Jurnal de bord 2024 – Săptămâna 10 – Soare cu dinți

64/2024 – 4 martie, luni

O zi cu accente triste.

O veste de natură medicală primită de cineva apropiat, care m-a luat prin surprindere. Nu-i o veste bună,  dar nu-i nici foarte proastă, din fericire e o problema cu rezolvare. Atât doar că va aduce stres și îngrijorare pentru oameni dragi. Lecție învățată: de mers la doctor chiar și în cazul unor situații ce par superficiale.

Pe seară, niște certuri cu Olivia care puteau fi evitate. M-a prins cu mai puțină răbdare, am țipat la ea mai mult decât mi-aș fi dorit. Ideal, mi-as dori sa nu țip deloc, sa meargă totul de la sine, dar nu e așa. Uneori ea are intenții bune, dar ele rezulta in ceva ce imi da mie de muncă, inutil. De data aceasta, a „reorganizat” dulapurile din baie. Mă lupt cu mine să ma pun în situația ei și să îi înțeleg intențiile, ignorând rezultatele. Uneori e foarte greu.

Culmea e ca mi-au venit în minte, din senin, două situații oarecum similare.

În prima, eu eram copilul care îi cumpăra mamei sale, de 8 martie, un ruj roșu, ieftin. Din banii strânși sau primiți și de la tata, pentru această ocazie. Îmi aduc aminte cu ce bucurie l-am ales și cu ce entuziasm am așteptat să îl dau. Nu a fost bine primit. Mama nu se dădea cu ruj roșu, erau bani cheltuiți aiurea. Perspectiva copilului vs perspectiva adultului. Îmi amintesc dezamăgirea resimțită, și tocmai pentru că mi-o amintesc, încerc să apreciez intențiile. Îmi iese treaba asta doar dacă sunt super Zen. Partea bună e că înțeleg acum nervii pe care îi cauzam și eu părinților, când eram mică, pentru că cel puțin la capitolul idei și neastâmpăr, semanam foarte tare cu Olivia de azi. Karma.

A doua situație e o scenă din „Vântul din lună”. Scena de început, când cele 2 eroine surori își propun sa își ajute tatăl care urma să plece in călătorie, facandu-i bagajul astfel încât să îi încapă cât mai multe haine în bagaj. Cămăși făcute sul și îndesate în pantofi, sacouri împachetate și presate cu picioarele, cravate îndesate în buzunare… intenții bune, scandal pe măsură din partea părinților care, culmea, n-au fost plăcut surprinsi de acest ajutor. 😀

65/2024 – 5 martie, marți

Aproape adormisem, când mi-a vibrat telefonul lăsat pe noptieră, iar zgomotul mi-a speriat somnul. Timid de felul lui. Nu era nimic important, doar un mesaj de tip spam la o oră nepotrivită, dar asta mi-a amintit totuși că azi n-am scris nimic.

Și nici nu prea știu ce ar fi de scris.

Multe, prea multe gânduri legate de job. Ma urmăresc și mă obsedează, încerc să fac alte lucruri pentru a fi mai prezentă.

Ironic, am vorbit în seara asta cu Olivia despre faptul ca îi vin constant idei de tipul „aș face asta”, care îi acaparează gândurile dacă nu își îndeplinește ce si-a pus în cap. Chiar și atunci când i se spune explicit „nu face asta”. Motiv recurent de ceartă la noi, și un blocker pe care încă nu știu cum să-l abordez. Totuși i-am zis că trebuie să își mute gândurile de la acea idee care o obsedează, în alte direcții.

Ca și cum mie mi-ar ieși.

66/2024 – 6 martie, miercuri

Cel mai sâcâitor gând al zilei a fost că oamenii au făcut un progres foarte mare, în ultimii ani, în ceea ce privește atitudinea față de propriul corp, dar și față de al altora. Mai multă acceptare de sine, mai multă empatie, mai puține reacții de tipul „vai, dar eu mănânc orice și totuși slăbesc ușor, tu de ce nu poți”. Pare că la capitolul ăsta am învățat că nu suntem toți la fel, și ca uneori nu tine de voință, ci de genetică, fond emoțional, context, etc.

Ce mi se pare trist e că, atunci când vine vorba de copii, încă îi comparăm pe unii cu alții excesiv, în ceea ce privește performanțele lor școlare. Ne așteptăm să fie toți de 10, sau să le fie tuturor la fel de ușor să asimileze niște lucruri.

Olivia de exemplu are dificultăți la matematică, nu simt că i s-a dezvoltat încă suficient gândirea abstractă, nici nu îi place. Ne chinuim zi de zi. Și mă roade ori de câte ori aud părinți zicând despre un anumit concurs școlar că e ușor, că toată lumea ia 100, când lucrurile nu stau așa.  E ca la povestea despre slăbit. Nu tuturor le e la fel de ușor.

67/2024 – 7 martie, joi

Ziua de azi a ieșit în evidență printr-un clasic război al aerului condiționat, la birou.

Mai găsisem cu săptămâni în urmă aparatele setate la linie pe 28 de grade, în tot biroul, de m-am crucit, dar deși am încercat să identific persoana care a făcut această glumă proastă, nu am reușit.

Astăzi am prins „hoțul” în flagrant, se furișa tiptil și învârtea rotitele tot spre 28, în cu totul alte zone decât în cea unde era amplasat biroul propriu. L-am înfruntat, a reacționat oarecum agresiv, am simțit cum  începe să îmi pulseze o vena, așa că am decis să caut o rezolvare democratică.

Se pare că în urma revoltei aerului condiționat ne vom alege cu termometre, pentru a avea voie să umblăm la setări doar dacă datele obiective arată că e nevoie. 😀

68/2024 – 8 martie, vineri

După o zi în care, deși vineri și 8 martie, n-am avut timp la birou nici de băut apă, ajunsă acasă am decis că cel mai bun mod de a sărbători Ziua Mamei ar fi să ignor pentru câteva ore faptul că am acest statut.  Și anume punându-mi un pahar cu vin, și ignorând faptul ca ai mei copii mănâncă, pe post de cină, unul turtă dulce și altul șuncă goală, fără să le propun alte variante mai sănătoase și fără să mă simt vinovată pentru asta.  De mâine promit ca revin la rolul de mamă 100% cicălitoare.

69/2024 – 9 martie, sâmbătă

Zi la bunici, la curte, petrecută aproape integral în aer liber. Soarele și mișcarea mi-au umplut imediat bateriile, parcă au șters cu buretele săptămâna plină și sentimentul de ieri seară cum că provocările de la birou nu se mai termină, ci doar se înmulțesc. Azi priveam chiar cu încântare spre săptămâna care urmează.

Grădina a început să înflorească timid, magnolia are bobocii gata să plesnească. Culorile stau parcă la pândă din toate colțurile, așteptând semnalul pentru a-și face de cap. Am vopsit niște scânduri de gard împreună cu V, am început să reparăm trambulina, marea iubire a Oliviei. M-am jucat un pic de-a dat sapatul, am plantat bulbii de zambile primiti săptămâna asta. Am făcut o plimbare lungă prin sat, cu mama și cu V, am dat și de o mică pădurice din care am adunat niște floricele. Mirosea a primăvară peste tot.

As tinde sa cred ca nu m-am certat deloc cu O. astăzi, iar ea n-a fost mai deloc nervoasă. A petrecut mult mai mult timp afară din proprie inițiativă decât în alte weekenduri, ceea ce a fost o mare bucurie.

Cam așa arată o zi de weekend.

70/2024 – 10 martie, duminică

O zi petrecută iar destul de mult pe afară, și preponderent cu copiii. Ceva cumpărături pentru Olivia, înghețată, bătaie pe sticks-uri, fotbal în praf, lângă locul de joacă, plimbare pe role, fazan.

Am încercat să mai citesc printre picături, o pagină acum, două pagini peste 3 ore, căci iar m-a prins o carte și mă supăra un pic că nu-i pot dedica un timp mai consistent. Shuggie Bain se cheamă, a fost mărțișorul meu de anul acesta, și se pare că a fost inspirat. Bineînțeles că nu-i o carte veselă, totuși e tristă în cu totul alt mod decât altele care mi-au plăcut. Ceea ce îmi aduce aminte că m-am apucat de scris niște rânduri separate despre cartea lui Mathew Perry, încă o ciorna care probabil o să rămână luni de zile în raftul virtual numit Draft.

O altă bucurie a zilei e că m-am întors iar de la părinți cu 2 sacoșe de mâncare, bietul frigider pare că o să explodeze, dar l-am consolat din ultimele experiente amintindu-i că pe marți-miercuri iar o să-l sufle vântul 🙂 . Deși îmi place să gătesc mă joc în bucătărie, e cam dificil sa fac asta  în timp ce mă trage cineva de pantaloni și ciripeste să fac aia sau cealaltă. Asa că ajutorul ăsta e mana cerească și sunt foarte recunoscătoare pentru el.

Am recitit gândurile scrise săptămâna aceasta și am descoperit ceva șocant. Am pierdut pe undeva o zi 😀 10 săptămâni, 7 zile fiecare… parcă n-ar da 69, nu?

Până la următoarea serie, mă duc înapoi să caut ziua care s-a jucat de-a v-ați ascunselea.