Jurnal de bord 2024 – Săptămâna 9 – Primăvară, în sfârșit

57/2024 – 26 februarie, luni

Dacă ar trebui să descriu ziua asta printr-un singur cuvânt, cred că acela ar fi „haos” 😀

Conform expresiei „după ploaie iese soarele, și invers”, după o vacanță relaxantă în care mi-am încărcat bateriile nu putea să urmeze decât o primă zi de muncă nu doar cu multe de recuperat, dar și cu multe care au mers prost. O să fie o săptămână nebună la birou, știu de pe acum.

Ajunsă acasă, copiii mei se pictau unul pe altul pe față. Cu culori speciale pentru așa ceva, din fericire, din care au ales totuși preponderent negru, din nefericire. Așa că după ce s-au plictisit de actul artistic, pe V a trebuit să îl bag cu totul sub dus, pentru a elimina dezastrul, timp în care am curățat și superbele pete negre de pe gresia mea albă.

După distracția cu gresia, m-am mai pus un pic la laptop să încerc să repar ce se stricase în timpul zilei, și de-abia pe la 7.30 mi-am amintit de verificat temele Oliviei. Lecție nou predată, neinteleasa, teme greșite… pe la 8.30 încă își refacea tema și re-explicam lecția. Ceea ce m-a făcut să mă enervez foarte tare pe prioritățile mele greșite, și pe faptul ca am ales să-mi încep seara cu ceva work-related ce nu ardea totuși, în loc să pun pe primul loc copilul.

Scriu și aici, pe post de cenușă-n cap, poate îmi vine mintea și aleg să fac lucrurile în ordinea care contează cu adevărat.

58/2024 – 27 februarie, marți

Azi la ora asta sincer n-am energie de scris, dar am tras de mine, pentru a mă ține de obiectivul de a-mi antrena disciplina, chiar și în condiții vitrege.

Așa cum anticipam de ieri, ziua de la birou a fost din nou foarte obositoare, deși am reușit sa bifez destul de multe. Ca un amănunt interesant din sfera dezvoltare personală, azi am avut un soi de prezentare organizată de mine, dar susținută de altcineva, despre care am știut ca nu va ieși perfect și că va exista feedback oarecum negativ, am dat sfaturi în avans, mi-au fost ignorate, și dacă altă dată as fi ales că solutie să țin chiar eu prezentarea pentru a mă asigura că iese perfect, de data asta am ales să stau pe margine și să privesc cum iese imperfect 😀.

Și culmea e că imperfectiunea a dus la discuții, la opinii despre a schimba un proces și, in cele din urmă, la un progres. Sper. A fost o lecție interesantă.

Pe acasă nimic notabil, o seară ca oricare alta, cu aceleași ingrediente familiare.

59/2024 – 28 februarie, miercuri

„Eu nu pot dom patu meu aici, că tepi. eu dom patu a tau, nu tepi!”

Cam acesta ar fi cel mai interesant și totodata simpatic moment al zilei. Citatul ii aparține desigur lui V, care a inceput să aibă păreri puternice în privința locurilor în care poate sau nu poate să doarmă. Ce ti-e și cu ironia asta, se întoarce împotriva ta. Nu știu care din noi a glumit vreodată despre faptul că patul ar avea țepi, și de asta nu mai vrea mereu să doarmă la prânz, că iată cum s-a și întors împotriva noastră.

60/2024 – 29 februarie, joi

Azi la birou am inițiat un experiment de tip revoluție, sunt tare curioasă ce se va alege de el. Vreau sa văd dacă am norocul de a schimba un proces de care multă lume se plânge că nu e ce trebuie, de ani de zile, și totuși continuăm în aceeași inerție. Sper să pot scrie aici, la un momentdat, că experimentul a funcționat.

Mă încearcă multe gânduri legate de școala de stat și de atitudinea Oliviei față de ea. Îmi pare rău că n-a avut noroc de o învățătoare care să trezească în ea plăcerea și motivația de a învăța și de a merge la școală, în ciuda experientei de zeci de ani de catedră. Am zile ca cea de azi în care mă învinovățesc că nu am luat măsuri pentru a încerca să o mut în altă parte, am pus pe primul plan faptul că ea nu vrea să schimbe colegii. Știu cât m-a supărat pe mine schimbarea scolii și a clasei în copilărie, mi s-a părut important sa nu o pun și pe ea să treacă prin asta, la o vârstă și mai mică. Într-un fel, de-abia aștept clasa a 5a, datorită faptului că i se vor schimba profesorii, și trag speranțe ca măcar unii dintre ei vor fi mai de succes. Deși știu și cât de grea va fi trecerea la gimnaziu, și pentru ea, și pentru noi.

61/2024 – 1 martie, vineri

Prima zi de primăvară, yey! Deși vremea nu e chiar ce mi-as fi dorit, și desi planurile pe care le aveam pentru ziua liberă de  astăzi au fost date peste cap (de o viroză, bineînțeles), ne-am resemnat și am plecat după  școală în deplasare la bunicii din apropiere. Mi-ar fi plăcut să stăm afara la aer, dar na, sunt răbdătoare, aștept următoarea ocazie.

Nu știu de ce, ori am avut niște nopți mai proaste, ori s-a acumulat oboseală după această săptămână, dar de-abia aștept seara, să dorm.

62/2024 – 2 martie, sâmbătă

… și neintoarsa am dormit, de pe la ora 9 și un pic, de parcă aș fi cărat saci de moară. Tare mă bucur că V nu prea se mai trezește noaptea (desi la vârsta lui probabil că alți copii nu se mai trezesc chiar de loc) și că ceasul care încă îmi măsoară somnul are un trend optimist.

Azi a fost o zi frumoasă și plină, cu multe momente care mi-au încărcat bateriile.

Întâi am manevrat lopata și am umplut, împreună cu bărbații familiei, vreo 20 de roabe de pământ 😀,  activitate complet nefeminina, dar mie îmi place să mă bag în  treburi de-astea, la firul ierbii repectiv la bulgarele pământului. Aștept febra musculară de mâine.

Și dacă tot am menționat firul ierbii, se cuvine să spun și că au început sa înflorească florile din grădină, timide dar cu potențial de foarte multă culoare. Pe avion spre și dinspre Londra am citit o carte împrumutată de la Olivia (yep 🙂 ), Grădina Secretă, care nu doar că mi-a plăcut mult, dar a și sădit în mine dorința de a fi mai aproape de tot ce înseamnă lumea plantelor. Așa că aștept cu drag schimbările pe care le va aduce adevărata primăvară.

După masă am poposit un pic, în drum spre casă, la târgul de mărțișor organizat de școala Oliviei. Pe ea n-am lăsat-o să meargă de dimineață la standul lor, pentru că uda șervețele unul după altul și avea nasul roșu de la atâta suflat, dar mi-a părut rău că a pierdut evenimentul, așa că am decis să trecem măcar pe final pe acolo, să vedem cam care a fost atmosfera. Încă mai erau copii, și unii dintre ei super simpatici umblau cu tăvile și coșulețele de mărțișoare sau dulciuri, cu niște ochi care nu-ti lăsau loc de refuz. Mă bucur că școala a început sa organizeze astfel de evenimente extra, care aduc copiii și părinții la un loc, dincolo de situatiile formale.

Acasă am sortat mărțișoarele cu care tocmai ne îmbogățisem colecția, și am mai meșterit la unele handmade realizate de mama, le-am pus pe piedestal adecvat și le-am adăugat mesaje. Cu ocazia asta mi-a venit o idee sclipitoare pentru la anul, apoi am făcut primii pași pentru a o pune în practică.

Și tot la capitolul bucurii, am primit și eu încă un cadou de mărțișor (cel de la Oli ma aștepta de joi acasă 😀, furase startul) – o carte surpriză, de care m-am și apucat și pe care o voi continua la noapte la lumina lanternei.

O zi plină, am zis!

63/2024 – 3 martie, duminică

M-am trezit cu febra musculară 😀 și se simte foarte bine, ca atunci când obișnuiești să mănânci doar pentru ca știi ca trebuie, dar la un momentdat ajungi sa simți și foamea, și te uimește noutatea senzației.

Ca de început de lună a femeilor, am inaugurat dimineața cu o cafea (și doua ceaiuri) impreuna cu prietenele, și am incheiat seara cu un pahar de prosecco cu colegele. Olivia a zis ca mi-o cam iau în cap, nu se face.

Eu, în schimb, cred că e ceva ce ar trebui să fac mult mai des, am ani buni de socializare de recuperat.

În seara asta m-am trezit gândindu-mă că,  dintre toate femeile una și una adunate la o vorbă, eu aveam cea mai nespectaculoasa poveste. Nicio dramă în desfășurare, nimic ieșit din comun de relatat. Doar o viața comuna, cu griji banale și supărări lipsite de senzațional. Și m-am simțit recunoscătoare că e așa.

O săptămână la al cărei început am crezut că va evolua din stresant în foarte stresantă, și care iată că m-a surprins plăcut.

În plus, pe strada mea au inmugurit magnoliile….

2 gânduri despre „Jurnal de bord 2024 – Săptămâna 9 – Primăvară, în sfârșit

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑