese cineva pe Facebook recent că a urmărit documentarul despre ea. Posibil sa se fi referit la cel mai nou, dar eu l-am găsit doar pe cel apărut în 2020, Miss Americana, pe Netflix. Așa că după prânz ne-am uitat cu toții la el, în familie.

Mi s-a părut o alegere inspirată, o dată pentru că am înțeles la final de ce e atât de populară Taylor Swift in US (pentru că a decis să își folosească vocea pentru a milita pentru lucrurile in care crede, și pentru că versurile ei au o profunzime specială), apoi pentru că a abordat și niste subiecte educative: ce impact are faptul că îți pasă mereu de părerea celorlalți, până la a te infometa ca sa arati perfect in poze, cat de mare e presiunea de a fi mereu mai bun și mai bun, ca persoană publica. Taylor Swift din final, la cei doar 30 de ani pe care îi avea in momentul filmării, mi s-a parut foarte matură si dornica sa schimbe ceva in lume, prin muzica si prin faima ei. A fost interesant si sa aflu povestea din spatele unor versuri, te face să înțelegi si să simți altfel melodiile. Și m-am imbogatit t cu această descoperire, The Man, piesa mea preferată din ce am ascultat pana acum, datorită versurilor si mesajului transmis:

“I’m so sick of running as fast as I can
Wondering if I’d get there quicker
If I was a man”

7/2024 – 7 ianuarie, duminică

Astăzi chiar am cu ce mă mândri: am fost la sală! Probabil mâine îmi vor tremura picioarele din toate încheieturile, dar azi am fost foarte entuziasmată de ora de cycling la care am participat, și sper să mă țină obiceiul cât mai mult timp.

Alte motive de mândrie: am făcut un dovleac la cuptor suficient de bun, sau măcar interesant, am copt sfeclă și am aprovizionat frigiderul cu ingrediente pentru salatele pe care le am în plan zilele viitoare, nu m-am enervat pe nimeni și am mai citit câteva pagini din Confiteor.

Și gata! Am încheiat prima serie a lui 2024! Nu mai sunt decât 51 de săptămâni de constanță și disciplină în fața mea! 🙂 Păi nu pot eu să-mi duc proiectul la capăt? Sincer nu știu, dar voi încerca. Prima săptămâna a unui an nou e mereu plină de energie, mai ales că nici nu-i o săptămână normală. Mai mult vacanță decât zile de muncă , nu se califica pentru ritmul normal.