Cum a fost la conferinta Cristelei Georgescu

Nu sunt vegetariana. Mi-as dori sa fiu, nu ma omor dupa carne, dupa lactate nici atat, totuși mi-e inca greu sa fac acest pas. Olivia insa aproape l-a facut, cu sau fara voia mea. E un copil atipic din punctul meu de vedere, caci scuipa bucatelele de carne pe care le gaseste prin mancare, in schimb savureaza cu placere spanac si broccoli.

Asa ca in primul rand pentru ea, dar de ce sa nu recunosc – si pentru mine, m-am dus ieri cu speranțe mari si cu un munte de entuziasm la conferinta Cristelei Georgescu sustinuta cu ocazia saptamanii vegetarienilor, in Bucuresti, intitulata Paradoxuri si paradigme in alimentatia copiilor.

Primul lucru care m-a surprins in mod placut a fost numărul mare de bebelusi, multi dintre ei purtati, fie de mamici fie de tatici. (da, tatici cu bobe, sa nu-mi vina sa cred)

Apoi m-a surprins doamna Cristela, o apariție proaspata si plina de viata. Radianta. N-as zice ca a lucrat vreodata in domeniul bancar, atat de luminoasa, blanda si relaxata mi s-a parut. Nu vreau sa scriu despre ce a spus (toate informatiile se gasesc oricum intr-o forma sau alta pe site), ci despre cum a spus. Concis, la obiect, si totusi personal, sensibil, emotionant. Pe mine una m-a emotionat foarte tare, atat de tare incat la inceput mi-au dat lacrimile, fara sa pot explica exact de ce. Asa mi se intampla in prezenta oamenilor care imi par atat de deosebiti incat ma simt recunoscatoare ca am ocazia sa ii cunosc. Noroc cu zgomotul de fond al copiiilor, care reusea sa mai atenueze din magia momentului. (Sa ne intelegem, nu eram vreo mare fana sau vreo cititoare a blogului, doar o admiram tacit pentru articolele extrem de documentate si pentru determinarea cu care isi urmareste convingerile).

Asa, acum ca mi-am pus un pic sufletul pe tava, sa vedem cu ce am ramas in urma speech-ului.
In primul rand am plecat acasa cu ideea ca se poate. Se poate sa mancam mai simplu si mai sanatos, chiar si intr-o lume sufocata de consumatorism si de veneratia pentru proteine. Apoi, ca trebuie sa lasam copilul sa decida cat mananca, datoria noastra fiind doar cea de a selecta ce mananca. Si ca cel mai mare dusman al sanatatii noastre e frica. Frica ce vine la pachet cu griji, nervozitate, pesimism – tot acest spectru (prea larg) de emotii care ne schimba chimia corpului din alcalina in acida, fapt ce slabeste sistemul imunitar si ne expune bolilor. Ce mi-a placut in mod deosebit a fost ca dna Cristela nu a vorbit ca o persoana ce detine adevarul absolut, nu a incercat sa convinga la vegetarianism, ci doar a prezentat informatii stiintifice si a militat pentru echilibru. In schimb, a incercat sa ne convinga cu toate puterile ei ca marea schimbare spre bine si spre sanatate nu este doar cea din farfurie dar si cea din minte.

Si am mai plecat cu ceva acasa, am plecat cu o carte, Simplu – versuri hranitoare. Am ezitat daca sa o cumpar sau nu, dar ma bucur pentru alegerea facuta. Cartea se potriveste perfect cu modul in care am perceput-o eu pe autoare, radiaza aceeasi energie pozitiva si transmite informații valoroase intr-o joaca, in versuri simple si prin explicatii accesibile. Si sa nu uit de retete: retetele sunt ascunse in rime si totusi clare, chiar si cantitatile se lasa descoperite usor, ingredientele folosite sunt in mare parte familiare (ok, quinoa-ul n-o fi autohton dar e cu siguranta cunoscut pasionatilor de bucatarie) iar timpul necesar pregatirii lor e foarte scazut. Pentru mine cartea a fost o inspiratie. Punct.

Inchei cu cateva versuri care se potrivesc de minune in poveste. Nu-s din cartea cu retete, ci din „Rime pentru cei mai mici”, vol. 2, de Lucia Muntean. (o fi si dumneaei vegetariana?…)