Fara cofeina

Azi se implinesc 2 saptamani de cand n-am mai pus in gura strop de cafea. Desigur, as fi vrut sa ma laud cu un record mai impresionant (1 an, 10…), dar mai e timp pana acolo. Ca doar drumurile lungi se parcurg tot cu pasi mici, deci fiecare pas isi are valoarea lui.

Am incercat sa renunt la cafea de mai multe ori, de obicei facandu-mi un ditamai planul in minte. „De luni nu mai beau.” „De pe 1 beau cafea o zi da, una ba, apoi una da, doua ba, si tot asa.” N-a functionat. Dintr-un motiv sau altul n-aveam nicio disciplina si trisam in ziua de „ba”, gasindu-mi ca scuza ori o zi aglomerata, ori noaptea semidormita pe care o aveam la activ.

De data asta am decis sa fiu mai transanta si sa actionez pe loc. Prima zi fara cafea a fost o marti, 5 – nimic remarcabil in acest punct de start ales la intamplare. Si pur si simplu n-am mai baut. It’s that simple. Am un ceai verde cu menta pe care pot zice ca il folosesc drept substitut, la birou, desi nu se aseamana absolut deloc nici cu gustul, nici cu scopul „social” al cafelei de dimineata.

Azi am fost tare mandra de mine. Un training intr-o sala de curs, dotata cu expresoare de cafea, si multe „coffee breaks” in program, pe care le-am trecut cu brio, fara cea mai mica intentie de a-mi umple ceasca cu altceva decat ceai. Ma gandesc cateodata ca e interesant cat de usor te poti lasa de ceva, dar cat de greu e sa te apuci de altceva – de sala, de alergat, de citit..

De ce am decis sa renunt la cafea? Pentru ca nu imi placeau senzatia de dependenta si oboseala pe care o resimteam pana la prima gura de cofeina. Acum, nu stiu daca e autosugestie sau nu, chiar nu ma mai pot plange ca „imi pica ochii in gura de somn” (si nu, Olivia nu s-a imprietenit complet cu mos Ene).

La multe saptamani fara cofeina, mie!