Ultimele săptămâni, aici pe blog, au fost încununate de mister, altfel spus au lipsit cu desăvârșire.
Dar în viața reale ele au fost pline. Nu că s-ar fi întâmplat ceva spectaculos pe plan personal, dar a fost un decembrie tumultuos, încărcat de surprize si de emotii neașteptate și, ca pe fiecare final de an, s-au aglomerat si multe evenimente: serbări, cadouri, întâlniri.
Cine știe peste câți ani de zile voi reciti aceste rânduri, așa că – deși e un subiect despre care deja pare ca nu mai e nimic de zis – țin să punctez și aici ziua de 6 decembrie 2024, în care s-a decis anularea alegerilor prezidențiale, eveniment nemaivăzut la noi și de neimaginat. O fi bine, o fi rău, încă nu m-am lămurit pe deplin, anii viitori vor aduce răspunsul. Deocamdată au adus doar soc, întrebări, incertitudine, neîncredere, și alte sentimente similare, predominant de factură negativă.
Mă bucur că pe mine una nu m-a afectat tot șahul ăsta politic la fel de mult pe cât m-a lovit – emoțional vorbind – debutul pandemiei. În schimb mi se pare că a erodat multe în jur, atât în cercurile restrânse, cât și în toată societatea în general. M-aș bucura ca 2025 sa aducă liniște și echilibru pe acest front, pe de alta parte parcă nici eu nu cred în acest gând. Vom vedea.
Primele 2 module din anul școlar al Oliviei s-au încheiat cu bine, pare că va lua bursa mult dorită, deci voi avea noi motive de contradicție pe tema a ce va face cu ea 😀 Rămân la părerea mea cum că acești copii primesc recompense financiare prea generoase, prea devreme, și că asta nu le poate face bine. Recunosc însă că îi motivează să tragă de ei, intr-o perioadă în care motivația intrinseca pare o pasăre tot mai rară. Chiar sunt curioasă pe ce se vor duce primii bani. Prima mea bursă s-a dus pe plata căminului, la facultate, asta îmi amintesc foarte precis. Întâi necesitățile, apoi micile plăceri. Dar astăzi necesitățile par asigurate, nu rămân multe variante în afara de plăceri. Dincolo de filozofie, sunt mândră de ea că a început gimnaziul cu dreptul și ca e entuziasmată și bucuroasă să meargă la școală.
Vlad a terminat și el primele luni de grădiniță printr-o serbare foarte relaxata, un soi de bal mascat tematic. Și-a jucat onorabil rolul de spiridus (care a constat în a MERGE dintr-un capăt în altul al sălii și de a transmite 2 pupici 😀 ), și nu a refuzat sa fie parte din program, ceea ce eu am considerat a fi o mare realizare. Urmează acum 2 săptămâni de vacanță care îl vor face iar sa uite de partea distractiva a grădiniței, deci probabil în ianuarie iar vom porni cu niște lacrimi. Totuși par a fi din ce în ce mai puține.
Am început zilele astea tradiționala activitate de sortare a pozelor din 2024, în vederea ștergerii celor nereprezentative și a realizării albumului în format fizic la care țin foarte mult. Și ca în fiecare an, mi se pare fascinant cum, trecând prin poze, îmi reamintesc de atâtea momente sau întâmplări pe care deja s-a așternut un pic de uitare. Unele dintre ele chiar par atât de îndepărtate, încât pare ireal că s-au petrecut chiar anul ăsta. Altele par adevărate realizări– de exemplu, am fost de 2 ori la Londra, wow! Am trecut și prin pozele verii cu drag și nostalgie, dar și cu regretul că nu am mai scris până la urmă nimic despre experienta în Croația. (De fapt am niște ciorne dispersate, scrise atunci la cald, dar prin care nu mi-am mai făcut timp să trec, iar acum parca nu mai am toate informațiile la îndemână). Concluzia: lucrurile trebuie făcute la timpul lor, altfel…. cam greu.
Și tot uitându-mă la poze, m-a apucat și un avant de a organiza vacante și trasee pentru 2025. Nu e chiar momentul cel mai potrivit, dar poate ca niciodată nu e. Azi măcar sunt mai optimistă decât eram ieri.
În decembrie am reușit parcă să citesc ceva mai mult decât în lunile anterioare, totuși mult sub potențialul meu. Citesc o carte despre tehnologie, „Generația în pericol”, cu un ritm de parcă aș vrea să îmi fac din ea o lucrare de dizertație. Deci mai am cam jumătate. Suprapus, am citit și „Din cer au căzut 3 mere”, dar parcă nici nu îmi vine să declar că am citit-o, pentru că de mult nu am mai sărit atât de multe pagini dintr-o carte. În ciuda popularității și a recenziilor pozitive, eu nu am reușit sa îi prind magia. Poate n-a nimerit în momentul potrivit. Mi-a plăcut cum a început și cum s-a terminat. Între aceste 2 momente, mi-a amintit mult de „un veac de singurătate”, alta carte mai mult răsfoita decât citită.
Tot la capitolul cultural, am reușit în Ajun să văd și eu „Anul nou care n-a mai fost”. Mi-a plăcut. A meritat timpul investit. Jumătate din el a văzut și Olivia, care a avut o singura reacție: „voi chiar ați trăit pe vremea aia?!?” Eu una nu pot spune că am trăit prea mult atunci, nu îmi amintesc nimic, dar părinții da.
Crăciunul de anul acesta a fost petrecut în familie, ca și în toți anii premergători, de altfel, dar parcă de data aceasta a avut ceva special. În ciuda vremii absolut nepotrivite și nepopulare. Am avut și copii cu colinde, și mese festive dar nu foarte încărcate, și cadouri, și filme, și râsete, și emoții. Deci de toate. Anul viitor însă vom schimba ceva, scriu și aici pe post de hotărâre scrisă negru pe alb: vom împodobi bradul doar pe 24 (hai, fie, poate pe 23), iar Mos Crăciun va veni doar pe 25 dimineața, nu mai devreme. Și nu voi mai pune piciorul în niciun târg de Crăciun înainte de 20 decembrie. Că parcă prea se diluează toate lucrurile frumoase și toate detaliile specifice acestei sărbători, atunci când tragem de ele încă din noiembrie.
În rest, sănătate să fie, și mai multă toleranță și cunoaștere a propriilor limite.
Mi-aș dori ca anul viitor să fiu mai echilibrata și mai puțin la birou, mai mult acasă (nu cu corpul, ci cu gândul), dar asta mi-am dorit și anul trecut și nu mi-a ieșit cum am vrut, ci din contra. Și deja știu ca nici 2025 nu are premise mai bune. Voi încerca.
Nu știu dacă voi mai scrie aici, sau sub ce forma. Și asta rămâne o incertitudine. Am început anul cu consecvență, și chiar m-a ținut mai mult decât as fi prezis chiar eu, totusi la un momentdat n-am mai ținut pasul. Ma bucur ca n-am perceput asta ca pe un eșec, ci ca pe o posibilitate perfect normală de a o lua intr-o direcție apoi de a mă răzgândi pe parcurs. Deși îmi place să scriu, și scriu fluid și dintr-o suflare, atunci când mă conving singură să o fac. Începutul însă e greu, mereu și mai greu după o pauză.
Cam atât pentru azi, și poate chiar pentru acest an.
Să fim bine!
În Căsuța Oliviei 
La mulți ani, Olivia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană